Dupa 9 luni de sarcina aratam ca iesita din padure

Am ramas prima data gravida in 2006, cand informatiile inca nu circulau cu viteza cu care suntem astazi obisnuiti. Copiii se faceau si se nasteau (aproape) la fel ca atunci cand ne-am nascut noi si orice intrebare putin iesita din comun era primita de medici cu iritare si nu de putine ori riscai sa fii luata la misto.

Nu existau informatii despre produse cancerigene, despre cosmetice care pot dauna sarcinii, despre alimente care contin aditivi otravitori, medicamentele erau si atunci ca si acum la mare cautare, indiferent de faptul ca pe prospect scria ca sunt periculoase in sarcina… In fine. Ideea e  ca informatiile de la prieteni functionau foarte bine inca de atunci, asa ca, pe principiul decat sa risc mai bine sa rada lumea, am bagat la cap tot ce am auzit.

cosmetice-toxice

Prima informatie care m-a pus pe ganduri desi nu am inteles absolut nimic, a fost de la o cunostinta care traia in Japonia si careia, atunci cand a fost gravida (undeva prin anul 2000), doctorul i-a spus sa nu se dea cu parfum pentru ca acesta contine niste compusi care afecteaza fatul, cu precadere daca e baiat (iar la ea chiar asta era). Mi-a spus si despre ce substante este vorba insa nu am retinut sub nicio forma.

Apoi, o prietena care traia in Franta mi-a spus ca nu ii cumpara baiatului ei tricouri cu imprimeuri cauciucate pentru ca si acestea contin nu stiu ce substante care afecteaza dezvoltarea organelor sexuale si afecteaza producerea de hormoni asa ca le-a impus tututor prietenilor si bunicilor sa nu cumva sa incalce aceasta regula.

Altcineva mi-a spus ca a auzit de la cineva care a auzit de la cineva 🙂 , ca vopseaua de par nu e ok in sarcina… apoi au ajuns la mine informatii sporadice din toate partile: rujurile contin metale grele, cremele de corp si deodorantele contin hormoni, medicamentele oricum ieseau din discutie….

Pana la urma, cand scenariul parea deja unul apocaliptic, am hotarat sa renunt la orice fel de cosmetice, sa nu ma mai vopsesc si in general sa incerc sa am un comportament cat mai organic si ecologic atunci cand vine vorba despre cumparaturi si consumerism.

Cumva mi-a iesit. Am reusit sa ma calmez si sa ma obisnuiesc cu situatia si pentru ca atunci cand cauti, incepi sa gasesesti, usor, usor am inceput si eu sa aflu informatii pertinente despre toate zvonurile pe care le auzisem. Desi eram in semi depresie 🙂 din cauza radacinilor nevopsite, a unghiilor nedate cu oja si a lipsei oricarui machiaj, totusi am reusit sa ma imbarbatez la gandul ca totul va dura doar cateva luni.

Mai greu a fost sa suport presiunea si mistourile celor din jur care ma intrebau mai in gluma mai in serios daca ma calugaresc, daca sunt sectanta sau daca ma mut in padure. Am luat si eu totul in gluma insa acum simt ca sunt datoare cu cateva explicatii.

Dar mai intai sa termin povestea mea.

Conecteaza-te cu noi ca sa citesti tot articolul. Click pe butonul de mai jos:

Un an jumate mai tarziu am ramas din nou gravida. Fericire mare intrerupta brusc cu o pierdere de sarcina in primul trimestru. Mie mi s-a prabusit tot universul si mi-am pus toate intrebarile din lume. Raspunsurile primite de la doctori erau standard: se mai intampla, e normal, e mai bine asa, selectie naturala.

Am incercat sa ma impac cu tot ce se intamplase si dupa inca un an jumate o noua sarcina. Eram la capatul puterilor, frica ajunsese la un nivel greu de suportat insa la fel si toate precautiile pe care incercam sa le respect. Nu am reusit la fel de bine ca prima data, am trisat de nenumarate ori si va spun asta doar ca sa intelegeti ca nu judec pe nimeni si ca sunt constienta cat de greu este.

Am indraznit sa-mi fac niste suvite blonde ca sa capat un aspect cat de cat civilizat. Stiam ca daca vopseaua nu atinge scalpul, absorbitia de substante nocive este mult mai redusa asa ca am riscat.

Unghiile le-am lasat sa creasca putin, atat cat am putut avand in vedere ca ingrijeam un copil sub 3 ani, si mi-am dat cu oja alba doar pe varfuri. Un fel de french neterminat care pe mine insa ma satisfacea enorm, bazandu-ma pe informatia ca substantele se absorb in organism doar prin unghia care este lipita de deget.

Sigur, sunt doar niste informatii, controversate sau nu, la fel ca toate celelalte insa eu le-am gasit cu greu si m-au ajutat enorm.

