MiniArtShow dă startul stagiunii de teatru si in 2017 cu piese noi și multe surprize

Începând din ianuarie, cei mici sunt așteptați la spectacole de teatru puse în scenă într-o manieră originală și creativă de o echipă de actori, păpușari, coregrafi şi regizori profesioniști tocmai pentru a stimula imaginația și creativitatea celor mici.

Trupa de teatru pentru copii creată de actrița Ioana Ginghină – MiniArtShow – continua cu spectacole de teatru pentru toata familia.

Dupa succesul stagiunii de toamna de la CinemaPro, stagiunea de teatru se continua din 8 ianuarie cu piesele de teatru care se bucura de succes ” Spre Vrajitorul din Oz”, “Danila Prepeleac”, “Cantec pentru Tisha”, dar si ultima premiera “Alice in Wonderland”.

940x788

„În noua stagiune ne propunem atât să păstrăm stilul de teatru care ne-a consacrat, axat pe educarea emoțională și creativă a copiilor, cât și să reușim să aducem copii din medii vulnerabile la teatru, iar pentru asta am pornit o campanie de donații”, a declarat Ioana Ginghină, fondatoarea MiniArtShow.

Prin campania „Vreau la teatru” MiniArtShow by Ioana Ginghina își propune să sprijine prin metode de educaţie non-formală prin artă dezvoltarea armonioasă a copiilor provenind din medii defavorizate, oferindu-le șansa să vină la spectacolele de teatru.

Citeste si:  "Aventurile lui Dino", un serial educativ pentru copii, exclusiv online

„Toți copiii au nevoie să se dezvolte într-un mediu creativ și să poată avea acces la cultură, indiferent de mediile din care provin. Tocmai de aceea îmi doresc să le ofer șansa copiilor din zonele defavorizate ale Bucureștiului și din împrejurimi să vadă un spectacol ce promovează valorile românești”, a declarat actrița Ioana Ginghină. Donațiile se pot face pe galantom.ro.

Nou in acestui sezon este premiera spectacolului “Alice in Wonderland”

Spectacolul este dedicat copiilor începând cu 4 ani, dar și întregii familii, având o distribuție de excepție, muzică originală și proiecții multimedia care vor transforma sala din CinemaPro într-un tărâm  fermecat.

Alice, este o fetita de 11 ani, care sta toata ziua in casa, jucandu-se cu telefonul. Nu mai vede cat de frumoasa este natura, viata si nu mai crede in povesti. Astfel ca ea intra intr-o lumea fantastica,unde descopera o tara care prin logica ei, este un total nonsens.

Considerata , ca fiind cel mai bun exemplu de literature nonsens, “Alice in Tara Minunilor” este o poveste care are mesaje pentru toate categoriile de varsta, de la +4 ani.

Citeste si:  Cum ne pregatim pentru o prezentare in public - interviu cu Mihai Baciu, Soft skills trainer

”Am ales ca acest proiect sa imbine un decor virtual spectaculos, costume colorate si spectaculoase si o interpretare actoriceasca dinamica pentru ca micutii sa nu se plictiseasca si sa descopre lumea frumoasa si magica a povestii, dar în care adevărata călătorie se întâmplă în interiorul micutei Alice.” a declarat Ioana Ginghina, producatorul spectacolului si manager MiniArtShow

Despre MiniArtShow by Ioana Ginghina

Pornită acum patru ani, compania MiniArtShow este proiectul de suflet al actriței Ioana Ginghină, mama unei fetițe de 8 ani, prin care și-a propus să ofere un model de educație alternativă prin creativitate.

Cu o experienta de peste 16 ani in proiecte dedicate copiilor, actrita isi propune educarea publicului tanar prin spectacole de teatru de calitate.

Programul complet al teatrului MiniArtShow by Ioana Ginghina il gasiti pe site-ul oficial sau pe Pagina de FB.

Program Ianuarie:

  • 8 ianuarie ora 11:00 – “Cantec pentru Tisha” -Trailer aici.
  • 15 ianuarie ora 11:00 – ” Spre Vrajitorul din Oz” Trailer aici.
  • 22 ianuarie ora 11:00 – “Danila Prepeleac” – Trailer aici.
  • 28 ianuarie ora 11:00- ” Cantec pentru Tisha” – Trailer aici.
  • 29 ianuarie ora 11:00 – ” Alice in Wonderland” – Trailer aici.
Citeste si:  Va invitam la Festivalul International de Teatru pentru Copii" „100, 1.000, 1.000.000 de povesti" la Teatrul Ion Creanga

Biletele pot fi achizionate de aici. Mai multe informatii despre spectacole puteti afla trimitandun email la miniartshow@gmail.com sau la tel. 0749419999.

Comments

comments

About Ana Maria Mitrus

Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *