Povestea verighetei

Marti, in prima zi de dupa codul de viscol, m-am dus la birou cu tramvaiul. Cand m-am dat jos, a trebuit sa ocolesc un namete de zapada si cand m-am sprijinit de el am gasit… exact o verigheta 🙂 . Am luat-o repede, fara sa ma gandesc,  am strans-o in manusa si pana la birou m-am tot gandit ce fac cu ea.

La birou, dupa glumele de rigoare gen “te mariti“, “divortezi“, “nasesti“, “ai facut rost de contributia proprie pentru proiecte” 🙂 , am facut o poza verighetei si am pus-o pe FB. Am fost convinsa ca o sa se intample “ceva” pentru ca nu cred in coincidente. Daca eu am fost cea care a gasit verigheta si primul meu gand a fost sa o inapoiez, cu siguranta cel care a pierdut-o si-o doreste inapoi. Altfel, cu siguranta o gasea altcineva, eventual unul dintre multii comentatori de pe FB care au recunoscut ca s-ar fi oprit in primul amanet.

Citeste si:  Si voi va treziti uneori cu ochii umflati?

Rationamentul meu a fost simplu. In primul rand exista o teorie conform careia intre oricare doua persoane de pe lumea asta, se afla maxim alte 6 persoane. Pe principiul “stiu pe cineva, care stie pe cineva, … , care stie pe cineva”. Deci automat, intre mine si proprietarul verighetei n-ar trebui sa fie mai mult de 6 persoane. Iar pe FB asta e o bagatela. E adevarat ca era un experiment in “orb” pentru ca nu stiam in ce directie sa indrept cautarile, dar aici deja era treaba destinului sa rezolve 🙂 .

In al doilea rand, zona Maria Rosetti, unde am gasit verigheta, nu este circulata decat de cei care stau sau lucreaza (si in general au treaba) prin zona. Nu este un loc prin care sa treci intamplator sau un nod important cum este de exemplu P-ta Universitatii, deci cu siguranta cel care a pierdut-o era de prin imprejurimi. Tot in zona se afla doua parcuri, cateva restaurante, o gradinita, doua scoli, doua biserici, ISMB-ul si cateva firme mari. Pare mult dar, avand in vedere ca (conform teoriei de mai sus) eu pot fi prietena cu… Obama de exemplu 🙂 , este o comunitate destul de mica, unde toata lumea se stie cu toata lumea, macar din vedere. Deci existau sanse foarte mari ca mesajul meu sa fie vazut de cel care a pierdut verigheta sau de cineva care-l cunoaste.

Citeste si:  Cam cat de dor poate sa-ti fie de un pisoi?

In final s-a dovedit ca am avut dreptate, avem foarte multe cunostinte comune, proprietarul  este “my second connection”, daca vreti 🙂 . Evident ca si serviciile noastre colaboreaza la cel mai inalt nivel, asa ca, printre sutele de mesaje pe care le-am primit, s-a aflat si cel norocos.

Mai mult decat atat, ca sa vedeti ca nu exista coincidente pe lumea asta, dupa doua zile  de la returnarea verighetei catre proprietar, vorbeam la telefon cu prietena mea (avem aceiasi nasi la copii, da? 🙂 ), care e profesoara de biologie la o scoala din Titan si ma intreaba cine e proprietarul. Ii spun ca si el e profesor si guess what? E coleg cu ea!!!

Am primit foarte multe laude si aprecieri de genul “nu mai exista oameni buni ca tine“, sau “daca ar fi mai multi ca tine” sau “romanii nu sunt asa, esti o exceptie” etc. Hai sa fim seriosi, cei mai multi dintre prietenii mei ar fi procedat la fel si nu s-au mirat nici macar o secunda ca vreau sa inapoiez verigheta. Poate nu toti ar fi gasit solutia, poate ca nu ar fi reusit sa gaseasca proprietarul, dar vorbim despre intentie. Se spune ca cine se aseamana, se aduna, asa ca daca sunteti oameni buni, cu ganduri pozitive si suflet mare, va invit sa ne adunam impreuna 🙂 . Asa cum puteti vedea, au fost aproape 42.000 de share-uri la poza. Asta spune multe.

Daca nu sunteti nimic din cele de mai sus si daca agreati cu cei care arunca cu noroi, imi pare rau dar singura mea optiune este “Block this person”. Multi prieteni m-au intrebat de ce nu le raspundem celor care au spus atatea lucruri urate si neadevarate despre mine (pe unele le puteti citi in comentarii, pe altele chiar le-am sters si am blocat utilizatorii pentru ca era prea mult). Adevarul este ca nu merita nici timpul nici energia noastra. Unii oameni pur si simplu nu vor sa fie convinsi, este mult mai important ce cred ei. Este dreptul fiecaruia sa aiba o parere si cine sunt eu sa schimb asta? 🙂  Doar ca, asa cum spunea cineva, in comentariile respective fiecare s-a descris pe sine.

Cat despre verigheta in sine, ea nu este doar o bijuterie sau 3-4 grame de aur. Este intr-adevar o valoare, dar nu materiala ci spirituala, in care credem  cu totii, chiar daca nu suntem constienti de asta sau nu ne place sa recunoastem. Vorbim despre niste valori inradacinate in constiinta noastra personala dar si colectiva, ca popor. E vorba de niste taine pe care poate nu intelegem in adevarata lor semnificatie dar le respectam ca atare. Altfel nu ne-am logodi, nu ne-am boteza copiii si nu am chema preotul cand moare cine drag.

Asa cum spuneam, nu cred in coincidente si sunt convinsa ca “povestea verighetei” a avut un rost anume si ca nu se opreste aici. Totusi, exista sanse foarte mari sa nu aflam niciodata care este continuarea, pentru ca evenimentele au uneori o logica care depaseste puterea noastra de intelegere. Dar un lucru este sigur: este destul pentru un gand sa se infiripe pentru ca apoi nimic nu-l va opri sa devina realitate.

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

4 thoughts on “Povestea verighetei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*