In cautarea perfectiunii cu Roger Federer

Un concurs de scrima soldat cu locul trei (castigat aproape exclusiv datorita talentului) a facut sa curga multe lacrimi fierbinti, de suparare si ciuda.

-Nu mai merg in viata mea la scrima, care e rostul sa mergi daca nu castigi locul 1? a reusit sa-mi spuna la telefon, printre hohote de plans.

-Adica nu esti multumita cu locul 3? Ai fi vrut sa castigi direct locul 1?

-Normal, altfel de ce crezi ca m-am dus? Si data trecut am luat tot locul 3, m-am saturat!

-Dar de ce crezi ca nu ai luat tu locul 1! De crezi ca l-au castigat altii?

-Pentru ca au fost mai buni ca mine.

-Adica?

-Adica ce vrei sa-ti spun, ca s-au antrenat mai mult?

-Pai nu-i asa? Tu ai facut vreun efort suplimentar de la ultimul concurs incoace? Ti-ai depasit in vreun fel nivelul? Daca ai facut fix aceleasi lucruri nu e normal sa ai aceleasi rezultate?

-Dar ce puteam sa fac? Inseamna ca nu sunt buna la scrima si gata, nu ma mai duc.

-Dar tu crezi ca marii sportivi se duc la concursuri si se intampla asa… o minune si de fiecare data iau locul 1? Sau crezi ca se antreneaza si muncesc pana le ies ochii din cap doar ca sa-si atinga scopul?

-Nu stiu, de unde sa stiu eu ce fac marii sportivi?

-Pai daca nu stii iti arat eu si dupa ce o sa faci si tu tot ce tine de tine si tot nu o ajungi la  nivelul pe care ti-l doresti, atunci o sa-ti dau dreptate: nu esti priceputa la scrima si gata, te apuci de altceva. Si apropo, ideea e valabila in orice domeniu, nu doar legat de scrima.

Dupa o discutie epuizanta de vreo ora jumate’, am inchis telefonul si am intrat pe net sa-i caut o carte. Vazusem la un moment dat un titlu care mi-a placut foarte mult dar pentru ca nu sunt fan tenis, de fapt nu stiu absolut nimic despre tenis (ma rog, am facut si eu in copilarie si probabil ca inca mai pot sa nimeresc mingea cu racheta, dar asta nu inseamna ca am urmarit in viata mea vreun meci) deci pentru ca Roger Federer nu facea parte din cercul meu de prieteni, l-am lasat deoparte.

Insa in contextul de acum mi s-a parut cea mai potrivita alegere. Pentru ca Roger, asa cum scrie in descrierea cartii, era un jucator foarte talentat inca din copilarie, insa ceea ce l-a distantat fata de alti jucatori au fost ambitia, perfectionismul si aspiratiile inalte.

Am comandat cartea si pentru ca eram in perioada sarbatorilor iar eu eram in deplasare, am renuntat la varianta curier si am ales sa o ridic singura de la unul din punctele de livrare. Cand m-am intors in Bucuresti, primul drum l-am facut la metrou la Universitate si m-am indreptat fericita spre casa cu un colet verde in mana.

Cartea s-a dovedit a fi prea grea pentru un copil, sau cel putin asa mi s-a parut mie, asa ca am trecut la planul B. M-am apucat eu sa o citesc iar din cand in cand le chemam pe amandoua fetele si le faceam cate un scurt rezumat. Coincidenta fericita a fost ca fix in vacanta de iarna a avut loc si un turneu mare de tenis unde au putut sa vada live despre cine le tot povestesc eu cu atata admiratie.

Citeste si:  Cand viata bate filmul

roger-federer-in-cautarea-perfectiunii

foto

Cartea este scrisa de Rene Stauffer, unul dintre cei mai apreciati jurnalisti sportivi prezenti in circuitul ATP care, inca din 1996 cand l-a intalnit pentru prima data pe Roger Federer (atunci in varsta de doar 15 ani), a fost fascinat de stilul elegant de joc al acestuia. Un alt detaliu care l-a surprins pe jurnalist, a fost atitudinea increzatoare si degajata pe care acesta a afisat-o atunci cand l-a rugat sa ii dea un interviu. Roger i-a marturisit cu zambetul pe buze ca dorea sa devina cel mai bun dintre cei buni doar ca era necesar sa munceasca mult in toate domeniile si sa isi indrepte felul in care se comporta (este de notorietate temperamentul furtunos al lui Federer care nu s-a jenat niciodata sa injure sau sa rupa rachete atunci cand era furios, sau sa izbucneasca in lacrimi atunci cand castiga cate un turneu important).

De fapt, idealul lui Roger, asa cum i-a marturist lui Stauffer era “sa joace perfect”. Nu dorea neaparat sa isi invinga adversarii sau sa castige trofee, chiar daca ii suradea ideea ca ar putea sa devina celebru si bogat, ci instinctiv, pentru el calea era scopul iar calea insemna sa trimita mingile perfect cu racheta sa.

In copilarie nu a fost chiar un copil obisnuit ci unul impulsiv si ambitios. “Cand pierdea, era o adevarata catastrofa pentru el” povesteste tatal sau. “Inca de cand era un pusti nu facea decat ce voia si incerca sa testeze limitele, la scoala, cu profesorii, acasa, cu parintii sau la sport” – completeaza si mama lui. Daca cineva il obliga sa faca ceea ce nu ii convenea, Roger reactiona adesea violent. Daca vreo activitate il plictisea, incepea sa se indoiasca de utilitatea ei sau renunta cu totul la ea. Cu toate acestea, parintii lui i-au oferit cadrul necesar pentru a se dezvolta si l-au sustinut intotdeauna. Nu l-au fortat niciodata, il lasau in pace, nu erau niste perfectionisti dar aveau incredere in el. Iar Roger s-a dovedit a fi un baiat indragit, intodeauna prietenos, niciodata infumurat si foarte bine crescut.

Cariera lui incepe la varsta de 8 ani cand, la primul sau meci serios, reuseste sa piarda cu scorul 0-6, 0-6 ceea ce l-a facut sa planga cu lacrimi de crocodil. Insa el nu se opreste aici. Antrenamentele oficiale nu ii mai sunt suficiente si inca de la varsta de 11 ani incepe sa caute permanent persoane care sa joace cu el. Iar atunci cand nu gaseste pe nimeni, loveste mingea la perete, mereu si mereu, ore in sir.

S-a dovedit ca pana pe la varsta de 13 ani Roger a avut probleme foarte mari cu concentrarea si cu motivarea. Fiind o fire foarte competitiva si emotiva, era de multe ori cuprins de sentimente negative si daca ceva nu ii reusea asa cum isi dorea, incepea sa injure si sa arunce cu racheta. Insa apoi lucrurile s-au schimbat si Roger a devenit foarte natural si coordonat in orice situatie iar asta i-a adus o ascensiune furtunoasa si foarte apreciata in lumea tenisului castigand turneu dupa turneu.

Citeste si:  Bagajul de urgenta

Totusi, cariera lui cuprinde atat momente de glorie incredibila cat si caderi in abis din care uneori nu a crezut ca poate sa isi mai revina. Desi a stabilit unul dintre cele mai incredibile recorduri din instoria sportului – 24 de finale castigate consecutiv in perioada iulie 2003 – noiembrie 2005 si care au dublat recordul detinut de Bjorn Borg si John McEnroe, totusi a avut si perioade in care, desi era favorit si toata lumea il declara in avans castigator, s-au intamplat lucruri de neconceput cum ar fi parasirea turneului inca din primul tur fara sa castige nici macar un set. Federer de multe ori este socat si nu reuseste sa gaseasca vreun motiv pentru aparitia sa dezolanta. “Nu mai este  el insusi pe teren, comenteaza Peter Lundgren, atrenorul sau. Din punct de vedere tehnic nu face nimic gresit. Totul este in capul lui, simte presiunea”. Iar Federer, avea sa recunoasca acelasi lucru: ” Am lasat gandurile negre sa puna stapanire peste mine, inchipuindu-mi ca nu  mai pot juca tenis.” A fost unul dintre momentele in care a realizat ca desi capacitatile sale de joc sunt extraordinare, totusi nu sunt suficiente asa ca isi contiunua cautarile pentru a gasi calea spre adevarata glorie.

In 2005, dupa ce a primit titlul de Campionul Campionilor din partea ziarului L’Equipe Roger a facut referire la faptul ca e nedrept sa atribuim exclusiv talentului sau succesele fenomenale pe care le-a avut: “Cred ca talentul meu nu m-ar fi urcat mai sus de locul a zecelea, dar trebuie sa tineti cont ca si pentru asta am muncit foarte mult.”

Cu foarte mult obiectivism isi analizeaza atat jocul dar si intreaga cariera si chiar daca recunoaste ca mare parte din succesul sau se datoreaza antrenorilor sai, deveniti si mentori in unele cazuri, nu arata niciun fel de regret atunci cand se decide sa renunte la cate unul. Atunci cand considera ca potentialul lui a ajuns la un maxim alaturi de un antrenor si ca acesta nu il mai poate ajuta sa isi depaseasca nivelul, se despartea de el si isi continua cautarile pentru urmatorul. Cand nu a gasit pe cineva care sa corespunda cerintelor lui si care sa-l ajute sa-si atinga idealurile, nu a avut nicio problema sa isi urmeze calea singur si se pare ca s-a descurcat foarte bine.

Cu toate acestea, atat antrenorul cat si restul echipei pe care si-a construit-o langa el, sunt cei care l-au ajutat sa-si revina dupa esecurile majore pe care le-a avut de depasit dar si sa-l faca sa isi puna la bataie toata vointa atunci cand, accidentat foarte grav a reusit sa duca la capat si sa castige meciuri importante. Cu siguranta injectiile administrate de terapeutul sau precum si exercitiile de concentrare facute cu atrenorul, l-au ajutat. Pentru ca, uneori, atunci cand durerile te fac sa te prabusesti pe gazon,  doar vointa nu te poate face sa te ridici si sa lovesti o minge  care vine spre tine cu o viteza de 220km/h.

