De ce nu ma supar niciodata pe copiii mei

Unul dintre cele mai mari socuri legate de “educatia” primita de fetele mele in afara familiei, a fost cand, acum un an de ziua mea, am primit cate o scrisoare de la ele in care imi promiteau ca… nu vor mai fi obraznice. Nu imi sta in fire sa scriu articole melodramatice insa de data asta trebuie sa recunosc ca mi-au dat lacrimile cand am citit scrisorile. Pana sa termin de vorbit cu ele plangeam de-a binelea, de nu stiau ce sa mai inteleaga.

Al doilea soc a fost cand, dupa ce au facut o nazdravanie, au venit spasite la mine si cu lacrimi in ochi, m-au intrebat speriate daca ma supar pe ele. Le-am asigurat ca nu, insa nu le venea sa creada asa ca m-au mai intrebat de cateva ori, impreuna sau separat, ceea ce m-a facut sa cred ca cineva, candva, le-a amenintat ca o sa ma supar pe ele cand o sa aflu.

– Bine, dar m-am suparat eu vreodata pe voi? V-am spus eu vreodata asa ceva?

– Nu.

– Si atunci de unde v-a venit ideea asta?

– Nu stim, dar sigur nu te-ai suparat pe noi, da?

– Dar eu nu ma supar pe voi, de cate ori sa va repet? Poate ma supar si ma deranjeaza ce ati facut, dar asta nu inseamna ca ma supar pe voi sau ca nu va mai iubesc.

– Mami, dar tu o sa ne iubesti tot timpul? Orice am face?

– Puilor, va iubesc mai mult ca pe mine indiferent ce ati face, nimeni si nimic nu o sa schimbe asta.

Au parut ca se linistesc si de atunci a fost nevoie sa le explic de nenumarate ori, cu exemple concrete desprinse din cele mai diverse prostii pe care le-ar putea face, ca eu nu ma supar pe ele. Pot oricand sa ma supar pe faptele lor, pot sa ma supar ca s-au dus cu tema nefacuta la scoala sau pentru ca mi-au trantit placa de intins parul si mi-au spart-o sau pentru ca s-au uitat la televizor fara sa ceara voie. Asta, da, se poate intampla oricand, insa supararea mea se delimiteaza la un fapt, la o prostie facuta cu sau fara intentie.

Citeste si:  Cand viata bate filmul

Niciodata nu o sa pun semnul egal intre ele si faptele lor, pentru ca asta e cea mai mare greseala pe care as putea sa o fac. Daca m-as fi suparat pe ele atunci cand mi-au spart placa, probabil ca nu ne-am mai fi impacat mult timp dupa. Ar fi insemnat sa nu mai vorbim, sa ne culcam suparate si sa pierdem multe momente frumoase care au avut loc in acelasi timp. Nu le-as mai fi spus ca sunt pisoii mei pufosi ci le-as fi reamintit in permanenta cat de neatente au fost. O suparare nu vine niciodata singura asa ca, mai mult ca sigur, nu as fi ratat nicio ocazie de a le arata iar si iar cate prostii fac si cat de nemultumita sunt de ele. Le-as fi aratat astfel ca nu le percep ca pe niste persoane complexe ci ca le reduc la faptele lor, cu precadere cele neplacute.

In loc sa citim seara impreuna in pat, am fi stat separate si suparate, pedepsindu-le astfel pentru ca nu sunt asa cum imi doresc, niste copii cuminti care nu fac prostii iar atunci cand mai calca pe bec, trebuie sa inteleaga ca acest comportament este de neacceptat si va fi aspru pedepsit de fiecare data.

Citeste si:  Mami, noi de ce nu umblam dezbracati prin casa?

Daca m-as supara pe ele, as intra in cercul acela vicios in care nici nu a trecut destul timp de la o prostie ca imediat apare alta, iar singura mea replica ar fi “Iar nu sunteti atente? Intotdeauna faceti la fel. Niciodata nu ma ascultati!” Ar fi momentul in care comportamentul lor nu ar fi doar un accident sau o intamplare, ci un atac premeditat la adresa mea si a nervilor mei.

Mi s-a intamplat tot mai des in ultimul timp sa aud discutii intre prieteni despre faptul ca ne apropiem de preadolescenta iar cei mici (care sunte deja mari), sunt din ce in ce mai neascultatori si mai razvratiti. Iar acest comportament este inacceptabil, daca nu le bagam mintile in cap acum, in curand s-ar putea sa fie prea tarziu. Erau discutii purtate la cateva ore dupa incidentele petrecute cu copiii lor, iar parintii inca discutau cum sa le arate celor mici cine e de fapt seful si se vaitau cat de departe ajunsese conflictul in familie dupa ce represaliile fusesera anuntate.

