Drama copiilor crescuti de bone

Pe unii dintre ei ii cunosc inca de cand erau la gradinita. Aproape 10 ani au trecut. Ii vedeam in fiecare dimineata cum sunt adusi de parinti, iar la pranz sunt luati de bunici.

Asa credeam la vremea respectiva. Se vedea atasamentul care se crease si increderea cu care cei mici plecau spre casa insotiti de doamnele de varsta a treia.

Uneori ne vedeam si in parc. Pentru ca astia mici erau prieteni, am intrat si noi in vorba. Asa am realizat ca ma aflam intr-o gasca de bone, care sporovaiau vrute si nevrute despre copii si parinti, despre salarii, obligatii program si alte detalii de-astea lumesti care se invateau in jurul “jobului”.

foto

“Jobul” era evident copilul. Care o percepea pe bona ca pe o familie, cu ea isi petrecea cea mai mare parte din zi (si poate din viata), cu ea manca, cu ea se trezea. Poate cu ea a facut primii pasi si a pronuntat primele cuvinte.

Pentru copil nu exista notiunea de angajat si salariu.

Anii au trecut, bonele se schimbau (sau nu), iar copiii au crescut si ei.

Inevitabil, cand copilul ajungea pe la 10 ani, respectiv cand la orizont aparea fantoma clasei a 5a, invatatul dupa amiaza si marsul singur la scoala, se simteau totodata si adierile unei schimbarie majore.

Toti cei implicati se asteptau la asta (mai putin copiii, care nu isi pun problema ca ceva in familie ar putea sa se schimbe doar pentru ca anii au trecut prea repede). Asa ca  brusc apar “mici” neintelegeri.

Ori ca bona nu face nimic altceva, nu spala si ea nici macar o farfurie. Ori ca e depasita de situatie si nu se mai intelege cu “ala micu’ “, care nu mai e un copil docil si ascultator.

Si bona are nemultumirile ei. Salariul nu i-a mai crescut de la Craciunul trecut, in vacante, cand copilul e plecat in tabere, ea nu e platita… In ultimul timp s-au tot inmultit weekendurile in care parintii au program asa ca ea trebuie sa lucreze in timpul liber si nu e platita dublu asa cum ar fi normal… Plus ca ar prefera din ce in ce mai mult sa aiba grija de un bebe care nu ridica atatea probleme, nu e obraznic si rasfatat si nu face doar ce vrea el.

In “familie” (nu ii spunem “afacere”, pentru ca doar parintii si bona au relatii “contractuale”, copilul e implicat excusiv pe baza de sentimente), e o atmosfera de oala sub presiune. Tensiunea e din ce in ce mai mare si cu totii se asteapta ca din clipa in clipa sa explodeze buba.

Citeste si:  Suntem condamnati sa traim ce ne invata altii?

Apoi vine momentul in care toate frustrarile si nemultumirile adunate in ultimii ani sunt aruncate pe masa, vorbe grele sunt spuse si de o parte si de cealalta, bona isi pune haina pe ea, isi ia geanta si pleaca trantind usa intr-un mod dramatic.

Desi in mijlocul scenei ce tocmai a avut loc parea nervoasa si suparata, de fapt simte o mare usurare. Tocmai si-a gasit o familie cu un bebelus si a promis ca de luni merge la noul “job”. Tot ce mai avea de rezolvat era sa aiba discutia asta neplacuta cu fostii angajatori, dar acum, gata, poate sa-si vada de viata si sa se uite si ea linistita la serialul zilnic de la ora 13, cand bebelusul o sa doarma. Gata cu mersul la scoala, gata cu temele si calcatul uniformei. Urmeaza cel putin 4 ani de liniste cu un salariu mult mai mare.

Pe de alta parte, si parintii din prima familie au motivele lor sa rasufle usurati. Ar fi vrut sa scape de bona, deja o plateau prea mult pentru ce facea. Ar fi fost mult mai convenabil pentru ei ca cel mic sa mearga cateva ore la un after unde sa-si faca temele si apoi sa-l preia ei cand terminau munca. Doar comoditatea  ii facuse sa tot amane momentul in care sa puna punct contractului cu bona. Copilul e deja mare, trebuie sa se invete sa se descurce si singur, nu e ca si cum ar mai avea nevoie sa fie supravegheat nonstop.

In urma ramane doar copilul, care nu intelege ce s-a intamplat. Atasat emotional de femeia care l-a crescut, care ii cunostea fiecare detaliul al vietii, care ii stia toti prietenii si toate pasiunile, careia ii spunea secrete despre care parintii nici nu stiau… a disparut dintr-o data.

Fara sa-si ia la revedere, fara sa-i spuna cand se vor revedea sau de ce l-a parasit.

Parintii spun de tot felul de minciuni, “lasa ca e mai bine asa“, “ai crescut, nu  mai ai nevoie“, “oricum, nici nu era foarte potrivita, am ales-o cand erai mic, doar pentru ca nu am gasit pe altcineva si aveam nevoie urgenta“.