Este interesant cum, dupa ce atins un anumit nivel al maturitatii sale de sportiv, Roger a inceput sa decodeze intr-un mod cu totul diferit tot ce i se intampla. Daca in tinerete, se enerva ingrozitor atunci cand pierdea un meci, o data cu maturitatea a reusit sa isi demonstreze  pe langa clasa sportiva si forta mentala. Dupa ani de zile in care nu a reusit sa-l bata pe Nadal, in 2006, joaca cu acesta un meci pe viata si pe moarte pe care in final il castiga. La final declara usurat: “Acesta a fost cel mai bun turneu de Mare Slem pe care l-am jucat. Eu am intrat relaxat pe teren pentru ca eram intr-o forma foarte buna. Mi-am zis ca Nadal, desi a reusit sa ma bata de cateva ori, a facut-o pe suprafata lui preferata, ceea ce nu ar fi trebui sa conteze  pe iarba sau pe suprafata dura. Nu trebuie sa te dai batut niciodata.”

Citeste si:  Primul antrenament de tenis

Astfel, unul dintre elementele importante din evolutia lui Roger fost identificarea dozei corecte de emotii. Nelinistea interioara si agresivitatea care l-au caracterizat pe vremea junioratului au facut loc, in timp, unei linisti de nezdruncinat si unei increderi in sine care ii aduc la disperare pe majoritatea adversarilor sai.

Uneori i se pare chiar si lui incredibil cat de mult s-a schimbat. “Inainte, cand imi spunea antrenorul ca trebuie sa ma potolesc, mi se parea imposibil. Trebuia doar sa scap pur si simplu de aceasta tensiune, de acesti demoni din capul meu. Nimeni nu ma putea ajuta, trebuia sa vina de la mine”.

Pe de alta parte, din punct de vedere uman, Federer este dovada vie ca cine devine celebru si bogat poate ramane un om normal. Oamenii care il cunosc de multa vreme si care nu l-au mai vazut de ceva timp constata intotdeauna cu mirare si bucurie ca nu s-a schimbat deloc.

Federer traieste dupa un set fix de principii si valori, pe care le-a mostenit cu siguranta de la parintii sai. Printre acestea se numara sinceritatea, onestitatea, autenticitatea, modestia si loialitatea. Daca are incredere in cineva, atunci acesta ii ramane prieten pe viata. Iar unul dintre principiile cele mai importante din viata lui este “Sa faci totul cum trebuie sau sa nu mai faci deloc”.

Pe coperta cartii scrie ca povestea lui Federer ar trebui citita si recitita de toti cei care indragesc fara rezerve tenisul. Totusi, eu nu am absolut nicio legatura cu tenisul insa mi-a placut extraordinar de mult cartea asa ca imi permit sa completez ca aceasta poveste ar trebui citita si recitita de oricine simte ca poate si vrea mai mult, de orice se simte uneori demotivat si coplesit si care crede ca a pierdut totul, dar si de cei care, fara sa-si dea seama uneori, indeplinesc rolul de mentori si au misiunea de a-i ghida pe copiii lor prin viata. Exact, ma refer la cei care activeaza cu mandrie in “Meseria de parinte”. Deci, daca va surade ideea sa o cititi ca sa vedeti exact despre ce e vorba, o puteti comanda aici.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile de pe Meseriadeparinte.ro nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.

Comments

comments

  • Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

  • Ghiozdanul, acest atentat la sanatatea copiilor

    Cand mi-a spus ca o doare spatele n-am crezut-o. M-am gandit ca n-are chef sa mearga la antrenament. Insa cand […]

  • Care este secretul pentru a petrece timp in aer liber cu cei mici chiar si cand incepe scoala

    Am remarcat in ultimul timp tendinta cat mai multor adulti din jurul meu de a munci un an intreg ca sa […]

  • Desenele copilariei noastre… si a lor…

    O duminica geroasa care nu parea foarte promitatoare s-a transformat intr-o surpriza de proportii pentru cele mici, dar in special […]

  • Cum a fost in #VUNKanta la #BlaxyResort

    In weekend am fost la mare, in statiunea Olimp la Blaxy, locatia ce se anunta a fi cel mai mare […]

3 thoughts on “In cautarea perfectiunii cu Roger Federer

  1. Multumesc pentru recenzia cartii! O voi lua cu siguranta.
    Asemanator – Am citit cartea lui Andre Agassi “Open – o autobiografie” si m-a impresionat. Nu partea de tenis, desi e bine scrisa si nu plictiseste nici macar pe cineva nestiutor, ci partea in care arata cum a ajuns Andre unde a ajuns. Facand greseli. Invatand din greseli. Repetand si facand alte greseli.
    Mi se pare extrem de important sa ne pregatim copiii si pentru greseli, pentru esec – sa-i invatam sa nu se lase definiti de un esec. Cheia succesului pare a fi nu atat talentul, cat perseverenta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*