De ce unii copii incearca pana reusesc, iar altii renunta din prima?

De cate ori ati auzit strigatul furios “nu pot” / “nu o sa reusesc” urmat de hohote de plans neconsolabil? De cate ori ati repetat “mai incearca”, “sigur ca poti”, “nu te lasa descurajat(a)”?

Eu am pierdut sirul momentelor de abandon si singurul amanunt care imi da speranta este ca am 2 copii. Ce bine ca am doi copii! Diferiti ca ziua si noaptea, ca soarele si luna. In timp ce unul incearca de 1 milion de ori altul nici nu termina prima incercare si se opresteste descurajat.

meseria-de-parinte

foto

Dupa ce m-am linistit si mi-a dat seama ca tine de personalitatea fiecaruia cum reactioneaza in fata provocarilor, m-am pus pe cautat raspunsuri si solutii pentru a corecta aceasa lipsa de vointa, pentru ca nu stiu cum altfel as putea sa-i spun.

Am gasit un studiu realizat de Carol Dweck, cercetator la Standfors care a fost preocupata inca din anul 1960 de toate aceste aspecte care tin de motivatie si perseverenta.

Conform acesteia, copiii se impart in doua categorii:

  • cei care sunt setati pe scopuri fixe si care  cred ca succesul se datoreaza inteligentei sau talentului nativ.
  • cei care isi schimba cu usurinta scopul si care se pot adapta provocarilor aparute. Ei cred ca succesul se datoreaza efortului depus.

carol-dweck

1. Copiii cu mintea setata pe scopuri fixe. Motto-ul lor este: “Daca trebuie sa depui mult efort inseamna ca nu ai talent sau inteligenta”.

Copiii cu scopuri fixe cred ca nu poti sa te blochezi daca esti inteligent. Ei considera ca ca daca trebuie sa muncesti mult inseamna ca nu esti talentat si (evident) daca esti talentat, atunci vei rezolva natural orice provocare. Atunci cand au un esec, acesti copii se simt prinsi in capcana. Incep sa se gandeasca ca poate nu sunt atat de talentati pe cat se cred sau atat de inteligenti precum sustin toti cei din jurul lor. In general se feresc de provocari, tocmai din teama ca nu vor mai fi perceputi ca fiind inteligenti.

Citeste si:  Clasa a 2a: jumatate dintre copii nu si-au facut tema la limba romana

2. Copiii cu mintea setata pe scopuri maleabile. Motto-ul lor este: “Cu cat incerci mai mult, cu atat mai inteligent devii!”

Copiii care au scopurile maleabile, cred ca inteligenta poate fi cultivata: cu cat incerci mai mult cu atat devii mai destept. Acesti copii inteleg ca si un geniu trebuie sa munceasca din greu. Atunci cand sufera un esec ei cred ca ar putea sa reuseasca daca vor acorda mai mult timp si efort obiectivului respectiv. Ei pun accent pe  procesul de invatare prin experienta mai degraba decat imaginii de copil inteligent. Sunt perseverenti chiar si cu cele mai dificile sarcini.

Dar cum au luat nastere aceste credinte in copiii nostri?

Ce anume ii face oare sa se incadreze in una dintre tipologiile de care am discutat mai sus? Din acest punct incepe poate cea mai interesanta parte a acestui articol. Pentru ca, in conformitate cu cercetarile efectuate de Dweck, noi parintii, suntem cei responsabili, prin ceea ce le spunem in mod repetat copiilor, incepand cu varsta de 1 an.

Dweck a efectuat un studiu cu ajutorul unor copii de clasa a 5a pe care i-a impartit in doua echipe. Apoi i-a pus sa rezolve la niste teste pentru stabilirea IQ-ului si in timp ce acestia lucrau, le-a adresat urmatoarele cuvinte:

  • celor din primul grup le-a repetat intr-una “Wow, ai un scor foarte bun. E evident ca esti foarte bun la asta
  • celor din al doilea grup le-a repetat intr-una: “Wow, ai un scor foarte bun. E evident ca ai muncit foarte mult.
Citeste si:  Daca un profesor de gimnaziu nu poate sa exceleze la toate materiile, atunci elevilor de ce li cere asta?

Apoi a continuat sa-i testeze oferindu-le insa oportunitatea de a alege chiar ei provocari mai grele sau mai usoare.

S-a dovedit ca acei copii care au fost laudati pentru efortul lor au ales sarcinile mai grele, fiind constienti ca pot sa invete mai mult. Acestia erau mult mai motivati sa invete pastrandu-si increderea in ei pe masura ce sarcinile deveneau din ce in ce mai grele.

In schimb, copiii care au fost laudati pentru inteligenta lor au cerut sa primeasca sarcini mai usoare, fiind constienti ca asa au sanse mai mari sa raspunda corect. Ei si-au pierdut increderea si motivatia pe masura ce testele au devenit mai grele.

Ulterior, Dweck si colegii ei au continuat studiul mutandu-se din sala de clasa in familie. Timp de doi ani, din 4 in 4 luni, echipa de cercetatori a vizitat 53 de familii pe care le-au inregistrat 90 de minute in timp ce acestea isi completau rutina zilnica. Toti copiii aveau 14 luni la momentul inceperii studiului.

Cercetatorii au calculat de cate ori parintii au folosit cuvinte care laudau efortul, de cate ori cuvinte care laudau trasaturi de caracter, dar si alte cuvinte care laudau aspecte “neutre”, precum “bravo!” si “wow!”.

Apoi au asteptat 5 ani.

Au revenit la copiii inclusi in studiu, cand acestia aveau in jur de 7 sau 8 ani, si au cercetat atitudinea lor referitoare la provocari si invatare. Copiii cu o minte setata pe scopuri maleabile au aratat mai mult interes in rezolvarea provocarilor. Care credeti ca erau acesti copii? Exact, cei care in copilaria  mica au fost laudati in special pentru efortul depus.

Se poate “desface” o minte focusata pe scopuri fixe?

Dweck si-a pus aceasta intrebare si a continuat cercetarile facute pe copiii scolari care aveau acest gen de minte. Ea a constatat ca acesti copii si-au imbunatatit notele atunci cand li s-a explicat ca mintea (creierul) functioneaza precum un muschi. Cu cat il atrenezi mai mult, cu atat se dezvolta mai tare. Ca urmare, inteligenta nu este ceva fix ci ceva ce poate fi dezvoltat.

Citeste si:  Cum ii ajutam pe copii sa transforme esecurile in lectii invatate?

Dweck ne incurajeaza:

“Daca aveti copii care se incadreaza in prima categorie, trebuie sa stiti ca nu e prea tarziu. Nici pentru ei nici pentru voi. Creierul este precum un muschi, cu cat il folosesti mai mult, cu atat devine mai puternic. Modul in care ne putem antrena creierele este sa acceptam provocarile, sa practicam abilitatile si sa ne dezvoltam aptitudinile. Creierul creste pe masura ce pune intrebarile gresite, nu pe cele corecte.”

Din acest motiv, noua mantra pe care o repet over & over este: “nu te da batuta“, “mai incearca o data“, “sigur o sa reusesti“. Uneori este foarte greu si foarte frustrant chiar si pentru mine, insa stiu ca asa e cel mai bine, chiar daca de multe ori sunt la un pas de a spune “offf… lasa-ma pe mine, ca rezolv mai repede!“.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

Comments

comments

4 thoughts on “De ce unii copii incearca pana reusesc, iar altii renunta din prima?

  1. Gavrila BOgdan

    Normal că trebui lăudat copilul și să-i spui că poate , să-i dai încredere chiar dacă-i imposibil de făcut să-l vezi că încearcă,doar așa îl poți forma pentru această viață!!!!

    Reply
  2. Ana Maria Mitrus

    Cu drag, Andreea, ma bucur ca ti-a placut. Daca vrei sa aprofundezi subiectul exista niste Ted Talks cu Carol Dweck foarte interesante.

    Reply
  3. Pingback: De ce fac parintii proiectele copiilor? - Meseria de parinte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *