la-ce-sa-te-astepti-cand-esti-insarcinata-heidi-murkoff

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita ÔÇô cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Cateva sfaturi pentru parintii de boboci de clasa 1!

    Astazi am avut prima sedinta cu parintii, am cunoscut-o pe dna invatatoare. Ne-a povestit despre ce ne asteapta si va spun cu mana pe inima ca nu-mi mai e frica. Am in continuare emotii, ceea ce e normal (zic eu) dar cred ca am tras lozul cel mare in legatura cu dna invatatoare. Ne-a explicat extrem de multe detalii carora nu mai speram sa le dea cineva atentie, ne-a indrumat cum sa ne purtam cu cei mici, cum sa-i incurajam si cum sa-i sustinem in acest moment important din viata lor. Ne-a atras atentia asupra unor fineturi la care nici chiar eu nu m-as fi gandit si a insistat asupra faptului ca suntem o echipa si ca trebuie sa lucram impreuna pentru binele copiilor.

    Ne-a prezentat caietele si manualele dupa care vor invata la clasa, iar printre ele se afla si o culegere de texte. Desi poate parea prea mult, ideea este ca unii dintre copii stiu deja sa citeasca de la gradinita iar altii nu, asa ca pana vor ajunge cu totii la acelasi nivel e bine sa se aiba “material de lucru”. De asemenea, culegerea va fi utila si pentru lecturi acasa, unde este foarte important sa ii punem sa citeasca pe sarite, diverse paragrafe si cuvinte. Daca repetam intr-una aceeasi tema sau acelasi paragraf, ei vor ajunge sa recite textul respectiv, si ne vom bucura degeaba :). De asemenea, trebuie sa insistam ca ei sa citeasca pe silabe in prima faza, urmand ca pe parcurs sa isi largeasca campul vizual, sa cuprinda cat mai multe litere deodata astfel ca in final sa ajunga sa fotografieze cuvantul respectiv si sa-l recunoasca fara sa-l citeasca. M-a uns la suflet aceasta explicatie, tocmai am terminat de citit o carte despre citirea fotografica si este exact aceeasi teorie.

    In lista de rechizite se afla creioane colorate ascutite (de acasa, pentru ca altfel ei nu or sa faca altceva decat sa ascuta creioane toata ora si cand se apuca de ascutit un creion nu se lasa pana nu il termina ­čÖé ), pensule, foarfeca, caiet cu foi veline. Ne-a rugat sa aducem diverse materiale cum ar fi lana, frunze, flori presate, pentru ca nu vor face doar lectii ci se vor si recrea, colorand sau creand diferite planse. Pe caietul cu foi veline, ne-a spus ca la un moment dat vom vedea niste liniute si punctulete care vor parea fara inteles dar sa stim ca acelea sunt cuvinte si sunete, ca ei nu citesc doar cuvinte, citesc si imagini!

    Ne-a cerut sa aducem tempera in loc de acuarele – chiar daca sunt mai scumpe au culori mult mai vii si desenele vor fi mult mai frumoase. Ar fi pacat ca la expozitia lucrarilor, copilul sa vada ca pictura lui este mult mai stearsa decat a colegilor si sa fie nefericit din acest motiv.

    Orele incep la 8, rugamintea este ca la 7:55 copilul sa fie in clasa. Sa nu-i invatam ca pot sa intarzie pentru ca obisnuiesc repede. In plus, intarziatul e boala contagioasa :).

    In primele 2 saptamani ii putem aduce noi pana in clasa, dar pe urma trebuie sa-i lasam singuri. Sa vina la clasa, sa-si care ghiozdanul, sa se dezbrace de hainele mai groase, etc. “Nu-i handicapati pe copii. Lasati-i sa se descurce singuri. Aveti incredere in ei ca pot si ca o vor face!”

    sursa foto

    Sa le dam sa manance dimineata acasa, oricat de putin. Important este sa nu mearga la scoala cu stomacul gol, pentru ca vor ajunge sa manance in ora (sau se gandeasca la asta ­čÖé ). Sa le dam un fruct la ei pentru prima pauza si un sandwich pentru a doua. Apa de baut, sapun pentru spalat pe maini, servetele pentru sters si prosopel/servet ca sa-l puna pe banca sa manance pe el.

