idei cretive de pasti

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Copiii de la Hospice Casa Sperantei au nevoie de noi

    Stiam de mult despre activititatile Fundatie Hospice Casa SPerantei insa pana acum nu am fost niciodata la ei. Recunosc ca mi-a fost si putin teama, nu stiam cum o sa reactionez cand ajung acolo si la cum ma stiu eu eram sigura ca o sa ma ia plansul si ca nu o sa fiu in stare de nimic asa ca mai bine nu.

    Insa in ultimul timp am reusit sa imi depasesc toate aceste temeri, cumva mi-am impus ca sunt acolo ca sa ajut asa ca toata energia si atentia mea s-a focusat spre copii si spre nevoile lor.

    14264855_1148310505234506_8710448190405797796_n

    Pentru ca la Hospice exista copii cu diverse afectiuni medicale, care au nevoie de ingrijie continua, care au nevoie de sprijin financiar, au nevoie de atentie si de socializare. Pe langa problemele medicale acesti micuti se confrunta cu un fenomen pe care noi, in bula noastra de normalitate nu il constientizam si nici macar nu ne imaginam cum e sa traiesti asa. Acesti copii sunt respinsi de societate, nu sunt acceptati in sistemul de invatamant si practic nu au absolut nicio sansa sa se integreze intr-un colectiv. Iar aceasta este cea mai mare durere a lor si e greu sa ii explici unui copil de ce este ocolit de ceilalti semeni ai lui.

    Cand intri pentru prima data in centrul de zi pediatric de la Hospice, pregateste-te sa ai un soc. La modul foarte serios, nimeni si nimic nu te poate pregati pentru ce o sa gasesti acolo. Cred ca, sa reusesti sa-si pastrezi controlul de sine si sa ii accepti si sa te porti cu acesti micuti asa cum sunt, adica doar niste copii cu bucurii si sentimente ca oricare altii, este una dintre cele mai grele lectii de viata pe care le poti invata. Odata socul trecut, dupa ce ii cunosti si te integrezi in grupul lor, afli putin din povestea fiecaruia, iti dai seama cat de putin de implicam si cata nevoie este de ajutorul nostru.

    Trebuie sa recunosc ca la prima vizita, implicarea mea a fost una modica, la invitatia BIC le-am dus copiilor de la Hospice creioane colorate, carioci si alte rechizite de care cei mici s-au bucurat enorm. Coloratul este una dintre activitatile lor preferate pe care in general o fac doar la centru pentru ca au nevoie de indrumatori care sa-i supravegheze si sa-i ajute sa faca acest lucru care pentru noi pare ceva banal. Le-am dat si pentru acasa pachete cu rechizite si multi dintre ei ne-au promis ca ne vor face desene personalizate si ne-au rugat sa ne intoarcem sa-i mai vizitam.

    Eu am stat cel mai mult cu Stefan, un copil foarte inteligent imobilizat in scaun cu rotile, care insa radea cu gura pana la urechi atunci cand mascota BIC venea sa faca poze cu el.

    Langa Stefan statea Miruna, o pustoaica aproape adolescenta care la prima vedere parea un copil insa care ne sfredelea pe toti cu o privire matura in care puteai sa citesti durere si probleme despre care noi nici nu stim ca exista. Avand o  operatie la picior si imobilizata cu niste dispozitive speciale, Miruna parea ca se desprinde realitatea care o inconjoara atunci cand desena.

    Ciprian ne-a fost prezentat ca fiind eroul grupului pe care l-am vizitat. Imobilizat la randul lui in scaun cu rotile si suferind de tetrapareza spastica, a participat anul trecut la Maratonul Bucuresti.

    Sunt multe de povestit despre toata munca pe care o fac cei de la Hospice Casa Sperantei in beneficiul acestor copii care nu au nicio vina si care merita accesul la o viata de aceeasi calitate ca orice alt copil.

    Multumesc BIC pentru sansa pe care am primit-o atunci cand am fost invitata sa ma implic in campania de CSR inititata in beneficiul copiilor de la Hospice si pentru ca vreau sa ajut si pe viitor, va anunt ca m-am inscris in echipa de alergatori  Team Hospice 216 care va strange fonduri pe 9 octombrie la Maratonul Bucuresti 2016.

    Pana atunci, ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

     

    Comments

    comments

  • Cum scoatem petele dificile

    Banuiesc ca si voi aveti mari probleme cu petele de pe haine. Mie uneori imi vine sa plang cand vad o rochita noua, imbracata o singura data, cu pete de inghetata pe ea. Sau camasa alba de scoala cu mansete albastre de la cerneala. Sau un tricou pe care s-a scurs tot sucul din piersica.

    La un moment dat ajunsesem ca bunicile noastre, sa pastrez “hainele bune” pentru ocazii. Doar ca toate hainele erau “bune” si pana la urmatoarea ocazie ramaneau mici.

    Din fericire nu mai am aceasta problema pentru ca am descoperit o solutie minune care pana acum a reusit sa indeparteze orice pata. Inghetata, ciocolata, cafea, carioci, fucte, sange…, nimic nu-i sta in cale.

    Este vorba de “Solutia de scos pete Dr. Beckmann“, foarte eficienta si usor de folosit. Se umezeste bine pata cu solutie, se lasa sa actioneze 5-10 minute si se baga la masina de spalat. Asta e tot.

    Solutia exista in varianta Roll-0n (este cantitate mai mica si pret mai mare, nu stiu de ce) sau varianta cu periuta (flaconul este mai mare si costa mai putin decat Roll-on-ul). Eu am gasit doar in Carrefour aceasta solutie de scos petele, dar sincer nici nu am cautat prea mult.

    Sper sa va fie de folos aceasta informatie si va doresc spor la spalat :).

     

    Comments

    comments

  • Ce se poate intampla cand mesajele de pe WhatsApp ajung unde nu trebuie

    For English scroll down.

    Am evitat intotdeauna sa stau la povesti in grupurile de parinti si bunici care se formeaza ad-hoc atunci cand copiii sunt la diverse activitati. Nu ma pasioneaza intimitaturile astea de ocazie in care fiecare isi povesteste viata, dar sunt si ocazii cand apar persoane cu ceva interesant de spus.

    Sunt tot timpul atenta la astfel de ocazii si cand gasesc o persoana de genul, ii caut compania si in urmatoarele ocazii in care intalnim.

    Asa este o bunica cu care ma intalnesc la British. Imi place ca este foarte conectata cu ce se intampla la scoala nepotilor si foarte ancorata in realitate. Stie cu se mananca internetul, social media, care sunt pericolele la care sunt expusi copiii in ziua de azi, cum sa-i motivezi ca sa invete sau cum sa le prezinti oportunitatile de viitor.

    De curand mi-a povestit o intamplare din clasa nepoatei care este in clasa a 6a si o sa v-o reproduc si voua impreuna cu invatamintele pe care le-am tras eu.

    whatsapp-pentru-copii

    foto

    Anul acesta, la clasa nepoatei ei a venit o noua diriginta foarte dura si drastica, care ii trateaza de sus pe copii si incearca sa faca un fel de militarie cu ei. Binenteles copiilor nu le place de ea si sunt cu totii revoltati si toate frustrarile si le varsa pe grupul de WhatsApp. Unde nu doar comenteaza ci si vorbesc foarte urat. Stiti voi, injuraturi din alea cu bip.

    Dupa vreo luna si ceva de la inceperea scolii, diriginta a intrat in clasa si, cu fulgere in ochi, a inceput sa citeasca de pe telefonul ei, mesaje din grupul copiilor.

    In clasa s-a facut lasat o tacere mormantala, toti s-au facut mici si ar fi vrut sa devina invizibili. Asa au stat pana la sfarsitul orelor, cand au iesit aliniati din scoala unde s-au certat ca la usa cortului. A fost urat, s-au invinovatit unii pe altii pentru ca era evident ca printre ei se afla un tradator. Dupa o cearta de pomina si discutii care au durat cateva zile, au ajuns la concluzia ca nepoata bunicii de care va spuneam mai devreme e tradatoarea asa ca a inceput un bullying ca la carte impotriva ei.

    Cand lucrurile au scapat de sub control, mama fetitei a convocat de urgenta o sedinta cu parintii si a somat-o pe diriginta sa spuna de la cine are mesajele pentru ca exista consecinte foarte grave pe care le suporta fiica ei care era nevinovata.

    Doamna diriginta a refuzat sa spuna cine este sursa mesajelor insa o mama s-a ridicat senina si a spus ca ea a trimis mesajele pentru ca asa i s-a parut normal, sa o puna de doamna la curent cu comportamentul copiilor. Sa stie si ea ce limbaj trivial au elevii. Dupa care s-a asezat linistita in banca mandra in continuare de fapta ei.

    Desi dupa sedinta toti copiii au aflat ce s-a intamplat de fapt, anumite lucruri nu au mai putut fi sterse si unele acuze nu au putut fi retrase. Desi colegii si-au cerut scuze fata de fetita respectiva  si chiar daca s-au impacat si cu baiatul a carui mama ii turnase, totusi grupul nu mai este la fel. Se feresc in continuare unii de altii, s-au format bisericute iar orele sunt din ce in mai grele si atmosfera din ce in ce mai apasatoare.

    ——–//———

    Cand am ajuns acasa le-am povestit si fetelor aceasta intamplare si au fost mai atente decat daca se uitau la un film de actiune. Au stat cu sufletul la gura sa afle deznodamantul si inca mai discuta despre finalul neasteptat.

    Dupa ce am terminat povestea am facut o scurta recapitulare cu ele si le-am intrebat ce concluzii au tras iar la final le-am spus si eu concluziile mele. Impreuna am facut o lista cu ce au voie si cu ce nu au voie sa faca pe internet si pe WhatsApp (unde se presupune ca e un mediu sigur, doar cu colegi sau cu prieteni, insa iata ca nimic nu e ceea ce pare).

    1. Niciodata nu lasi mesaje cu ceva ce nu ai spune daca te-ai afla fata in fata;
    2. NIciodata nu barfim si nu comentam terte persoane;
    3. Nu trimitem poze din casa in care sa se vada cadre largi;
    4. Nu trimitem poze cu noi in posturi intime (de indecente nici nu se pune problema). Ca sa clarificam termenul de intim, e vorba de situatii in care nu am fi de acord sa ne vada altcineva sau cu care nu am putea de exemplu sa iesim in public. Asta inseamna in lenjerie, in pijamale, etc.;
    5. Nu lasam pe nimeni sa ne fotografieze, in special cand suntem in ipostaze intime dar si in general;
    6. Nu pozam alte persoane fara acordul lor;
    7. Nu trimitem nimanui poze cu alte persoane;
    8. Nu trimitem catre terte persoane mesaje pe care le-am primit personal;
    9. Nu trimitem mesaje care sa contina secrete sau idei compromitatoare. Un secret care e cunoscut de cel putin doua persoane nu mai e secret;
    10. Nu acceptam cereri de prietenie si conversatii cu persoane pe care nu le cunoastem personal;

    Explicatiile pentru toate aceste reguli sunt foarte simple si se regasesc in totalitate in povestea de mai sus:

    1. Niciodata nu stii unde va ajunge mesajul tau;
    2. Nu stii cum va fi interpretat si in ce contex;
    3. Pozele pot fi usor trucate si folosite in scopuri rautacioase;
    4. Nimic din ce e online nu poate fi sters;
    5. Prietenii vin si pleaca insa mesajele raman pentru posteritate;

    Sper sa va fie si voua de folos acest articol, va incurajez sa le povestiti si copiilor vostri si sa discutati cu ei la modul serios ce ar face intr-o situatie similara si cum ar trebui sa procedeze ca sa nu aiba acest gen de probleme.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

    What happens when WhatsApp messages end up in the wrong place

    A grandma that I run into quite frequently told me a story that happened in her granddaughter’s classroom (who is in the 6th grade), and that I am going to tell you as well along with the moral sit has taught me.

    This year, her granddaughter’s class has a new class teacher who is very hard on the kids and very tough, who looks down her no seat them and treats them as if they were serving in the military. Of course, the kids don’t like her at all and they are all outraged and therefore use a WhatsApp group to express all their frustrations and comment upon her behaviour, but also to speak ill of her. You know, all sorts of swear words from the black list. One month or so after the school had started, the class teacher stormed into the class and started to read from her phone the messages sent by the children on their WhatsApp group.

    The class fell in a deadly silence, all the kids cringed and I am pretty sure they would have wanted to melt into thin air at that moment. They stayed like this until the end of the classes, when they went out of school property and made the dust fly. They had a huge argument, blaming each other as it was obvious that there was a traitor among them. The quarrel lasted for several days, when they reached the conclusion that the granddaughter whose grandmother I ran into is the actual traitor, so they began to bully her in the worst ways possible.

    When things got out of control, the girl’s mother called in an emergency meeting with the other parents and asked the class teacher to reveal the person who had forwarded the messages to her as the situation had very serious consequences on her daughter, who was actually innocent.

    The class teacher refused to reveal her source but one of the mothers attending the meeting took the blame and seemed very untroubled by the fact that she had decided to forward the messages to the class teacher because she considered it to be the normal thing to do, as the class teacher needed to be informed about the children’s behaviour. And she taught that the class teacher also needed to be aware of the trivial behaviour her students use. Then she sat down quietly, still very proud of the decision she had made.

    Even though all the kids eventually learnt what had really happened, some of the things they did or said could no longer be erased or withdrawn. Although the kids ended up apologizing to the girl and made up with the boy whose mother had turned them in, their group is no longer the same. They no longer trust each other, small groups have formed throughout the class and the air is thick, especially during classes.

    I told this story to my girls and we reached the following conclusions:

    1. we should never write a message to say something we would never dear to tell somebody straight;
    2. we should never gossip and comment upon someone else’s behaviour;
    3. we should never send others photos of our classroom, especially photos that provide a broad image of the space;
    4. we should never send intimate images of us (indecent images are out of the question). Just to keep things clear, when talking about intimate images, I am referring to those situations in which we would not agree to be seen by somebody else or in which we are wearing something in which we couldn’t go out in public, for example: i.e. in underwear, wearing our pyjamas, etc.;
    5. we don’t let anyone take photos of us, generally speaking but mostly when we find ourselves in intimate situations;
    6. we don’t take photos of other persons without their consent;
    7. we don’t send anyone photos of other people;
    8. we don’t forward to other messages that were sent to us directly;
    9. we don’t send messages that contain secrets or compromising information. A secret that is known by at least two people is no longer a secret;
    10. we never accept friend requests or participate in any conversations with persons that we do not know personally.

    To be updated with all the news from Meseria de Parinte.ro don’t forget to Like the Facebook Page Meseria de parinte and to subscribe to our Newsletter.

     

    Comments

    comments

  • Otite, otite…

    Vine iarna. Frig, vant, ceata… toate astea nu inseamna decat un singur lucru, mai ales pentru copiii pana in 5-6 ani: Otite!

    Am trecut prima data printr-o experienta de genul asta acum vreo 5 ani, cand Alexandra nu implinise inca 3 ani. A stat in fum (atentie: 2 ore intr-o vizita !) fara sa aiba vreun simptom iar doua zi s-a trezit foarte foarte ragusita. Ne-am dus la doctor, diagnostic: laringita. Mucoasa uscata si laringele foarte inflamat. Tratament foooarte bogat, o punga intreaga cu siropele de tuse, antiinflamatoare, pastile de supt, de dezinfectat etc. Plus aerosoli cu dexametrazona si adrenalina. 7 zile de doua ori pe zi.

    Tratamentul si-a facut efectul, laringele s-a dezinflamat doar ca au inceput sa curga mucii. Si au tot curs pana au ajuns in urechi. Ne-am dus la ORL, diagnostic: otita. Prea multe secretii trebuie sa oprim. Alta punga cu medicamente, vreo 6-7 siropele si pastile, o schema foarte complicata.

    E adevarat mucii nu au mai curs in urechi, otita a trecut, doar ca s-au ingrosat foarte tare si Alexandra a inceput sa tuseasca si sa faca febra. Ne-am dus iar la doctor, diagnostic pneumonie. Tratament: alta punga cu doctorii plus antibiotic.

    Intre timp eu am nascut-o pe Andreea, iar cand m-am intors din maternitate Alexandra nu mai auzea aproape de loc si ii curgea sange din ureche. Cu cezariana de 5 zile am umblat pe la toti ORL-istii din Bucuresti cu Alexandra in brate.

    Inutil sa va mai povestesc ca a mai facut o runda de otita si una de pneumonie, ca a mai luat doua ture de antibiotic si ca intreaga poveste a durat cu totul vreo 6 luni.

    Vreau sa subliniez (cu rosu 🙂 ) ca toti doctorii orelisti pe care i-am vazut in acea perioada, unii dintre ei aflandu-se in top 10, s-au jurat cu mana pe inima ca Alexandra nu va scapa fara operatia de polipi, ca pana la 7 ani este extraordinar de expusa si ca va face complicatii severe care pot avea urmari din cele mai grave. Marele, dar marele ei noroc a fost ca nu implinise 3 ani, altfel cred ca ar fi fost operata pe loc. Iar eu mi-as fi dat acordul pe loc, pentru ca eram ingrozitor de speriata, acesta este efectul pe care toti doctorii l-au avut asupra mea. M-au speriat si as fi facut orice mi-ar fi spus, pentru ca eu nu mai judecam limpede si toata speranta mea era in ei.