Dar nu inteleg ca pentru copil ceva s-a rupt. Este prima data cand cineva drag, la care tine,  il paraseste si nu intelege de ce. Fara niciun fel de explicatii, fara sa aiba pe cineva care sa-l asculte si sa-i inteleaga durerea, copilul se izoleaza din ce mai mult  de parinti si incearca sa suplineasca golul pe care-l are in suflet. Nu are cu ce sa-l umple, niciun prieten nu-i poate lua locul celei care ii citea povesti la pranz sau care ii pregatea mancarea preferata. Ea era cea care il ingrijea cand cadea si se lovea in parc. Buna sau rea, bona il lua in brate si il linistea in momentele cand plangea, iar acum se simte pierdut pentru ca nu stie la cine sa apeleze ca sa primeasca in continuare dragostea de care are atata nevoie.

Citeste si:  Si daca temele sunt singura solutie?

Orice ar crede parintii, un copil de 10 ani este doar un copil care are nevoie de cineva langa el, iar acum, cand bona a disparut, nimic nu mai e la fel. Parintii sunt in continuare foarte ocupati, nu au timp sa se implice in viata copilului lor, n-au cum sa-i cunoasca toti prietenii si nici cum sa fie la curent cu tot ce i se intampla. Ii intereseaza doar sa fie ascultator, sa ia note bune la scoala si sa se pregateasca pentru admiterea la liceu.

Pare ca singurul refugiu pe care-l au acesti copii sunt colegii de scoala si telefonul. Indiferent ca il folosesc pentru a comunica cu colegii sau pentru a se juca, telefonul devine cel mai bun prieten, ajutorul la care apeleaza in orice moment se simt singuri si pierduti si nu stiu ce sa faca. Singurul defect al telefonului este ca nu are numarul bonei. Sau daca il are le este interzis sa-l foloseasca.

Parintii le-au interzis sa ia legatura cu ea, legaturile sunt rupte definitiv, pare ca ceva foarte rau s-a intamplat, chiar daca nimeni nu le spune ce.

Ma mai intalnesc uneori cu ei si ii intreb ce mai fac, cum mai e viata lor. Vorbesc cu mine ca si cum am fi vechi prieteni si uneori imi dau senzatia ca sunt singura cu care pot sa discute despre “subiectul bona”. Uitarea incepe sa se astearna pe amintirile lor dar sufletul nu poate fi pacalit. Iar asta li se citeste in ochi, atunci cand incearca sa arate ca nu mai conteaza… cine stie ce s-a intamplat… probabil ca parintii au dreptate. Din moment ce bona a disparut, asa, dintr-o data, fara nicio explicatie si fara sa-si ia la revedere, inseamna ca nu era chiar asa cum crezusera ei.

Citeste si:  Cine ne apara copiii de exploatarea sexuala?

Cumva, incearca sa modifice realitatea si sa stearga sentimentele de abandon si dor pe care le simt. Incearca sa faca la randul lor un contract, in care bona sa fie fost doar un angajat iar ei sa fie de partea parintilor, niste beneficiari de servicii, pentru care au platit.

Incearca sa creada ca nu le pasa, ca nu ii doare si ca nu se simt singuri. Pana la urma au crescut, sunt deja copii mari ,acum ii au alaturi pe prietenii lor care ii inteleg cel mai bine. Si ei au trecut prin aceeasi experienta si au invatat cea mai dura lectie a vietii: nu e bine sa te atasezi de oameni, pentru ca intr-o zi pot sa te abandoneze iar tu vei suferi enorm.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter  (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

Sharing is Caring!  ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Reproducerea oricarui material scris sau ilustrativ din aceste articole este categoric interzisa in lipsa consimtamantului prealabil in scris al proprietarului blogului, Ana Maria Mitrus.

 

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

8 thoughts on “Drama copiilor crescuti de bone

  1. Sunt situatii si situatii, oameni si oameni. Mama mi-a gasit cu greu o femeie cu care sa ma lase in timpul serviciului. Am iubit-o mai mult decat pe bunicile de care ma lega sangele. M-a iubit ca pe o nepoata sau, cel putin, asa m-am simtit. ,,Intarcarea” s-a produs treptat, lent, nu a fost o trauma nicidecum. Ei au fost bunicii mei de suflet, ei mi-au facut copilaria frumoasa. Se repeta istoria cu fiica mea. Ii spune deja ,,mamaia”, sper sa aiba aceeasi relatie pe care am avut-o sI eu.

  2. Articolul are o tenta de exagerare si nu inteleg care este scopul acesteia. La fel de bine un bunic atasat de copil moare si totusi acolo nu mai este o drama. Intr adevar copiii se agasează de o bona bună dar nu este singura persoana de care se ataseaza, părintii sunt si ei in aceasta ecuatie si nu dispar. Articolul este dezamăgitor si pare sa transmită doar ca părintii sunt niste persoane absente care nu isi cunosc copiii, nu le pasa decat de bani si isi lasa copiii cu bone fiindca vor din plăcerea proprie sa meargă la serviciu, ca si cum banii de pâine si intretinere ar pica de altfel din cer …

    1. Articolul scoate in evidenta modul diferit in care este perceputa o bona.
      In timp ce parintii o considera doar un angajat, copilul dezvolta o relatie afectiva foarte puternica pe care o putem asemana cu dragostea pentru un bunic. Pana la urma asta face o bona, suplineste rolul unui bunic.
      Diferenta intre cele doua situatii, cea in care dispare un bunic din viata unui copil si cea in care dispare o bona, este ca in cazul bunicului, parintii explica si alina durerea. Pe cand in cazul bonei, desi durerea este identica pentru copil, parintii nu o resimt la fel asa ca nu pot intelege si nici alina durerea copilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*