25 afis

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • S-a lansat “Better”, aplicatia care te ajuta sa iti schimbi viata in bine

    “Better” este prima aplicatie de dezvoltare personala realizata de o echipa de romani. Este un instrument util care te ajuta ca un coach personal sa structurezi zonele de interes in care vrei sa te dezvolti si te sprijina prin propuneri de provocari, pariuri personale, angajamente, dar si sfaturi si indrumari de la specialisti in domeniul ales.

    Better isi propune sa fie ghidul pentru o viata implinita.

    better-icon

    Toate zonele de interes prezentate in aplicatie sunt acoperite de persoane care au notorietate in domeniul respectiv (finante, sanatate, viata de familie, viata de cuplu, productivitate etc.).

    Imi face o deosebita bucurie sa va anunt ca am fost si eu implicata in acest proiect pentru partea de Family.  Sunt onorata sa fiu in compania unor oameni pe care ii respect foarte mult printre care:

    • Andy Szekely  – antreprenor, autor si speaker profesionist cu o experienta de 20 de ani
    •  Valentin Vasile – personal trainer si nutritionist sportiv
    • Eusebiu Burcash – Fondator Burcash – program independent de educație financiară, Senior Consultant, Trainer & Financial Coach
    • Irina Markovits – unul dintre cei mai titrați și mai apreciați consultanți de stil din România. Fondatoarea platformei Image Matter și autoarea blogului StyleDiary.

    “Better ne arată drumul în viață așa cum nu reușim întodeauna să-l vedem. Și ne dă puterea de a-l reinventa. Poți să îți îmbunătățești relațiile cu partenerul de viață, să ai grijă de sănătatea ta sau să îți gestionezi mai bine finanțele. Când ne îngrijim de toate planurile vieții noastre, trăim o viață împlinită.“  – Doru Droscaru, cel care a creat conceptul și a coordonat echipa de ingineri programatori.

    Doru Droscaru a lucrat la acest proiect având sprijinul partenerului său Dimi Paun și al inginerilor programatori Andrei Dumitru și Mihai Babici. Doru și Dimi sunt parteneri de aproape 10 ani. Impreuna au creat recent o nouă poziționare și au coordonat redesignul aplicatiei Keek – o rețea socială bazată pe momente video de 36 de secunde cu peste 70 milioane de utilizatori înregistrați. La finalizarea proiectului, în primavara acestui an, compania Keek Inc. (Keek Inc, OTCQX: KEEKF) a fost achizitionată de Peeks Inc, un serviciu de video streaming, cu sediul în Toronto.

    Doru Droscaru are background în design de interfață utilizator și management de proiect. Este pasionat de dezvoltare personală, deține un master în NLP oferit de IANLP (International Association for Neuro-Linguistic Programming). A lucrat în industria publicitară ca art director vreme la care a fost finalist la New York Festivals și la festivaluri locale.

    Dimi Păun are background în dezvoltarea și implementarea de soluții tehnologice la scară largă. Traiește în Toronto și recent a ocupat poziția de CTO, apoi Interim CEO la Keek Inc.

    Mai multe informatii despre acest proiect extrem de interesant puteti gasi pe site-ul oficial Better.

     Puteti descarca aplicatia de aici iar in continuare puteti vedea filmul de prezentare.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

     

     

    Comments

    comments

  • Castigatorii invitatiilor la Festivalul de Parenting

    A sosit momentul sa anunt fericitii castigatori ai celor doua invitatii la Festivalul de Parenting. Am avut in total 15 participanti inscrisi:

    1. Alexandra Viz
    2. Alina
    3. Popa Roxana
    4. Loredana
    5. Adi
    6. Anca
    7. Sonia
    8. Elena Stan
    9. Ungureanu Emilia
    10. Delia Dascalu
    11. Catalina Teodoru
    12. Laura Tudose
    13. Diana
    14. Mirela
    15. Laurentiu

    Castigatorii invitatiilor sunt participantii cu numerele 3 – Popa Roxana si nr. 9 – Ungureanu Emilia. Felicitari, am trimis numele voastre organizatorilor.