De dragul actualelor sau viitoarelor gravide si al copiilor lor, am cules cateva informatii care sper sa puna pe ganduri pe oricine are inteligenta si bunul simt de a nu se multumi cu sfaturi si pareri neavizate si care are curaj sa zgarie putin mai adanc suprafata problemelor.

Am descoperit de-a lungul anilor ca substantele de care imi spuneau constinta din Japonia si prietena din Franta se cheama ftalati si sunt printre cele mai periculoase produse chimice din compozitia cosmeticelor si a produselor care contin plastic. Ftalatii alaturi de bisphenol A au efect pertubator endocrin, ei mimeaza actiunea hormonilor feminini (estrogeni) si se opun hormonilor masculini (efect anti androgenic, inducand reducerea nivelului de testosteron), impiedicand astfel dezvoltarea organelor sexuale masculine in timpul vietii uterine a fatului. Sigur, acesti compusi au efecte negative si asupra persoanelor adulte dar asta este o alta discutie.

Pentru vopseaua de par pregatisem cateva studii si articole din strainatate insa nu cred ca mai e nevoie sa le aduc momentan in discutie pentru ca am gasit ceva mult mai romanesc: in luna februarie a acestui an (2016), Asociatia pentru Protectia Consumatorilor a analizat 48 de tipuri de vopsea de par, din punct de vedere al nivelului de toxicitate a ingredientelor.

Concluziile sunt socante insa cu adevarat infricosator este ca nimeni nu tine cont de ele:69% dintre vopselele pentru colorarea părului trebuie retrase urgent de la comercializare!”

vopsele-par

sursa: Site-ul APC

Ca tot vorbim de bebelusi, anul trecut, in 2015, tot APC a analizat 80 de tipuri de servetele umede pentru bebelusi/copii, din punct de vedere al ingredientelor si al corectitudinii informatiilor si afirmatiilor. Atat medicii pediatrii cat si unii producatori, prin mentiunile afisate pe ambalaj, nu recomanda ca acest tip de produs sa aiba in compozitie urmatoarele substante: alcool, parabeni, ftalati, fenoxietanol, propilen glicol, glicerină, polietilen glicol, coloranți, alergeni, sapun, parfum. Inutil sa va spun cate dintre aceste substante se regasesc in servetelele umede pentru copii si in ce cantintate. Va puteti convinge mult mai bine singuri, aici.

servetele-bebelusi

sursa

Oja de unghii contine cel putin trei componente controversate: toluenul, dibutil ftalatul si formaldehida. In Europa, o mare parte dintre ftalati au fost deja interzisi, iar in America, o serie de companii mari au inceput procesul de eliminare a acestor compusi din ingredientele produselor lor dupa ce testele efectuate in laborator, pe cobai, au demonstrat ca acesti compusi pot produce cancer si/sau probleme de reproducere.

Formaldehida este interzisa in Suedia si in Japonia, iar toluenul este definit in SUA ca fiind o toxina pentru reproducere.

Formaldehida este o substanta care poate fi absorbita prin piele si unghii si este cunoscuta ca fiind cancerigena, la fel ca si toluenul, care este o substanta iritativa pentru piele si tractul respirator.

Intentia mea nu este sa conving sau sa sperii ci sa ridic niste semne de intrebare. Consider ca este aproape imposibil sa ne ferim de toate substantele chimice care pot afecta sanatatea noastra sau a copiilor nostri (chiar si viitori), insa macar putem incerca sa reducem cat de mult putem aceasta interactiune cu substantele daunatoare.

Exemplele ar putea continua incat sa scriu o carte, dar sunt sigura ca daca eu am putut sa iau niste decizii destul de radicale si controversate intr-o perioada in care informatiile lipseau aproape cu desavarsire, oricine e interesat de subiect poate sa caute si sa se informeze.

Mi-as dori ca acest articol sa reprezinte un punct de plecare pentru toate tinerele gravide care intr-un moment de ratiune intreaba pe grupuri  de FB daca vopseaua de par, unghiile false sau cosmeticele in general sunt daunatoare in sarcina, si care se linistesc instant atunci cand li se raspunde ca nu e nicio problema. Am citit multe povestiri ale mamicilor care s-au dus sa nasca “aranjate”, machiate, cu gene false, eventual cu tipsuri de gel si care sustin ca si doctorii le-au incurajat sa stea fara griji si sa isi respecte ritualurile de frumusete.

Deci ma opresc aici, insa… pentru ca apreciez foarte mult informatiile si investigatiile de calitate care ne prezinta ce se intampla in alte tari si cum se iau decizii in premiera in concordanta cu vremurile pe care le traim, va promit un articol incendiar despre industria unghiilor false si a constructiilor cu gel.

 

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

 

Comenteaza cu contul de FB

3 thoughts on “Dupa 9 luni de sarcina aratam ca iesita din padure

  1. Mi se pare util articolul pentru gravidele care isi pun semne de intrebare in privinta ritualurilor de infrumusetare, dar abia astept articolul despre constructia unghiilor cu gel.

    O zi frumoasa sa ai!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *