idei cretive 4

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Despre sistemul de invatamant

    Suntem ceea ce suntem pentru ca asa am fost invatati in copilarie. Iar copiii nostri vor fi ceea ce invata acum.

    Iata ca nici jurnalistii nu se abat de la aceasta regula, puteti citi un articol extraordinar pe Decat o revista.

    “Pentru a înţelege de ce jurnaliştii români lucrează cum lucrează, dar şi de ce publicul e cum e (doar pe el se dă vina că cere scandal), trebuie să facem o scurtă incursiune în lumea tenebroasă a învăţământului românesc. Pe de-o parte, vreme de zeci de ani, acesta nu a educat copiii să lucreze în echipă, răsplătind succesul individual şi eforturile individuale. Pe de altă parte însă, mult mai grav este păcatul educaţiei româneşti de a nu stimula gândirea critică şi analiza în rândul elevilor şi studenţilor. Dimpotrivă, mulţi, prea mulţi ani, învăţământul românesc producea dobitoace în loc de oameni, elevi cărora li se transmitea ani la rând că ceea ce cred ei nu contează. Nimic nu este mai grăitor în acest sens decât abominabilele „comentarii literare”, nişte compuneri cu fiţe, presărate cu citate din Vianu sau Călinescu. Mesajul lor subliminal către elev este un Zyklon B pentru suflet: nu contează ce crezi tu, loază, ce vrea să zică Eminescu în acest catren, contează ce zice Vianu.

    Degeaba vibrează o minte adolescentină la Dorinţa; un comentariu fără niscaiva cosmogonie, fără citate din „critică”, nu avea nici o şansă să ia notă mare. Mă urmăreşte până azi imaginea colegului meu de bancă dintr‑a VIII‑a, care citea câte un alineat din comentariul la Mioriţa, recitându‑l ulterior cu ochii închişi, legănându‑se încet. Imaginea asta a fost primul lucru care mi‑a venit în cap pe 12 septembrie 2001, când am văzut la CNN madrasele din care Al‑Qaeda îşi recruta tinerele vlăstare.

    Cu tot cu reformele haotice ale ultimelor două decenii post‑decembriste, şcoala românească rămâne dominată de tradiţia a ceea ce Ion Creangă numea în Amintiri din copilărie, acum mai bine de 160 de ani, „curat meşteşug de tâmpenie”: o predilecţie către dogmatic, către memorizarea cantităţilor uriaşe de informaţii, către un mod de a preda care nu încurajează analiza, nuanţa şi gândirea critică.”

    Citeste tot articolul aici.

    Comments

    comments

  • Personajele basmelor: Ingerul

    Prima parte “Basmele terapeutice”

    Se poate observa ca toate personajele feminine pozitive, incepând de la Batrânica cea cumsecade si ajungând pana la Zâna, se arata a fi in posesia unor puteri magice tot mai accentuate, indicând astfel în mod simbolic legatura lor din ce în ce mai strânsa cu marile forte ale inconstientului. Personajul care se situeaza, in general, la punctul maxim al acestei expansiuni a capacitatilor e Îngerul.

    Ne aflam în fata unei figuri nediferentiate sexual: oare ce sex au îngerii? Dupa cum Monstrul infatisa polul cel mai distructiv, orb si devorator al fortelor inconstiente, tot astfel Ingerul reprezinta polul extrem pozitiv, dotat cu generozitate si cunoastere infinita. Ambii sunt des întâlniti ca paznici ai împaratiilor extrapamântesti.

    Ingerul soseste a aduce constiinta: el vesteste. Monstrul primordial încearca în schimb sa anuleze constiinta: el o devoreaza.

    Îngerul vine din cer, în vesmânt de lumina, Monstrul atrage în cele întunecate strafunduri. Îngerul este impalpabil si lipsit de dorinte carnale, Monstrul e o masa gigantica animata de pofte nesatioase.

    Unicitatea acestor figuri, cele mai apropiate de profunzimile inconstientuluii, e reflectata în basme si în mitologie de creaturi care nu sunt în sine nici bune, nici rele, care pot fi la fel benefice, pe cât de distructive si care se diferentiaza de la caz la caz, conform pe care o îndeplinesc în interiorul retelei de raporturi stabilite de Protagonist.

    În basme, vrajitoarele sunt rele si zânele bune, dar asta numai în realitatea prezenta a povestirii. Uneori ni se spune ca “mai înainte”, într-o vreme îndepartata, vrajitoarea era o zâna, o zâna care a fost parasita, exclusa, uitata. O zâna suparata, care se razbuna utilizându-si puterile pentru a-l pedepsi pe cel care nu a respectat-o. Nefericirile Frumoasei din Padurea Adormita pornesc de la indignarea unei Zâne care ar fi venit încarcata de daruri, daca oamenii si-ar fi adus aminte s-o invite.

    Diavolul însusi, reprezentant simbolic al “tuturor puterilor rele din Univers, era la început îngerul cel mai apropiat de Dumnezeu si preferatul acestuia.

    Acest lucru ar putea sa indice ca fortele cele mai puternice si mai profunde ale inconstientului nu sunt, în sine, nici bune, nici rele, decât în raport cu functia pe care o îndeplinesc la un moment dat în echilibrul general.

    Alte personaje  Regina, mama mireluiMama vitregaZanaBatranica cea bunaMonstrul/BalaurulIngerul

    Comments

    comments

  • 2011, fuse si se duse!

    Dupa ce am citit postarea Printesei (care mi-a placut foarte mult si m-a facut sa devin putin melancolica 🙂 ), am cugetat putin despre cum a fost anul trecut pentru mine. Dupa vreo 3 zile de gandit si analizat fiecare luna, parca merita sa fac o recapitulare.

    Ianuarie – Am inceput anul 2011 putin mai neobisnuit. Dupa un Revelion exotic, a durat cel putin o luna pana ne-am revenit si am putut sa intram in normal.

    Februarie – Putine mentiuni despre luna asta, banuiesc doar ca cineva a fost bolnav pentru ca nu i-am serbat ziua Alexandrei. Ne-am decis sa re-renovam parterul si, ceea ce se dorea o lavabila pe pereti s-a finalizat cu scos parchet, turnat sapa si casa cu fundul in sus cateva luni.

    Martie, Aprilie, Mai – Nimic interesant, am continuat renovarile, am petrecut Pastele printre daramaturi, multa munca la birou si printre picaturi, putina scoala. Mi-am luat trei acreditari dintre care cea de formator imi este cea mai draga.

    Iunie – Am terminat renovarea. In sfarsit in casa fiecare lucru are locul lui. Mi s-a ars placa, motiv de panica totata… L-am sarbatorit pe Cristi D si terenul pentru viitoarea casa. Am stat la iarba verde, am colorat si ne-am bronzat.

     

    Cateva zile la Poiana Brasov,

      unde am gasit un prieten mic.

     

     

    Am fost la ziua lui Mercedes unde ne-am jucat de-a mafiotii si am cantat cu Stefan Banica.

     

     

     

    La sfarsitul lunii am plecat la Mamaia unde am avut noroc de vreme frumoasa si plaja libera.

    Iulie – A inceput la mare, intr-o atmosfera destul de tensionata. A fost ziua mea,  o zi… nu trista, dar in niciun caz speciala. Noroc cu bilantul de 35 de ani care a dat cu plus pe toate liniile, de sus pana jos.

     

     

    Ne-am intors in Bucuresti iar eu am plecat cateva zile la Cheia cu cele mici. Ne-am jucat cu Ursulet,

     


    cu soparle,

     


      am vazut caluti

    am fost la varful Ciucas, unde aproape am inaugurat noua cabana,


    am facut putin offroad pe drumuri forestiere, poduri rupte si creste pustii (mie mi-a ajuns, no more offroad!).