    Festivalul de parenting 2

    Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

     

     

    Comments

    comments

  • Despre “prieteniile” intre fete

    Recunosc in copilaria si adolescenta mea nu m-am intalnit absolut deloc cu loviturile sub centura pe care se presupune ca si le fac fetele atunci cand devin rivale. Sigur, rautati si chiar o forma incipienta de bullying exista inca de pe atunci, insa nu tineau neaparat cont de sex sau de peocupari. Erau rautati la modul general in care pica oricine avea ghinionul sa se afle prin zona.

    Apoi a venit revolutia si accesul la filmele americane a fost mult mai facil, imi aduc aminte ca Beverly Hills a fost pentru multi din generatia mea un adevarat “role model”, fiecare dintre noi si-a ales un personaj cu care s-a identificatsi a inceput sa se poarte in consecinta. Totusi, nimeni nu si-a ales rolul de fata rea si intriganta. Era nevoie de prea multe abilitati pentru a juca acest rol si nimeni nu avea pregatirea necesara.

    Tocmai din acest motiv am crezut ca toate conflictele si rivalitatile intre fetele din filmele americane cu adolescenti (si nu numai) sunt doar scenarii, necesare pentru mentinerea unei intrigi interesante.

    prieteniile intre fete

    foto

    Se pare ca am gresit enorm! Am in fata ochilor o generatie de fete crescute in fata televizorului, care au avut acces inca din copilaria mica la filme cu adolescenti (absolut cretine, daca ma intrebati pe mine) si care au inceput sa dezvolte aceleasi comportamente precum idolilor lor.

    Avand o relatie foarte apropiata cu fetele mele si cu toate prietenele lor (unele mai bune, altele mai… putin bune), am ocazia sa aflu despre ce se intampla la scoala, in vizite sau in orice comunitate in care se strang in general aceleasi personaje.

    Ati ramane uimiti de planurile detaliate si de sabotajele pe care si le pregatesc unele altora, despre rautatile pe care si le fac, minciunile pe care le spun unele despre altele si barfele pe care le inventeaza in mod premeditat si deliberat. Dar cel mai socant pentru mine este cum reusesc sa-si pastreze zambetul prietenos pe fata, cum se prefac ca sunt cele mai bune prietene nefacand altceva decat sa culeaga informatii despre “rivala” pentru ca dupa ce aceasta dispare din campul vizual, sa inceapa operatiunile de defaimare.

    Ai zice ca o minciuna mica sau o barfa nu sunt un capat de tara, insa se ajunge la mers la profesori si parat ca “cutarica” nu si-a facut tema sau ca lipseste intentionat ca sa nu dea testul. Toate aceste sabotaje au drept scop scaderea mediei si implicit imposibilitatea luarii bursei. Implicatiile sunt mari, uneori cred ca depasesc capacitatea lor de judecata, desi s-ar putea sa fiu eu prea naiva.

    Fetele la care ma refer eu sunt mici, maxim 13-14 ani si ai zice nu au probleme reale pe care sa se confrunte. Parerea mea e ca sunt doar “jocuri” invatate din seriale, pe care le aplica si ele, in lipsa unei educatii potrivite si a unei supravegheri adecvate din partea parintilor.

    Si inca nu au ajuns la varsta la care sunt interesate de baieti. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce se va intampla atunci, cand orgoliile vor fi mult mai mari, hormonii vor alerga nestingheriti si metodele pe care le vor avea la indemana vor fi mult mai emancipate.

    Este inca una dintre probleme pentru care nu eram pregatita. E genul de situatie prin care eu nu am trecut si nu stiu cum ar trebui reactionat. Stiu ca nu trebuie sa le tin predici fetelor mele despre cum isi aleg prietenele, stiu ca trebuie sa le explic despre ce e vorba (si cea mai buna solutie pe care am gasit-o a fost la pun filme cu aceasta tema, dar ma refer la filme bune, nu mizeriile de seriale care sunt in general la TV) si stiu ca trebuie sa tin in permanenta legatura cu profesorii si cu scoala, ca sa nu am suprize asa cum au avut alti parinti care la randul lor au fost luati prin surprindere de aceste conflicte.

    Asa cum spuneam mai sus, stiu ca trebuie sa stiu tot ce misca in jurul lor in materie de prieteni si parinti de prieteni si in final mai stiu ca din cand in cand e bine sa le mai las si se loveasca cu capul de pragul de sus ca sa-l vada pe cel de jos. Pana la un punct e bine sa-si dezvolte propriile mecanisme de aparare si de adaptare in aceasta generatie in care eu nu ma mai regasesc (aproape) deloc.

    Si stiu ca va trebui cumva sa tin sub control si toata partea de dark social media (ma refer la mesajele private de pe WhatsApp, Snapchat etc.) care in mod evident nu iese niciodata la lumina si nu poate fi combatute in mod corespunzator. Dar despre toate astea intr-un articol viitor.

    Pana atunci insa, mi-ar placea sa stiu care este experienta voastra legata de “prieteniile” intre fete? Ati trecut prin asa ceva in adolescenta? Cu fetele voastre vi s-a intamplat sa aveti senzatia ca prietenele lor nu sunt neaparat ceea ce par?

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

     

    Comments

    comments

  • Avantajele nebanuite ale unei pusculite in viata unui viitor antreprenor

    M-am lovit foarte des de intrebarea daca e bine sa-i platim pe cei mici pentru treburile casnice. Sa-si faca patul, sa-si stranga jucariile, sa spele vasele… Discutia e lunga si are argumente foarte bune, indiferent de care parte a baricadei te-ai afla:

    • E bine sa-i obisnuim sa fie ordonati si sa se implice in treburile casei.
    • E bine si sa-i motivam cumva, ca sa nu para o pedeapsa.
    • E important sa invete sa produca niste bani de buzunar “munciti”, astfel incat sa se obisnuiasca cu acest concept.

    life-changer-2

    foto

    Personal insa, nu mi se pare corect sa-i platim pe copii pentru muncile casnice. Am un motiv egoist, recunosc, nici pe mine nu ma plateste nimeni pentru ca gatesc sau pentru ca spal haine 🙂 , asa ca nu vad de ce copiii ar trebui sa fie favorizati.

    Insa imi place la nebunie ideea ca cei mici sa invete sa castige niste bani munciti de ei, asa ca intotdeauna le-am incurajat pe fete sa-si gaseasca preocupari care sa le aduca mici venituri.

    Principala activitate pe care si-au gasit-o este, evident, prestarea de servicii. Au o arie foarte larga de activitati, de la servirea cafelei, la coafat si masaj. Au si agende in care isi fac programari si unde este foarte greu sa gasesti un loc liber (asa le-am invatat eu, daca vor sa aiba succes, sa se poarte ca si cum ar avea. Iar un furnizor de succes este foarte cautat, am dreptate? 🙂 ).

    Asa cum probabil v-ati dat seama, clientii lor sunt in general doi: Cristi si cu mine 🙂 . Fiind amandoi foarte ocupati, ne e greu sa ajungem la programari asa ca suntem dispusi sa platim suplimentar pentru taxa de urgenta. (Tot eu le-am invatat sa ceara bani pe orice. Daca sunt atat de cautate si cunoscute de ce sa nu profite, right? 🙂 ).

    Mai greu a fost sa le conving sa-si stabileasca preturile. Neavand foarte mare experienta cu banii, stabileau niste sume care le sunau lor bine:

    • o cafea este 1 leu,
    • o sedinta de masaj de o ora costa 1 leu si 50 de bani (!), iar
    • lectura unei povesti costa 2 lei (serviciul acesta a fost introdus la cererea mea, cred ca va dati seama de ce 🙂 . Pretextul a fost ca am nevoie de ceva care sa ma adoarma seara).

    Cand au inceput sa aiba succes si sa primeasca cereri si de la alti clienti in afara de noi (bunicii, nasii etc.), le-am convocat la o sedinta de vanzari si le-am explicat ca trebuie sa-si alinieze preturile cu concurenta si sa conceapa niste pachete care sa ii convinga pe clienti sa vina mai des. Cumva sa creasca volumul de vanzari dar si sa incerce si sa atraga clienti noi. Asa ca au facut un sistem de abonamente de cate 5 sedinte, au introdus niste promotii (2 sedinte + 1 gratis) precum si oferta speciala “Vino cu un prieten” 🙂 .