Nu faceti greseala de a crede ca cei mici sunt inamicii vostri. Nu transformati orice cearta intr-un conflict si nu profitati de orice ocazie pentru a le arata ca aveti dreptate si ca ei nu merita aprecierea voastra. Atunci cand un copil greseste sau cand este furios sau cand va provoaca, aduceti-va aminte ca nu sunteti la un concurs despre cine tipa mai tare sau cine are mai multa dreptate. Aduceti-va aminte ca ei sunt mici si nu stiu cum sa reactioneze iar uneori sunt atat de speriati de grozavia pe care au facut-o incat indiferent ce ar spune, lucrurile vor parea si mai grave.

Citeste si:  Am fost la un curs de prim ajutor

Stiu ca acum va ganditi la tot CV-ul celor mici si daca ati fi langa mine mi-ati spune, “sigur, tie ti-e usor sa vorbesti dar nu-l cunosti pe copilul meu“. Asa este, cu siguranta nu il cunosc, insa voi il cunoasteti. Si daca veti reusi sa va uitati la cei mici fara nicio urma de resentiment o sa va dati seama cate momente se pierd datorita certurilor si cum usor, usor, paharul reprosurilor incepe sa se umple.

Se spune ca daca vrei sa-ti vezi copilul asa cum este el cu adevarat, sa-l privesti cand doarme. Atunci este singurul moment in care reusim sa facem abstractie de orice comportament, indiferent daca e bun sau rau si atunci putem intr-adevar sa ne gandim la cei mici asa cum ne dorim de fapt in sufletul nostru, cu dragoste neconditionata si cu credinta ca intr-adevar ce avem in fata noastra chiar este o minune.

Diseara, priviti-va copiii cand dorm si uitati ca sunteti suparati pe ei. Copiii vostri pe care ii iubiti sunt chiar acolo, in fata voastra si vor fi aceiasi si maine si poimaine, vor fi aceiasi chiar si atunci cand va vor raspunde obraznic sau cand vor bloca telefonul pe care de-abia vi l-ati cumparat. Dar nu faceti greseala de a confunda copilul cu comportamentul. Si niciodata nu reactionati atunci cand sunteti suparati caci lucrurile vor degenera. Maine, supararea va trece dar faptele vor ramane.

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

Baby Otter Sleeping On MamaWe can’t deal with this much cuteness! Credit: ViralHog

Posted by Pretty 52 on Saturday, January 2, 2016

Comments

comments

  • Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

  • I’m a big big girl in a big big world

    Am trecut de curand prin ce-a de-a doua mare aventura a vietii mele. Am lipsit de acasa o saptamana! 🙂 M-am rupt de […]

  • 10 Sfaturi despre cum sa-mi pedepsesc copiii

    For English scroll down. Una din zilele acelea grele in care copiii nici nu te baga in seama si parca […]

  • Va plac reclamele? Mai ganditi-va!

    In 1954 un cinematograf din Fort Lee, New Jersey, a experimentat publicitatea facuta sub forma de flash-uri intre doua reprezentatii, […]

  • Miercuri seara

    Astazi am vazut cel mai nerabdator copil sa-si faca temele. Intr-o ora a terminat si ce avea pentru maine si […]

2 thoughts on “De ce nu ma supar niciodata pe copiii mei

  1. Hmmm, eu le spun uneori fetelor “Daca vei face X, ma voi supara foarte tare” (unde X=lovit sor-sa, aruncat cu scaunul – copilul mai mic are 3 ani si 7 luni, nu merge mereu cu ratiunea). Si le spun mereu ca le iubesc, ca le iubesc chiar si cand sunt suparata pe ele, ptr ca oamenii se ciondanesc, se mai si cearta, dar tot se iubesc.
    Incerc sa nu tin suparare, citim in fiecare seara cate ceva, chiar si in serile foarte agitate. Ce daca au trantit ciorba pe jos? M-am suparat atunci (ptr ca se intampla a 10-a oara…), si mergem sa citim. Ma enerveaza generalizarile “niciodata nu asculti! intotdeauna faci cum vrei tu!”, asa ca nu le folosesc (incerc sa n-o fac nici cu adultii).
    Ma uit in jur si vad cat de usor se inflameaza oamenii ptr multe lucruri mici, si le atribuie altora intentii rele (“o faci ca sa ma enervezi!”), si cat de usor se distrug relatiile… cu copiii imi iese bine, cu adultii inca am probleme (si eu ma gandesc uneori ca fac ei ceva special sa ma enerveze :P).

    1. E normal si omeneste sa te superi, dar e pacat sa tii supararea. Cunosc parinti care mai mult nu vorbesc cu copiii lor, decat vorbesc, pentru ca tot timpul sunt certati si suparati 🙁 .
      Pana la urma nici noi nu suntem perfecti, si atunci de ce le-am cerem copiilor sa fie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*