    Stilouri – cele mai ieftine, pentru ca vor avea cei mici grija de ele :). Nu recomanda stilourile magice, pic-ul sau guma de sters. Daca cei mici vor vedea ca pot sa greseasca si pot sterge fara sa lase urme, se vor obisnui sa fie neglijenti si mai mult vor corecta decat vor lucra. Cel mai indicat este ca atunci cand gresesc sa taie cu o linie si sa scrie in continuare.

    Daca ajung acasa si nu stiu ce teme au, mai bine vin a doua zi cu tema nefacuta decat sa vada ca mami incepe sa se agite si sa dea telefoane ca sa afle ce teme sunt de facut. Sa-i responsabilizam de mici si sa le spunem ca data viitoare sa fie mai atenti la ore si sa noteze tot ce le zice doamna. E bine ca celor mici sa le fie putin rusine si sa isi asume ca pot exista repercursiuni daca nu isi iau rolul in serios.

    Sub nicio forma sa nu le facem desenele copiilor. Daca se va intampla acest lucru, copilul va primi “Bine”. Oricat de perfect va fi desenul, nu va exista calificativ mai mare :).

    Sistemul de notare: Foarte bine, Bine, Suficient si Insuficient. Calificativul final este dat de cel care are majoritate. Daca are 3 FB, 2B si 1I, Media va fi FB :). Sa nu comparam notele copiilor, pentru ca exista greseli si greseli. Un copil poate avea trei greseli si sa aiba o nota mai mica decat unul cu 5 greseli.

    Sa nu le facem ghiozdanul. In primele saptamani, pana se obisnuiesc cu orarul si cu caietele ii putem ajuta, dar pe urma este doar responsabilitatea lor. Putem verifica, dupa ce ei se culca, daca au pus in ghiozdan tot ce trebuie, dar atat si nimic mai mult.

    Sa-i lasam sa-si faca singuri temele. Nu le spunem rezultatul, nu le aratam ce trebuie sa faca, decat in masura in care intr-adevar se blocheaza si nu mai pot sa avanseze. Dar… dupa ce termina, sa le verificam tema, sa le aratam daca au gresit si le cerem sa corecteze. Sa le aratam ca ne pasa de ei si ca ne intereseaza tot ce fac.

    Dupa ce termina temele, sa mergem cu ei in parc sau sa discutam, sa petrecem timp de calitate cu ei, sa ne apropiem de ei si sa ii lasam sa se bucure de copilarie. Daca venim acasa obositi si stresati, iar cand ei vin sa vorbeasca cu noi si sa ne arate ce au lucrat noi le spunem “lasa-ma sa ma odihnesc”, “lasa-ma sa gatesc”, “lasa-ma, lasa-ma” ei vor intelege acest lucru si se vor indeparta de noi. Si va veni o vreme in care ne vom intreba ce s-a intamplat cu copilul nostru care era afectuos si ne sarea in brate de cum intram pe usa.

    Sa ii culcam devreme. Un copil de clasa 1 are nevoie de 12 ore de somn legate.

    Ne-a rugat ca sub nicio forma sa nu facem aprecieri de fata cu copilul. Sa nu-l comparam cu alti copii, dar nici cu fratii lui. Cei mici nu pot sa se autoevalueze, fac asta prin prisma noastra, a parintilor. Daca unui copil i se reproseaza in continuu ca nu e destul de bun, va ajunge sa creada acest lucru si se va comporta ca atare. Mai mult decat atat, acest comportament il va indeparta de scoala, la lucrari in loc sa se concentreze sa rezolve exercitiul, se va gandi cu frica daca va lua o nota la fel de mare ca cel care ii este dat exemplu.

    Singurul nostru scop este sa urmarim progrese! Sa comparam copilul doar cu el insusi, cu ceva vreme in urma, si sa vedem cat a evoluat si ce progrese a facut. E cumplit cand ambitiile parintelui depasesc capacitatile copilului!

    Sa nu uitam ca urmeaza o perioada grea, de acomodare si ca “invatatul e greu dar nu imposibil” ­čÖé!

    Aveti si alte sfaturi pentru parintii de boboci de clasa 1? Voua ce v-au spus invatatoarele?

    Ca sa fiti la curent in timp real cu toate noutatile de pe Meseriadeparinte.ro nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.

    Comments

    comments

  • Pygmalion in clasa

    Oare asteptarile noastre pot influenta in vreun fel rezultatele pe care le obtinem?  Sau pe ale celor de langa noi?

     

    Pygmalion, regele Ciprului era in cautarea unei sotii insa, datorita pretentiilor ridicate si a promiscuitatii ce domnea in regatul sau nu reusea sa gaseasca femeia perfecta pentru el.  Dezamagit, hotaraste ca nu se va casatori niciodata si incepe sa sculpteze in fildes femeia ideala. Opera de arta finalizata se apropie de perfectiunea dorita de Pygmalion si regele se indragosteste de sculptura pe care o numeste Galateea. Sentimentele devin atat de intense incat incepe sa o roage pe zeita iubirii, Afrodita, sa ii aduca in viata o fiinta la fel de minunata precum Galateea. Zeita este atat de impesionata de iubirea lui Pygmalion incat ii da viata Galateei si cei doi au trait fericiti pana la adanci batraneti.

     

     

    O legenda nu doar frumoasa, ci si profunda pentru cei care vor sa “vada” mai mult decat o poveste de dragoste. Oare e adevarat ca noi suntem stapanii destinului nostru? Oare tot ce se spune in cartile si documentarele despre gandirea pozitiva are rezultat? Oare The Secret sa fie cheia? Nu stiu. Dar stiu ca subiectul a depasit cu mult sfera povestilor sau a filmelor de succes in momentul in care psihologia sociala a facut din acest fenomen una dintre temele ei cele mai incitante careia ┬ái-a pus un nume frumos: “auto-indeplinirea profetiilor”.

    In relatia cu cei de langa noi, auto-indeplinirea profetiilor (sau confirmarea comportamentala) reprezinta un complex fascinant de asteptari si confirmari. Pe scurt, asteptarile pe care le avem de la ceilalti le vor modifica acestora comportamentul astfel incat sa ne confirme asteptarile initiale. Credintele si expectantele pot crea realitatea de langa noi, pot influenta cursul evenimentelor in asa fel incat, chiar neadevarate, ele sfarsesc prin a se adeveri.

    Un model simplu si elegant care merita retinut este studiul publicat de Robert Rosenthal┬ási Lenore Jacobson┬áin 1968 sub titlul “Pygmalion in clasa“. Autorii au administrat unor elevi dintr-o scoala primare teste de inteligenta, explicand profesorilor ca aceste teste pot prezice care elevi vor face progrese intelectuale vizibile in urmatoarele opt luni. Fiecarui profesor i-a fost apoi inmanata o lista cu nume de elevi din propria clasa (cam 20%) indentificati ca avand un potential intelectual deosebit. In fapt, elevii fusesera alesi la intamplare. Examinati opt luni mai tarziu, la elevii respectivi s-a constatat o crestere spectaculoasa.

    Acest studiu a avut un efect nemaipomenit. A demonstrat rolul foarte insemnat al prefesorilor in modelarea elevilor dar si in perpetuarea inegalitatilor sociale (pentru ca o parte a studiului a demonstrat asteptarile diferite ale profesorilor in cazul fetelor sau al copiilor proveniti din minoritati etnice sau din medii defavorizate). Evident, expectantele negative ale profesorilor conduc la performante slabe.

    Concluzia lui Rosenthal a fost ca  profesorii creaza un climat socio-afectiv mai cald pentru elevii pe care-i apreciaza. Chiar si atunci cand doar isi imagineaza ca acestia sunt elevi mai buni, le acorda mai multa incredere si le zambesc mai mult.  Profesorii au tendinta de a prelungi discutia cu cei despre care au asteptari pozitive chiar daca acestia au raspuns gresit la intrebari si le acorda mai multa atentie raspunsurilor lor. Uneori repeta intrebarile accentuind anumite parti ale lor, ce pot sugera raspunsul. Ei lasa acestor elevi mai mult timp de gandire si au tendinta de a le lauda raspunsurile chiar daca uneori nu sunt cele mai corecte.

    In schimb, elevilor slabi li se ofera mai putine ocazii de a invata chestiuni noi si li se explica mai putin chestiunile dificile.

    In 1991  Frank Bernieri si Robert Rosenthal au realizat un alt studiu in care au cerut unor profesori de liceu sa vorbeasca timp de cateva minute ca si cum s-ar afla in fata unui elev de la care se asteapta la performante foarte bune. Altor profesori li s-a cerut sa vorbeasca despe un elev in legatura cu care se asteapta sa fie ori foarte bun ori foarte slab. Toate discursurile au fost filmate si din fiecare s-au ales absolut la intamplare secvente de 10 secunde. Aceste secvente de 10 secunde au fost ulterior vizionate de copii si adulti care au avut ca sarcina sa aprecieze cat de bun este elevul despre care vorbeste profesorul si care sunt sentimentele profesorului pentru el. Rezultatele au aratat nu numai ca acestia au facut o evaluare exacta a situatiei dar si ca pot face asta chiar si fara sonor. Desi profesorii au convingerea ca isi pot ascunde sentimentele pe care le au fata de elevi lor se pare ca lucrurile nu stau tocmai asa iar elevii sunt extrem de sensibili la expresia faciala si la miscarile corporale ale profesorilor.

    ┬á————————————————— //┬á—————————————————

    Concluziile fenomenului de auto-indeplinirea profetiilor  pot fi sintetizate astfel:

    – Observatorul (profesorul in cazul de fata) dezvolta anumite asteptari eronate (sau nu :-P) despre actor (a.k.a elevul);

    – Observatorul actioneaza ca si cum aceste expectante ar fi adevarate si il trateaza pe actor in consecinta;

    – Opiniile observatorului schimba conceptul de sine al actorului. Astfel, actorul isi adapteaza comportamentul la atitudinile si opiniile pe care le exteriorizeaza observatorul;

    – Observatorul interpreteaza comportamentul actorului ca o confirmare a credintelor sale initiale.

    ┬á┬á————————————————— //┬á—————————————————

    Va propun un exercitiu: inlocuiti in textul de mai sus cuvantul “profesor” (observator) cu “parinte” si cuvantul “elev” (actor) cu “copil”.┬áCe concluzii trageti? Cat de mult afecteaza asteptarile noastre comportamentul copiilor? Cat de mult conteaza sa ii incurajam si sa credem in ei? Cum le putem da aripi in modul cel mai simplu si natural cu putinta?

     

     

     

     

     

    Comments

    comments

  • Basmele terapeutice

    Cand Alexandra avea in jur de 2 ani jumate, am avut o serie de evenimente care ne-au bulversat si pe noi dar in special pe ea. In primul rand a inceput gradinita. Apoi au aparut primele boli culminate cu o serie de otite si pneumonii. Intre timp s-a nascut si Andreea ceea ce probabil i-a zgaltait putin universul. Iar lucrurile s-au agravat in momentul in care a refuzat sa mai mearga la gradi. A avut manifestari destul de violente, in sensul ca dimineata vomita si a inceput sa faca pe ea in conditiile in care de peste 6 luni acest lucru nu mai era o problema. Am incercat sa discut cu educatoarea dar m-am lovit de un zid, sincer nu mi-am imaginat vreodata ca un pedagog al carui tel ar trebui sa fie formarea caracterelor, poate sa fie atat de indiferent la niste manifestari atat de clare.┬á Tot incercand sa inteleg ce i s-a intamplat copilului meu, am aflat unele lucruri ÔÇťdin interiorÔÇŁ care ne-au convins ca educatoarea era cheia problemei si ca majoritatea manifestarilor Alexandrei reprezentau de fapt somatizari. Singura solutie o reprezenta schimbarea gradinitei ceea ce am si facut. In urmatoarele 3 luni am schimbat si grupa pentru ca desi lucrurile se imbunatatisera in mod evident, Alexandra tot nu revenise la starea ei normala. In final lucururile s-au rezolvat, Alexandra tot a ramas cu anumite sechele la care trebuie sa lucram dar important in toata aceasta introducere este ca a durat mai mult de 1 an pana cand am reusit sa aflu de la ea ce s-a intamplat de fapt si de ce a refuzat in mod atat de violent sa mai mearga la gradi. (Ca o paranteza, pentru ca sunt si eu om si nu pot sa ma abtin, in timp ce eu incercam sa aflu ce s-a intamplat si sa explic niste lucruri destul de evidente chiar si pentru o profana ca mine, am intalnit foarte multi pedagogi si psihologi care mi-au taiat-o scurt: ÔÇťPrea o rasfatati doamna si prea faceti numai ce vrea eaÔÇŁ. Inca nu mi-e clar de ce se cheama rasfat faptul ca nu mai duci la gradi un copil care vomita si face pe el din senin, dar asta e una din problemele pe care nu-mi propun sa le rezolv.)

    In decursul celor 18 luni in care am cercetat ÔÇťproblemaÔÇŁ┬á m-am bazat in primul rand pe apropierea dintre mine si Alexandra si pe increderea reciproca. Am lucrat foarte mult impreuna si in timp a inceput sa se vada ca a depasit momentul, dar fiind prea mica nu putea sa exprime tot ceea ce vroia. Tot cautand am gasit niste metode foarte interesante folosite de specialisti atat in relatia cu copiii dar si cu adultii. Este vorba de ÔÇťBasmele terapeuticeÔÇŁ.

    Povestile si basmele sunt  in mod traditional utilizate in educatie  pentru ca  vehiculeaza valori, vederi morale si modele comportamentale care au fost transmise din generatie in generatie si au fost ancorate in contiinta populara. Morala povestilor si basmelor este exprimata in diferite moduri, uneori apare imediat alteori este deghizata, ascunsa sau numai sugerata. Povestile si basmele pot reprezenta o interfata intre noi si copiii nostrii si partea cea mai buna este ca functioneaza in ambele sensuri. Putem transmite mesaje cu ajutorul povestilor, dar de asemenea putem primi mesaje de la copii in acelasi mod.

    sursa foto

    Explicatia stiintifica este data de faptul ca cele doua emisfere ale creierului functioneaza ca doua sisteme separate de procesare a informatiei. Emisfera stanga e responsabila pentru concluziile logice, pasii analitici si componentele verbale ale comunicarii in timp ce emisfera dreapta, care de regula nu este dominanta, este responsabila pentru imaginile metaforice, este sediul intuitiei si fanteziei. Aceste  ipoteze reprezinta un motiv in plus pentru utilizarea povestilor si basmelor atunci cand ratiunea singura nu poate rezolva problemele si un motiv in plus ca sa patrundem in fantezie si sa invatam sa gandim in imaginile verbale ale basmelor.

    Pentru inceput trebuie spus ca basmele au trei moment caracteristice, si anume: Prezentarea problemei, Cauza, si Solutia. Iar in al doilea rand trebuie explicate simbolistica personajelor care apar in basm. In continuare depinde doar de noi ca parinti sa invatam sa le descifram nu doar din perspectiva logica ci si din perspectiva creativa.

    Am sa incep cu Mama vitrega.

    Urmeaza Regina, mama mirelui, Zana, Batranica cea buna, Monstrul/Balaurul, Ingerul

    Comments

    comments

  • Sustin echipa Romaniei la Jocurile Olimpice 2012!

    Pentru ca (asa cum incerc sa va conving ┬áin ultimul timp ­čÖé ) nu exista coincidente, am mai primit azi o dovada. La cateva ore de la postarea precedenta am aflat de concursul pentru bloggeri organizat de ┬áAmbasada Marii Britanii la Bucuresti.

    Avem asadar inca o sansa sa ii sustinem pe romani si sa fim mandri de ei. De data aceasta este vorba de echipa de sportivi romani care va participa la Jocurile Olimpice 2012 care vor avea loc la Londra.

    Pentru a marca acest eveniment, Ambasada britanica din Bucuresti ne invita sa transmitem un mesaj sportivilor romani, iar marele premiu consta in ocazia unica de a arbora, in prezenta Ambasadorului britanic, steagul oficial al Jocurilor Olimpice si Paralimpice de la Londra!

    Sportivilor romani eu le dedic postarea “De ce m-am intos in Romania” si le transmit urmatorul mesaj:

    “Dragii nostri suntem mandri de voi pentru ceea ce faceti, pentru pasiunea si daruirea de care dati dovada si de faptul ca aratati cat de minunati si deosebiti sunteti chiar daca trebuie sa va luptati cu sportivi din toata lumea, unii dintre ei antrenati in cele mai performante conditii si beneficiari ai unor premii materiale importante din partea tarilor pe care le reprezinta.┬áNoi va rasplatim cu aprecierea noastra nemarginita si cu lacrimi in ochi cand va vedem in competitii”.

     

    Si ca sa nu credeti ca sunt vreo romantica incurabila care plange la reclame, va arat din nou un exemplu din 2009, ca se poate si ca avem de ce sa fim mandri:

     

     

    Incredibil si totusi adevarat. Un sportiv rom├ón s-a clasat pe locul 8 ├«n lume la sarituri ├«n apa, desi se antreneaza pe… saltele si bureti. La 22 de ani, Constantin Popovici, a impresionat luna aceasta la Campionatele mondiale de natatie de la Roma, ├«n finala de sarituri de la 10 metri.┬á

    Este cea mai buna clasare a României în istoria acestui sport . Ministerul care se ocupa si de sport a gasit bani pentru concerte si concursuri de paintball, dar nu si pentru renovarea unui bazin olimpic pentru acest sport. 

    Are 20 de ani si o poveste care ar trebui sa puna multe semne de ├«ntrebare sefilor sportului rom├ónesc. Constantin Popovici a intrat prima oara ├«ntr-un bazin de ├«not la sase ani. A continuat sa munceasca din greu iar dupa c├ótiva ani si-a dat seama ca poate face performanta. Acum patru ani t├ónarul s-a ├«nscris la clubul Steaua, iar rezultatele au ├«nceput sa curga: locul doi la Jocurile Mondiale de Natatie, aceeasi performanta la Cupa Europei si locul trei la Marele premiu al Italiei. Si asta ├«n conditiile ├«n care antrenamentele de sarituri au loc ├«ntr-o sals de antrenament… fara pic de apa.┬á

    O lada tine loc de trambulina si o saltea tine locul apei. Insuficient pentru a exersa toate sariturile practicate la competitiile internationale.

    La câtiva metri de sala de gimnastica este bazinul olimpic de la Lia Manoliu. Abandonat si uitat de cei care ar trebui sa aiba grija de pregatirea campionilor.

    Ultimul concurs al sportivului i-a adus locul doi ├«n lume, din 38 de participanti. A reusit sa uimeasca atunci c├ónd le-a explicat celor din juriu cum, si mai ales care sunt conditiile ├«n care au loc antrenamentele lui. Acum a primit mai multe oferte din Europa dar si din America. Poate pleca oric├ónd ├«n locuri ├«n care sportul pe care-l practicz este apreciat asa cum trebuie. Si ce este cel mai important …. poate da saltelele rupte din Rom├ónia pe un bazin olimpic adevarat.”

    sursa articol

     

     

     

    Comments

    comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*