    Dar pentru ca undeva acolo sus, cineva ma iubeste, finalul ametitor a fost o recomandare de antibiotic pentru adulti din care sa-i dau “asa… putin mai mult de-un sfert” si vaccinul Prevenar, doua doze “ca sa fim siguri” (wtf?!). Asta pana implinea 3 ani si o puteam opera.

    Acela a fost momentul in care am spus STOP, asa nu se mai poate, resetam tot si o luam de la capat. Cautarile mele din noaptea respectiva s-au finalizat cu o programare la homeopat si cu copilul pe picioare in 2 saptamani (fara operatie de polipi pana in ziua de azi, la aproape 8 ani). Dar mai ales, cu o cotitura de 180 de grade in multe domenii de interes precum nutritie, medicina, spiritualitate etc. Cu alte cuvinte “stil de viata“.

    Dupa aproape 5 ani de la acel eveniment nefericit, abordarea este cu totul alta si chiar daca mai este loc de multe imbunatatiri, efectul este peste orice asteptari.

    Pentru febra folosesc inca clasicele Nurofen si Eferalgan. Dar numai pentru temperaturi de peste 39.5 grade. Pana la acest punct sosete cu otet, frectii cu otet aromat (Tis farmaceutics) si impachetari in cearseafuri ude.

    Multa vitamina C – exista niste capsule cu ulei de Catina iar fetele mele au avut bunavointa sa le inghita fara nicio problema. La fel si pe antibioticul natural Biosept (pentru copii mai mici exista si varianta tinctura dar e mai greu de tolerat).

    Pe langa astea multe Comprimate masticabile cu Catina si Macese (a.k.a bombonici care nu ustura), Plantusin  (a.k.a bombonici care ustura 🙂 ), Propolis cu vitamina C, inhalatii cu ulei esential (exista varianta pentru raceala si gripa de la Fares, dar puteti sa faceti propiile combinatii: Busuioc, lavanda, rozmarin, camfor, sunt cele pe care eu le folosesc cel mai des.)

    Mult ceai cald cu miere si lamaie, in otite de exemplu am pus accent pe “Trei frati patati” care este recomandat in afectiunile tractului respirator superior.

    Extract de coacaz negru – antibiotic si antiinflamator natural.

    Pentru durerea de urechi apelez cateva zile la Otipax (foloseam Otocalm dar acum nu se mai gaseste), dar de curand am aflat de Mullein, picaturi naturale pentru urechi.

    Foarte important saculetul cu sare sau ursuletul cu burtica plina cu grau, incalzite si tinute la ureche.

    Pentru gat, tinctura de propolis face minuni. Cateva picaturi puse pe un cub de zahar omoara orice “balaur” s-ar afla prin zona. Secretul este sa lasati cateva minute sa se evapore alcoolul altfel s-ar putea sa usture putin pe gat. Daca cei mici nu-l accepta nici asa, exista si varianta solutie glicolica care nu are alcool, fiind astfel mult mai bine tolerata (noi cu aceasta solutie ne-am imprietenit, tinctura nu este acceptata sub nicio forma).

    Albastru de metil – face minuni la randul lui. Si in plus face magie, pentru ca iese pipi verde 🙂 (argument care bate orice gust neplacut). Se pun cateva picaturi pe cub de zahar, dar daca tot nu e acceptat exista Decasept, dropsuri cu acelasi efect.

    In situatiile acute (cum a fost cazul Alexandrei), medicamentele homeopate au completat schema de tratament, impreuna cu multa dragoste si tinut in brate cu grija :).

    A durat ani sa invat ce si cum sa le dau celor mici, dar important este ca am avut un inger pazitor care mi-a aratat pas cu pas cum sa am grija de ele in cel mai natural si bland mod cu putinta. Sugestia mea este sa cautati un medic homeopat sau naturist, sau chiar si alopat dar cu competente in domenii naturiste care sa va indrume.

    Astazi v-am povestit despre o parte din tratamentele pe care le folosesc in cazul otitelor. Maine o sa revin cu povesti despre cauzele otitelor, asa cum le-am perceput eu si mai ales cum am reusit sa le dau de cap. Aceasta parte a doua este foarte importanta pentru ca tratamentele (chiar si cele naturiste) nu fac decat sa inlature efectele bolii pe cand o analiza mai profunda a situatiei ne poate ajuta sa inlaturam cauza.

    Contiunuarea o puteti citi in articolul “Cumparaturi de sezon”.

    Avertisment: aceasta postare este despre o experienta personala si nu reprezinta sub nicio forma o recomandare medicala. Daca aveti copilul bolnav mergeti cu el la doctor, indiferent care, pentru indrumari competente.

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*