146103_001

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Am folosit 3 ani o crema cu cortizon pentru copilul meu, fara sa stiu. Apoi am aflat care sunt efectele adverse.

    Primul medic pediatru pe care l-am avut, inca de la prima vizita acasa mi-a lasat o reteta oarecum secreta, la care foarte putine mame au acces, pentru o crema “minune” ce va rezolva orice fel de probleme le-ar putea avea bebe cu pielea, in special cu iritarea de la scutec. Aproape 3 ani am folosit cu incredere crema respectiva, pe care o preparam la farmacia din cartier. Farmacista a fost si ea atat de uimita de reteta minune incat a inceput sa o recomande si ea mai departe mamicilor care cereau unguente speciale pentru pielea delicata a bebelusilor.

    creme-cortizon

    Apoi, am nascut a doua fetita. La cateva zile dupa nastere, imediat inainte de externare, i-au aparut niste bubuline pe fata, iar medicul neonatolog ne-a recomandat sa cumparam un unguent de la farmacie sa “o facem frumoasa” pe cea mica inainte sa plece acasa: “nu pot sa v-o dau asa, trebuie sa o aranjam inainte sa plecati acasa“. I-am povestit de reteta mea minune si mi-a zis ca e foarte buna dar ca nu trebuie sa ne complicam, exista unguente similare deja preparate asa ca mi-a scris la randul ei o reteta. Am cumparat unguentul si intr-adevar, in cateva ore au trecut toate bubulinele de pe piele iar cea mica stralucea la propriu atat de frumoasa si luminoasa era.

    Am ajuns acasa si nu stiu prin ce minune am inceput sa compar prima reteta cu prospectul de la unguentul recomandat in spital. Citeam si ma ingrozeam, am cautat referinte si am intrebat pe toata lumea inajurul meu iar cand am inteles ce am facut m-a  luat un plans din care cu greu m-am putut opri.

    Crema recomandata la spital, care se vindea in farmacii fara reteta continea cortizon de aici si efectele imediate si incredibileReteta minune pe care o foloseam de 3 ani continea la randul ei cortizon si cand am facut un calcul la cate mamici ajunsese aceasta reteta prin intermediul farmacistei m-am simtit ca un monstru. Realist vorbind nu aveam nicio vina, insa cumva aveam impresia ca am contribuit la raspandirea retetei faimoase care oferea minunate rezultate estetice dar care nu oferea niciun rezultat terapeutic, ba din contra.

    Cortizonul nu vindeca, el doar acopera efectele.

    De exemplu, cortizonul folosit pentru ameliorarea dermatitei de contact nu va vindeca dermatita de contact ci va ameliora simptomele ei. Simptomele vor reaparea si vor persista dupa oprirea cortizonului daca nu se elimina intre timp factorul care declanseaza dermatita de contact.

    Folosirea indelugata a cortizonului poate avea efecte grave si ireversibile asupra organismului uman, efecte care pot aparea imediat sau la ani distanta, iar din acest motiv este foarte dificil sa facem legatura cu el.

    Printre cele mai comune efecte adverse se numara:

    • Asa-numitul sindrom Cushing cu fata lunata,  roseata fetei si spargerea vaselor pielii
    • Cresterea tensiunii arteriale
    • Cresterea glicemiei
    • Cresterea nivelului colesterolului din sange
    • Cresterea predispozitiei la infectii
    • Depunerile de apa din tesut
    • Cresterea in greutate

    Cortizonul influenteaza echilibrul hormonal

    Efectele secundare ale cortizonului pot afecta echilibrul hormonal din organism. Prin administrarea din exterior de glucocorticoizi, productia proprie de hormoni scade si poate conduce la atrofierea invelisului glandelor adrenale. Aceasta stare devine problematica odata cu intreruperea tratamentului, deoarece dureaza o perioada pana la reluarea producerii hormonului de organism.

    In situatii de stres, pacientul este expus riscurilor deoarece glanda adrenala nu poate elibera suficient de repede si in cantitatea necesara hormonul respectiv. De asemenea, este posibil si efectul rebound, respectiv reinstalarea simptomelor bolii, atunci cand medicamentul este sistat prea brusc, in locul unei sistari lente.

    Practic, cortizonul are doua efecte majore: efectul benefic care dureaza o anumita perioada de timp si efectul negativ care se instaleaza imediat dupa ce efectul benefic dispare. In momentul in care cortizonul se transforma din ingredient benefic in ingredient nociv, pe suprafata pielii apare (de cele mai multe ori), dermatita cortizonica – aceasta este unul dintre efectele secundare ale cortizonului.

    Nu uitati!

    Cortizonii sunt medicamente, nu sunt produse pentru ingrijirea pielii. Cititi intotdeauna prospectul inainte de folosire.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

    Disclaimer: Acest articol este unul informativ si nu tine loc de recomandare medicala. Pentru orice probleme de sanatate mergeti la medic pentru un consult de specialitate.

     

    Comments

    comments

  • Inca o aniversare

    Sunt atat de prinsa cu Swimathonul incat am uitat complet ca o data cu ziua de nastere mai aniversez ceva. Inca un an fara carne. Tocmai s-au facut 3.

    Situatia generala e cam aceeasi, discutiile continua si argumentele ar trebui sa ma convinga de faptul ca e o alegere gresita. In continuare nu pot sa pricep de ce ii deranjeaza atat de mult pe altii faptul ca nu mananc eu carne. Cu multi nu sunt atat de apropiata incat sa nu poata sa doarma noaptea de grija mea. Asa ca tind sa cred ca toate argumentele de fapt nu sunt pentru mine ci pentru ei. Pentru ca inevitabil discutia despre carne aluneca in zona de “stil de viata sanatos” (dap, de fapt eu o conduc intr-acolo twisted ) si ajungem la alimentatie ( bere, sucuri, ciocolata, inghetata, dulciuri), la sport (doar eu stiu de cate ori am auzit “ce bine ca esti slaba, dar tu ai noroc“. Uneori sunt rautacioasa, si imi pare tare rau pe urma, dar mai scap si eu cate un “deci daca duminica la 7 dimineata eu ma duc sa alerg inseamna ca am noroc?“. Nu ca n-as avea, dar nu neaparat in acest contex). Si poate cel mai important, discutia ajunge in punctul cel mai drag mie, de unde cred ca se trag toate, si bune si rele: “la cap”. Generic vorbind, eu asa ma refer la conceptul de gandire frumoasa, sanatoasa, la karma daca vreti, la dorinta nestramutata de a fi fericit, de a nu te plange, de a lua viata ca pe un cadou si nu ca pe o obligatie.

    Daca la inceputul discutiei, strict despre carne, vad in partea cealalta doar atacuri si poate putina aroganta, dupa vreo ora, cand discutia a evoluat, inevitabil incep sa apara scuzele. Pentru ca asa cum spuneam, dupa trei ani am inteles ca discutia nu e despre mine. Pentru ca eu sunt fericita si impacata cu deciziile mele, pentru ca ma simt bine, sunt optimista, sunt plina de energie, imi place ce vad cand ma uit in oglinda si pana la urma, daca as vrea sa mananc carne, nu ma opreste nimic sa deschid frigiderul. Insa nu aceeasi atitudine o vad la interlocutor. Am ajuns sa fiu putin coplesita de cata nefericire exista pe lumea asta, cate necazuri, cate probleme, toata lumea se plange, cauta scuze si da vina pe altii. Eu nu zic ca nu exista probleme, cu totii avem, dar refuz sa cred ca de dimineata pana seara, de luni pana duminica, nu se gaseste un motiv cat de mic de care sa te bucuri.

    Apoi, se ajunge la punctul in care eu recunosc ca imi place carnea. Ca imi lasa gura apa cand miros un salam de sibiu sau niste chiftelute. Ca si atunci cand gatesc, gestul inconstient este sa gust din mancare, pentru ca santuletul de pe creier inca nu s-a sters. Ei bine, acesta este momentul triumfator “Pai vezi mai Ana, ca tu de fapt vrei sa mananci? De ce te chinui singura? Daca ti-e pofta ia o gura si gata. Pe urma poti sa faci din nou o pauza, ceea ce e foarte bine, dar nu-ti mai spune ca tu nu mananci carne de loc. Stiam eu ca la un moment dat n-o sa mai rezisti!

    Aceasta este discutia in care pofta se confunda cu vointa. Cu alte cuvinte, nu conteaza ce vrei, ce e bine, ce-ti doresti, daca ti-e pofta, duca-se cu toatele. O viata avem, de ce sa o traim in restrictii? Pana la un punct inteleg si argumentul asta, dar totusi nu inteleg de ce nu primesc aceleasi indemnuri cand recunosc ca mi-e pofta de mor sa fumez o tigara. Ca si dupa 10 ani de cand m-am lasat, ma visez noaptea fumand. Oare de ce nu-mi spune nimeni “hai mai Ana, da-le-ncolo de principii, ia aici o tigara si hai sa ne bucuram impreuna de aceste clipe minunate. De ce te chinui singura cand ai putea sa recunosti ca esti fumatoare si gata, ai fii fericita!“. Chiar? Oare as fi fericita?

    Adevarul este ca am evoluat foarte mult in ultimii 3 ani. Daca la inceput si eu eram foarte agresiva, dorindu-mi sa dovedesc (oare cui? mie sau lor?) ca am dreptate, vrand sa conving ca argumentele mele sunt imbatabile, dupa o vreme am inceput sa privesc totul la un nivel mult mai profund. Eu cred ca dupa ce te-ai intrebat prima data “De ce? De ce fac asta?”, pur si simplu lucrurile incep sa se desfasoare cu o viteza ametitoare. Totul incepe sa se lege, raspunsurile incep sa apara si parca totul capata un sens. Nu spun ca dintr-o data o sa fie totul doar lapte si miere, ca toate problemele or sa dispara si banii or sa curga din cer. Spun doar ca e bine sa intelegem anumite lucruri. Sa acceptam ca suntem singurii responsabili de vietile noastre, ca tot ce facem, facem pentru vrem si nu pentru ca trebuie si ca primul pas spre fericire este atunci cand stim cu adevarat ce ne dorim de la viata. Iar al doilea, fara de care nimic ne se va schimba, este sa actionam. Pentru ca nimeni niciodata, nu o sa faca lucrurile in locul nostru. Nimeni nu o sa slabeasca in locul nostru, nu o sa necaute alt job, nu o sa vorbeasca si nu o sa ceara in locul nostru.

    Urmatorul pas, este sa invatam ce este toleranta. Sa ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt, cu bune si rele, si sa recunoastem ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni pentru ca fiecare are motivele lui (cunoscute sau necunoscute) pentru care face sau nu face anumite lucruri. Asa cum spuneam, fiecare e responsabil pentru viata lui si nu avem niciun drept sa ii schimbam pe altii doar pentru ca ne imaginam ca “stim noi mai bine”. Si la fel, nici altii au niciun drept sa ne judece.

    Si poate ultimul pas (cel putin in acesta postare 🙂 ) este ca atunci cand ne place ce vedem la altcineva, daca ne dorim si noi sa atingem acelasi punct (indiferent ca e vorba de bani, diplome, kilograme sau kilometri 🙂 ) sa incercam sa aflam cum putem face si noi asta? Ce a facut celalat ca sa ajunga acolo si cum am putea sa facem si noi acelasi lucru? Cred cu tarie ca asta e calea cea buna. Cealalta cale, in care identificam doar avantajele pe care celalat le are fata de noi, in care incercam sa (ne) convingem ca oricat de mult am incerca, pur si simplu nu avem cum, ei bine aceasta cale duce intr-un singur loc: nefericire, deprimare si ciuda pe norocul altora si pe ghinionul nostru.

    if you want to be happy be leo tolstoy copy

    Comments

    comments

  • Cand vremea s-a jucat cu mine

    Dimineata in care am iesit la alergat pentru prima data pe anul acesta, venea dupa o saptamana calduroasa, ca de primavara. Desi eram in ianuarie, cu o zi inainte iesisem in tricou in curte. Asa ca, fericita ca voi alerga cu soarele deasupra mea, le-am lasat pe fete la scoala si am plecat sa ma pierd pe pe stradutele din cartier.

    S-a dovedit ca ziua in care am alergat prima data pe anul acesta a fost prima dintr-o serie lunga de zile mohorate, ploioase si cu temperaturi extreme. Chiar in acea zi, temperatura a scazut cu peste 17 grade, dintre care, primele 10 chiar in ora in care eu alergam dupa soare. Nu am simtit frigul foarte tare, insa fata si mainile au au avut mult de suferit. Pe fata aveam un BBcream (cu factor de protectie UV 🙂 ) care a mai protejat cat de cat, insa mainile mi se albeau la fiecare pas si vedeam cu ochiul liber cum se crapau. Am ajuns acasa cu doua foi de smirghel in loc de piele, care stateau sa plesneasca si care dureau ingrozitor cand au inceput sa se dezghete.

    Nu stiu daca am avut vreodata asa experienta cu pielea uscata, asa ca mi-a fost foarte greu sa ma decid ce trebuie sa fac. Aveam nevoie de mai mult decat o crema hidratanta, trebuia ceva hranitor si reparator. Si daca se poate ceva nu foarte chimic, ar fi perfect. Normal ca primul gand a fost la produsele pentru copii. Am avut norocul sa am in casa o  crema Bioderma pentru piele uscata, care pur si simplu a facut minuni. Inca de la prima aplicare, durerea si mancarimea s-au atenuat, iar dupa a doua, pielea a inceput sa-si recapete aspectul sanatos si catifelat.

    S-a dovedit ca respectiva crema, Atoderm Intensive este prima crema dermo-restructuranta emolienta si calmanta care acționează biologic pe toate disfuncțiile pielii atopice si pe consecintele acesteia si care calmeaza imediat inflamatia și pruritul. In aceeasi cutie se afla si sora ei, Atoderm Preventive, o crema dermo-restructuranta nutritiva pentru pielea foarte uscata a sugarilor, bebelușilor și copiilor. Niciuna dintre creme nu contine parfum si conservanti si impreuna imbunatatesc calitatea vietii pentru intreaga familie.

    Astazi este o zi identica cu cea in care am alergat prima data in acest an. Vine dupa o zi superba, cu soare, in care am facut plaja in Centrul Vechi, iar acum ma uit pe geam cum ninge si bate vantul. Insa cu protectia potrivita pentru pielea mea, nimic nu ma impiedica sa ies la alergat 🙂 .

    Bioderma

    Comments

    comments

  • Cum sa cresti un superstar

    Exista nenumarate dovezi ca, in conditii ideale, aproape orice copil poate ajunge si mai sus, poate trai si mai bine si poate straluci si mai tare.

    Ne place sa vorbim despre geniul lui Einstein, despre viteza lui Phelps sau despre talentul lui Van Cliburn.

    Marele talent a fost intotdeauna un mister. Dar de unde izvoraste el? Cum se dezvolta?

    Credit: Simon Bruty

    Am citit de curand o cercetare a lui Benjamin Bloom, cunoscut cercetator in domeniul educational, realizata impreuna cu o echipa de asistenti de la Universitatea din Chicago.

    Studiul este vechi (1985), insa avand in vedere ca in tara noastra nu exista nici maca o singura initiativa in acest domeniu, putem sa il luam in considerare si sa aplicam principiile prezentate in cresterea si educarea propriilor nostri copii.

    Bloom si echipa lui au realizat cercetarea pe o perioada de 5 ani si au avut ca obiect de stiudiu 120 de superstaturi – inotatori olimpici, jucatori de tenis, pianisti, sculptori, mari matematicieni si oameni de stiinta – cei mai buni si cei mai straluciti, varfurile domeniilor lor. In mod surprinzator, acesti detectivi din domeniul educational au descoperit ca superstarurile nu s-au nascut pur si simplu asa, ci au fost educate in acest spirit.

    Talentul lor poate fi diferit, dar experientele din copilarie au tendinta sa fie extraordinar de asemanatoare.

    Daca Bloom are dreptate – si multi educatori de frunte cred ca da – atunci talentul potential este un lucru mult mai obisnuit decat credem noi. Intr-adevar, Bloom considera ca majoritatea copiilor, daca li se ofera conditiile necesare, pot invata aproape orice. El insista spunand: “Potentialul uman este mult mai mare decat cel masurabil prin IQ sau prin testele de aptitudine“.

    Pentru a afla mai multe despre “conditiile necesare“, Bloom si echipa lui i-au analizat pe cei care au ajuns in varful piramidei domeniilor lor. Asa cum explica ei in cartea lor “Developing Talent in Young People” (Dezvoltarea talentului la tineri), au ales persoane inca tinere, majoritatea aveau 35 de ani, ale caror amintiri din copilarie erau inca proaspete si adesea aveau parinti si profesori inca in viata, capabili sa spuna si ei partea lor de poveste.  Atunci cand interviurile au fost analizate si comparate, s-a descoperit un lucru uluitor, si anume ca asemanarile – acelasi tipar –  erau mereu prezente.

    Cealalata mare surpriza a fost modul extrem de puternic in care caminul influenteaza procesul de dezvoltare al unui superstar.

    Si totusi, niciunul dintre parintii din acest studiu nu avea un plan infailibil. “Daca va veti propune sa formati un mare talent“, avertizeaza Bloom, “probabil ca nu veti reusi, pentru ca va veti stradui prea tare“.

    In schimb, la fiecare pas, acesti parinti au facut pur si simplu ceea ce au crezut ei ca este mai bine pentru copilul lor in  momentul respectiv:

    • o mama povesteste cum a lasat caruciorul copilului langa terenul de tenis in vreme ce ea juca o partida cu sotul ei. “Cred ca primul sunet de care isi aminteste fiica mea este mingea de tenis“, povesteste mama razand.
    • O alta mama isi aminteste de mersul la muzeele de arta. Fiul iubitorilor de arta plastica a devenit mai tarziu un sculptor celebru. Copilul incearca si el activitatea care parea sa-i incante pe parinti.

    Sau, cum spune Bloom, “daca acasa se asculta muzica, nu inseamna neaparat ca cel mic se va face muzician. Dar daca nu asculta muzica, e foarte probabil ca NU va ajunge muzician.

    Bloom se astepta ca pe parcursul cercetarii sale sa gaseasca niste copii minune, niste talente descoperite de la varste foarte fragede. In schimb, a constat ca majoritatea copiilor din studiul sau nu au fost identificati drept talente decat dupa cativa ani buni de munca serioasa. Pianistii aveau un simt inascut al ritmului si o reactie aparte fata de muzica, dar mai putin de jumatate dintre ei aveau o inclinatie absoluta.

    Cativa matematicieni extraordinari aveau chiar probleme cu invatatura, in vreme ce inotatorii olimpici erau detectati ca talente de la varste timpurii si adesea considerati copii minune. Ceea ce toti acesti copii aveau insa, pe langa trasaturile fizice si mentale necesare, erau niste parinti foarte vioi si iubitori. Astfel, primele semne ale unui potential talent erau rapid observate si incurajate.

    Parintii lauda un lucru, ignora un altul, iar copiii reactioneaza.

    • Mama unei sculptorite a pastrat fiecare lucrare, cat de mica, a fiicei sale.
    • Parintii unui matematician si-au laudat copilul ca rezolva singur problemele in camera lui, lucru pe care un parinte cu inclinatii sportive nu l-ar fi bagat in seama niciodata.
    • Un inotator isi aminteste ca, mic fiind, ii placea sa se uite la tatal lui cand facea tamplarie. Cand ceva nu-i iesea bine, tatal lui arunca si lua totul de la capat. Baiatul nu a uitat asta niciodata. Zece ani mai tarziu, intr-o incapere plina de cupe si medalii olimpice, el a spus intr-un interviu: “Tatal meu m-a invatat ca un lucru ce merita facut trebuie facut bine.

    Aproape toate superstarurile au cate o versiune personala a povestii. Desi majoritatea au cunoscut reusita de timpuriu, nimic nu s-a intamplat peste noapte. Nimeni nu a atins un varf al talentului in mai putin de 10 ani de munca asidua. Toti au trecut prin aceleasi trei faze:

    • Prima faza este cea amuzanta, in care totul se face in joaca, cand apare “pasiune” pentru ceea ce este urmarit mai tarziu.
    • Urmeaza faza preciziei, cand tehnicile sunt perfectionate din spirit de competitie.
    • Dupa care vine faza de personalizare, cand se dezvolta un stil personal.

    Parintii din acest studiu au incercat sa le ofere copiilor experienta care li se parea cea mai potrivita in fiecare dintre aceste faze:

    1. Pentru a incuraja primul semn de talent, copiilor li se dadeau lectii particulare, fiind aleasa o persoana care sa fie “buna cu copiii” si nu neaparat cel mai bun pianist sau cel mai bun jucator de tenis, ci o persoana plina de caldura si prietenie dispusa sa-l rasplateasca rapid pe copil cu laude.
    2. Dupa un timp, parintele sau profesorul hotarau ca este nevoie de ceva mai mult pentru ca cel mic sa se dezvolte. 
    3. Urmatorul profesor era unul foarte sever, ce-l determina pe elev sa repete o bucata muzicala sau sa faca antrenament la inot pana ce reusea cel mai bine. Ultimul profesor era si dascal si model – un preparator iesit din comun, cu talente exceptionale.

    La fiecare pas al acestui proces parintii au reusit sa-si gaseasca timp, energie si bani pentru lectii si echipamentul sau instrumentele necesare. Pentru multi a insemnat un efort.

    • Tatal muzicianului a cumparat un pian mare, in loc sa-si ia o masina noua, de care avea atata nevoie.
    • Familia ce avea un copil cu inclinatii spre tenis si-a petrecut weekend-urile ducandu-si copilul la meciurile petru juniori. S-au facut sacrificii, dar, cum spunea una dintre mame: “Ne-a facut placere la fel si copilului. Ne-a ajutat sa fim o familie adevarata.”

    La fel ca in cazul celor mai multi copii, si acestor stele in devenire trebuia sa li se reaminteasca sa exerseze. Adesea, parintele statea cu el. Cand viitoarea vedeta se descuraja, parintii o incurajau. Cand un tanar inotator a ajuns intr-un alt grup de varsta si a descoperit ca pierde toate concursurile, a vrut sa se lase. Tatal lui i-a spus: “Mai rezista pana mai castigi inca unul. Nu te lasa doar pentru ca pierzi“. Cand a inceput sa castige din nou, baiatul si-a dorit sa continue.

    Parintii i-au laudat cand au castigat si i-au consolat cand au pierdut. Atunci cand un copil se straduia mai tare sau facea mai bine decat ultima data, era tot o forma de victorie. Si dintr-un esec se putea invata, se putea detecta ce anume trebuie sa fie imbunatatit.

    Dupa un timp totusi, totul depindea doar de copil. Unii parinti isi aminteau  ca un alt fiu sau fiica avusesera chiar mai mult talent, dar n-au fost dispusi sa munceasca din greu. Superstarurile, in schimb, au avut intotdeauna de ales intre timpul pentru antrenament sau repetitii si timpul pentru activitatile distractive sau pur si simplu statul de pomana.

    Cand au ajuns la varsta adolescentei, au afectat cam 25 de ore pe saptamana talentului lor. Era mai mult timp decat pentru oricare alta activitate, dar nu era mai mult decat timpul afectat in prezent de un copil privitului la televizor.

    Parintii se bucurau de talentul copiilor si le erau aproape, ca sa-i ajute peintreg parcursul, dar, atentie: nu traiau prin intermediul copilului.

    Ei stiau ca talentul ii apartine copilului. Exista un talent ascuns in aproape orice copil, sau cel putin asa sustine Bloom, iar parintii il pot ajuta sa infloreasca. Si chiar daca nu se ajunge la o faza maxima, e suficienta si o reusita de amator: iubirea de o viata pentru sport, muzica sau activitati intelectuale inseamna o existenta mai buna.

    Oare merita sa ne investim timpul, banii si energia in sustinerea unor activitati care, asa cum spune si Bloom, nu garanteaza obtinerea niciunui succes?

    Eu zic ca da, merita din plin deoarece lectiile copilariei devin instincte ale adultului. Indiferent ce vor face pana la urma in viata, copiii care au stapanit un talent au invatat sa reactioneze ca niste invingatori, dand ce au mai bun din ei.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

     

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*