    Am vazut zimbrii,

     

     

    am fost la Salina si am lins peretii :),


    la Grota miresei, unde ce sa vezi.. era evident… o pisica,


      si la pastravarie (aka mistretarie 🙂 )

    si de oboseala am dormit pe unde am apucat :).

     

    Spre sfarsitul lunii am plecat la Provita sa ne limpezim creierii.

     

     

     

    Mi-am serbat ziua de nastere si am mancat carne pentru ultima data (Doamne ajuta 🙂 ).

     

    August – Am fost din nou in Poiana. Ne-am dat cu telecabina pe o ceata teribila,

     

     

     

    am urmarit o veverita in curtea hotelului,


     

     

    am vizitat Cetatea Rasnov,


    si Pestera Cetatii – recent deschisa dupa lucrari majore de amenajare. Acum pestera este dotata in intregime cu echipamente din Germania ceea ce o face putin SF. Chiar merita vizitata. Ne-am facut un nou prieten.

     

     

    In Bucuresti ne-am plimbat mult prin Centrul vechi si Universitate,


    prin Herastrau,

     


    si ne-am jucat cu pisoi.

    Septembrie – Am vrut sa ma incriu la doctorat la Sociologie asa ca am intrebat prietenii studiosi daca e vreunul interesat. Nu a fost niciunul, ba mai mult,  Mihai m-a convins ca o diploma de doctorat nu merita nici timpul nici banii, cu exceptia situatiei in care imi doresc o cariera universitara, ceea ce nu e cazul.

    Si nu invatam doar noi, invata si ceilalti – Am demarat acreditarea pentru un proiect de suflet despre care o sa povestesc multe lucruri in scurt timp.

    A inceput gradinita si ne-am regasit cu prieteni vechi.

     

    Am fost la ziua lui Rares.

     


    Ne-am marit familia cu un nou membru, StelaLuna.   Octombrie – Am primit un telefon de genul “Maine plecam la Cheia, sa va luati haine groase ca e frig noaptea”. “Oki-doki!”. Am ajuns la Cheia, l-am revazut pe Ursulet si ne-am dat cu ATV-ul.

    Surpriza majora (pentru mine) a fost invitatia speciala din partea domnului Primar la zilele Maneciului. O experienta…. de nu am cuvinte. M-am distrat foarte bine in sinea mea privind scena dar cand ma uitam de jur imprejur….nu pot sa descriu sentimentul. Adica… pe bune… suntem (eram) in 2011, merg robotii pe strada, iar acolo totul era incremenit intre trecut si prezent  demult si foarte demult  (de viitor nu stiu ce as putea spune). L-am intrebat pe domnul Primar de ce nu acceseaza fonduri, in special POSDRU pentru ca pe mine asta ma intereseaza, resursa umana. Bietul om sa lesine de ras. “Pentru cine doamna? Am mai avut un program de calificare si nu s-a dus nimeni. Stati ca aveam un afis pe undeva… Uitati-l! De fapt puteti sa-l pastrati ca nu am ce sa fac cu el”.  Ok.

    Intorsi acasa, ne-am jucat cu animalute frumoase si pufoase. Noiembrie – Am fost la Talcioc, unde am descoperit ca abilitatile mele de vanzator lasa mult de dorit. Pe viitor ori ma las ori ma duc la un curs de vanzari.


    Ma suna Raluca “maine la 19:30 in fata la Teatrul mic”. Ok. Am ajuns, am intrat in sala si cand am vazut ce piesa joaca  si ca dureaza 3 ore, sa mi se faca rau. Mishi a zis ca el se culca, dar am convenit ca mai bine mergem la o cafea. Pana la urma, nu doar ca am stat pana la sfarsit dar am ras cu lacrimi. E super!

    Decembrie – Am fost in Herastrau,

     

     

    in Centrul vechi si la Muzeul de Istorie la Expozitia de jucarii.

     

     

     

    Am fost din nou la teatru la o piesa de la care aveam asteptari majore, am vanat biletele mult timp. Sala – sub orice critica, biletele – o groaza de bani, piesa -slaba, slaba rau. Noroc cu Malaele si Mihaita in rest… nimic. Am cunoscut o Printesa si o Zana!!! Cine mai e ca mine?

    Un implant dentar, o interventie stomatologica banala, cu un protocol clasic: am plecat de la cabinet cu reteta de antibiotic si antiinflamator in buzunar. Le-am si cumparat dar, dupa o scurta evaluare si documentare am decis sa abandonez varianta alopata si sa merg pe cea naturista. O decizie inteleapta evident (parerea mea) sau una total inconstienta (alte pareri). Am evitat sa abordez subiectul antibiotic in general, dar cativa m-au prins la colt si da-i si da-i, ore in sir de discutii  fata in fata sau la telefon, argumente peste argumente, articole, documetare si studii citate. O experienta placuta, interesanta si constructiva in orice alt moment, ma bag oricand, dar in situatia data s-a lasat cu un atac de panica super nasol (primul din viata mea, sper sa nu mai bifez vreunul) . Calmante, ganduri negre, dar totul e bine cand se termina cu bine.

    Am primit placa reparata!!! Dupa sase luni de perie rotativa si sarmalute, urmeaza un moral ridicat de o coafura impecabila.

    Putina distractie.

     

    Urmeaza planuri pentru Craciun, Revelion si prima saptamana din Ianuarie.

    Prietena mea naste, sotul ei pleaca de la maternitate si face infarct in mijlocul strazii. Smurd, urgenta… horror!

    Pe 23 a picat Andreea – febra si voma. Pe 26 a picat si Alexandra, aceleasi simptome ca Andreeaa. Partea buna e ca le-am pus pe picioare in fix trei zile pe fiecare.

    Sfarsit de an putin tensionat, dar… 2012 a inceput mai frumos ca oricand si sper din suflet sa continue la fel.

    Imi doresc sa ne dea Dumnezeu sanatate, liniste si minte. De restul ne ocupam noi, ceea ce va doresc si voua.

    La multi ani!

    Comments

    comments

  • De ce ne batem copiii?

    O tema mereu actuala la noi in tara, violenta impotriva copiilor este asimilata ca metoda de educatie. Daca in alte tari, vezi cazul Bodnariu, orice act de violenta impotriva celor mici implica masuri drastice din partea autoritatilor, la noi nu doar ca autoritatile sunt aproape oarbe si fara niciun fel de reactie dar deja este ceva cotidian sa vezi un adult care “altoieste” un copil in public. Cu cele mai onorabile intentii, desigur, pentru ca ii vrea doar binele.

    Ieri pe FB s-a discutat despre ce se poate face cu parintii, bunicii, bonele, educatoarele sau orice alta categorie de adulti care isi bat copiii? Eu pun intrebarea la modul delicat, pe FB s-a discutat si despre ce le putem face acestor oameni? Raspunsurile au fost destule, unele mai agresive (Sa mergem la ei sa-i pleznim sa vedem daca le place) altele mai pasnice (sa ii intrebam frumos de ce isi bat copiii) iar altele soft-hard (sa fie filmati si trimisi la TV si ziare).

    Si eu ma gandesc de mult timp la problema asta. Si am trecut prin mai multe stari. Intai  mi-a venit sa plang si am intors capul cand am vazut un copil care era batut si injosit in parc de tatal lui. Nu am indraznit sa fac nimic, pentru ca nu stiam ce. Sa-l pocnesc pe respectivul era exclus, sa-i vorbesc nici atat, nu ar fi inteles nimic iar sa chem politia… hmmm.

    In prezent nu fac decat sa ma uit fix la persoanele respective. Ma uit in ochii lor ca sa vada ca le vad, am o expresie de total dezgust pe fata si incerc sa le transmit non verbal toata dezprobarea si revolta mea. Uneori functioneaza. Ori se opresc, ori se duc doua banci mai incolo ca sa scape de mine. Dar aceasta metoda functioneaza pe termen foarte scurt. Comportamentul acelui adult va ramane neschimbat iar copilul respectiv va fi abuzat in continuare, fizic si psihic.

    Cred ca singura cale de rezolvare a acestei probleme, pe termen lung si pe o arie cat mai mare, ramane educatia. Nu-mi dau seama de ce, dar unii adulti, care au comportamente civilizate in compania altora asemenea lor, atunci cand sunt lasati cu copiii se transforma in fiare.  Perceptia mea de psiholog amator este ca au o problema cu managementul furiei si ca singura metoda prin care pot sa relationeze cu cei mici este “forta”. “Faci ca mine sau ti-o iei“. “Ai gresit? Ti-o iei!” Probabil ca si ei au fost batuti cand erau mici, probabil ca nu constientizeaza raul care li s-a facut si pe care il fac mai departe la randul lor. E greu de acceptat ca un adult de la care ai anumite pretentii, nu mai gandeste rational in relatia cu un copil, in cele mai multe cazuri copilul propriu, si ajunga sa faca lucruri de care nu l-ai credea in stare. Si probabil ca nici el nu se crede in stare, tocmai din acest motiv de multe ori apar regretele de dupa: “Nu stiu ce mi-a venit“. “Pur si simplu nu m-am putut abtine“…

    Fiecare purtam in noi demonii din copilarie, cu care am crescut si pe care ii asmutim asupra copiilor nostri. Iar bataia este unul dintre demonii cei des intalniti. Si repet, singura cale prin care putem scapa de ei este educatia. Constientizarea efectelor comportamentamentului nostru asupra celor mici, altfel spus efectele devastatoare pe care bataia si abuzul in general le au asupra personalitatii, dezvoltarii si perceptiei despre sine si despre lumea inconjuratoare.

    Din punctul meu de vedere, educatia s-ar putea face prin mai multe metode dar fiecare are punctele ei slabe:

    – cursuri, dar putin probabil ca ar veni cineva

    – pliante, brosuri, alte materiale informative, dar putin probabil ca le-ar citi cineva

    – somatii prin care se precizeaza ca cei mici au drepturi iar cei care ii abuzeaza pot raspunde penal pentru rele tratamente aplicate minorului.

    sursa foto

    Voi ce parere aveti? Cum am putea eradica acest obicei care ne distruge copiii si care in mod direct sau indirect afecteaza intreaga dezvoltare a noastra ca indivizi si ca popor?

    V-ati aflat vreodata intr-o situatie de genul celei descrise mai sus? Ce ati facut? Cum credeti ca trebuie sa reactionam in momentul in care un copil este batut in fata noastra de un adult? Astept parerile voastre.

    Si as vrea sa precizez ceva extrem de important: prin bataie nu refer la pumni, picioare si sange. Bataia poate sa fie o palma peste fata, peste fund sau o ciupitura. Bataia poate sa insemne ceva mult mai soft, uneori imperceptibil.

    In engleza exista termenul de  “spanking”: “Spanking refers to the act of striking the buttocks of another person to cause temporary pain without producing physical injury.[1] It generally involves one person striking the buttocks of another person with an open hand. When an open hand is used, spanking is referred to in some countries as slapping or smacking. More severe forms of spanking, such as switching, paddling, belting, caning,whipping, and birching, involve the use of an implement instead of a hand. Spanking is regarded as abusive in some cultures, but as an acceptable form of discipline in others.” Nu-mi vine niciun termen similar in limba romana dar sunt convinsa ca stim cu totii care e semnificatia “spanking”-ului.

    Ca sa fiti la curent cu toate noutatile de pe Meseriadeparinte.ro nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*