Programarea parentala

Scenariile de viata se bazeaza pe programarea parentala – pentru ca aceasta da vietii copilului un scop, iar majoritatea faptelor copilului sunt facute de dragul altor oameni, de obicei parintii.

Copiii au nevoie sa li se arate si sa li se spuna cum sa faca lucruri. Asa ca parintii isi programeaza copiii transmitandu-le ceea ce au invatat ei sau ceea ce cred ca e bine. Daca sunt invinsi, le vor transmite programarea de invinsi iar daca sunt invingatori, le vor transmite acest gen de programare. Programarea parentala stabileste deznodamantul, in bine sau in rau, iar copilul se poate folosi de liberul arbitru ca sa-si aleaga propria intriga.

Destinul omenesc ne arata ca oamenii ajung la acelasi final folosind mijloace diferite sau ca,  folosind aceleasi mijloace, ajung la finaluri diferite. Si toate astea se intampla pentru ca ei poarta tot timpul vocile parentale care le spun ce sa faca si cum sa faca, si de asemenea propriile aspiratii.

Citeste si:  Sweet dreams 2013

Copilul se naste liber dar invata destul de repede ca lucrurile nu stau chiar asa. In primii doi ani de viata este programat in principal de mama. Programarea parentala stabileste cand si cum sunt exprimate imboldurile si cand sunt impuse restrictiile. Ca urmare a acestei programari apar noi trasaturi ale copilului cum ar fi rabdarea, iscusinta, masculinitatea sau feminitatea.

Cel mai derutant este ca, in urma studiilor s-a descoperit ca exista cinci puncte de vedere diferite referitoare la comunicarea parinte – copil:

  1. Ce afirma parintele ca a vrut sa spuna
  2. Ce crede un observator obiectiv  ca a vrut sa spuna parintele
  3. Intelesul literar a ceea ce s-a spus
  4. Ce vroia cu adevarat sa spuna parintele
  5. Ce a inteles copilul

Asadar, fiecare directiva data de parinte, oricat de clara s-ar vrea ea, poate sa fie prost transmisa sau prost inteleasa, ceea ce duce la o programare parentala defectuoasa. Pentru copil, dorinta parintelui e porunca si se poate ca intregul scenariu de viata sa plece de la o idee gresita. (Cred ca este foarte cunoscut exemplul cu fata careia parintii i-au spus sa nu-si piarda virginitatea pana la casatorie. Ea le-a urmat sfatul dar asta nu a impiedicat-o sa practice alte tipuri de relatii sexuale, care probabil i-ar fi ingrozit pe parinti daca ar fi aflat. Si totul pentru ca acestia, in loc sa-i transmita un mesaj clar „sa nu faci sex”, au preferat varianta “pe ocolite”).

Citeste si:  De ziua apei reciclam si primim cadouri

Foarte importanta in aceasta programare parentala mi se pare ideea ca (in general) modelul este parintele de acelasi sex, dar comenzile vin de la parintele de sex opus. (de exemplu, a fi frumoasa nu tine de anatomie ci de recunoasterea parentala. Datorita anatomiei o fata poate fi draguta dar numai zambetul tatalui poate face frumusetea sa iasa la suprafata). Si asta se intampla pentru ca faptele copiilor sunt dedicate cuiva. Si de obicei copilul face ceva pentru parintele de sex opus si invata de la parintele de acelasi sex. Pornind de la acest rationament este evident de ce este importanta existenta ambilor parinti in viata unui copil si de ce ei au nevoie de modele la care sa se raporteze

 

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*