    Amandoua sunt pe culmile succesului, deja nu mai fac fata cu afacerile lor dar, cu toate astea,  isi fac in permanenta planuri pentru dezvoltare si extindere.

    Insa au o singura problema: cum fac rost de niste bani se opresc in prima librarie care le iese in drum si ii cheltuie pe toti. Le place sa faca ce vor cu banii, pentru ca sunt castigati de ele, insa din pacate isi cumpara toate prostiutele de care chiar nu au nevoie.

    Acum trebuie sa le invat sa economiseasca. Sa stranga banii incasati si sa-si propuna scopuri mai mari decat un set de pixuri cu sclipici.

    Asa ca le-am luat cate o pusculita si o agenda. Banii incasati ii pun in pusculita, iar in agenda  isi noteaza toate incasarile precum si investitiile pe care vor sa le faca. Momentan sunt foarte incantate, simplul fapt ca isi noteaza acolo sa cumpere nu stiu ce joc pe care l-au vazut intr-o vitrina, le face sa se simta ca si cand l-ar fi cumparat deja.

    Ma bucura foarte mult interesul pe care il au pentru preocuparile de antreprenor si sper sa reusesc sa le motivez si in continuare sa gaseasca noi metode inovative prin care sa produca bani. Si binenteles, sa le invat sa ii foloseasca si sa ii economiseasca/investeasca intr-un mod inteligent.

    Acum se pare ca vor trece la nivelul urmator. Sunt sanse mari sa ajunga si la ele in scoala programul “Schimbam vieti” (Life Changer) derulat de Metropolitan Life si Junior Achievement.

    Scopul programului este sa sprijine elevii de gimnaziu din 19 localitati din Romania sa dobandeasca notiuni si abilitati elementare de educatie financiara, necesare vietii de adult. Programul din Romania este parte a initiativei dezvoltate de Junior Achievement, cu sprijinul MetLife Foundation, in 18 tari din Europa si Orientul Mijlociu, cu scopul de a oferi tinerei generatii suport in exersarea abilitatilor necesare pentru o viata sigura si independenta financiar.

    Educatia financiara este o nevoie de baza a societatii actuale iar eforturile ca aceasta sa fie accesibila inca din primii ani de viata ar trebui sustinute la nivel national.

    Metropolitan Life investeste constant in incluziunea sociala si financiara din dorinta de a schimba viitorul noilor generatii. Astfel, peste 100 de profesori si 50 de voluntari Metropolitan Life vor fi implicati in programul LifeChanger, prin sustinerea elevilor in activitati practice, cum ar fi:

    • Gestionarea veniturilor personale
    • Elaborarea bugetelor
    • Gestionarea situatiilor de risc
    • Prioritizarea cheltuielilor
    • Exersarea abilitatilor de comunicare, perseverenta si gandire creativa.

    Din 2014, momentul lansarii programului “Schimbam vieti” (Life Changer), peste 15.000 de elevi din Europa au beneficiat de experiente educationale de antreprenoriat si incluziune financiara dar si de mentorat din partea a peste 600  de voluntari Metropolitan Life.

    Suntem pe ultimul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste stapanirea ABC-ului financiar, cu o rata de sub 25% din populatie, spune cel mai recent studiu realizat de Gallup, la cererea Bancii Mondiale. In Europa, mai jos decat noi sunt cetatenii din Albania, Armenia, Macedonia si Kosovo.

    Daca vreti ca si copiii vostri sa beneficieze de aceste cursuri la scoala, tot ce trebuie sa faceti este sa luati legatura cu dna invatatoare sau dirigintele clasei si sa ii spuneti sa se inregistreze in platforma online Junior Achievement.

    Mai multe detalii despre programul Life Changer precum si despre sustinatorii lui, gasiti pe site-urile oficiale Junior Achievement si Metropolitan Life.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

     

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*