De ce mi-e (inca) frica sa merg la scoala

-Ba, daca mai misca vreunul, va crap capul! Ati inteles?

Am intepenit cand l-am auzit. Stiam ca nu glumeste si ca e in stare de orice. Desi eram foarte cuminte, faptul ca eram  cea mai mica din clasa ma aseza in prima linie la careu, asa ca eram chiar in dreptul lui. Am incercat sa nu respir si sa nu clipesc si ma rugam sa devin invizibila.

Cu coada ochiului l-am vazut pe Mircea cum ii sopteste ceva unui coleg.

Mircea, opreste-te!“, i-am trasmis cu toata puterea gandului. Stiam ca mai avusese probleme si in trecut asa ca nu era vazut cu ochi buni.

Apoi timpul s-a dilatat si am vazut cu incetinitorul cum directorul scoate din buzunar legatura cu toate cheile din scoala si o arunca spre Mircea. Legatura cu chei, care avea minim jumatate de kilogram, se invartea in aer in timp se indrepta incet dar sigur spre tinta.

Mircea s-a prabusit ca fulgerat la pamant,  iar o pata de sange si-a facut aparitia langa capul lui.

-Intrati toti in clase, ce stati sa va uitati ca prostii? a urlat din nou directorul.

Ne-am conformat ingroziti si ne-am bulucit spre intrarea prea mica ca sa ne cuprinda pe toti. Ne-am strivit pur si simplu incercand sa evacuam curtea scolii unde, in curand, avea sa ajunga si salvarea, sa il ia pe Mircea.

Citeste si:  Zile fara griji

Ajunsi in scoala, am mai aruncat cate o privire prin gratiile de la geamurile de pe hol. L-am vazut pe director cum se intoarce cu spatele si pleaca, insotit de cativa profesori la fel de impasibili ca si el.

Mircea nu a mai aparut la ore si nici nu am mai avut vreo veste despre el. In anul urmator am plecat la liceu asa ca am rupt legaturile cu scoala terorii, asa cum o numeam atunci cand faceam haz de necaz cu copiii de la bloc.

Eram obisnuiti sa fim batuti, injurati si tratati ca niste nimicuri, insa gestul directorului era o premiera. Era un tip inalt cat un dulap, profesor de sport, si o bruta in adevaratul sens al cuvantului. Ceilalti profesori ii urmau exemplul si chiar daca nu se ridicau la nivelul lui, tot niste adulti violenti ramaneau.

Totul se intampla inainte de Revolutie, cand copiii nu aveau drepturi, iar parintii, in marea lor majoritate erau de acord cu aceasta idee. Cei care nu erau de acord, oricum nu aveau ce sa faca. Nu e de mirare ca traind intr-un asemenea mediu, multi copii au inceput sa se poarte la fel.

Citeste si:  Cum scoatem petele dificile

Eram intr-un fel de jungla, in care cei puternici conduceau, iar cei mai slabi se descurcau cum puteau. Umilintele erau la ordinea zilei si intre copii, si nimeni nu facea nimic ca se combata acest fenomen.

Au trecut ani de zile de atunci. Eram doar un copil iar acum sunt un adult aflat la mijlocul vietii, insa amintirea lui Mircea prabusit pe cimentul din curtea scolii inca ma mai bantuie.

De fiecare cand trec pe langa o scoala am un sentiment de neliniste pe care nu stiu de fiecare data cum sa-l traduc. Iar cand merg cu fetele, desi incerc sa fiu rationala, sa ma conving ca lucrurile stau altfel acum, nu pot sa nu ma gandesc ca intr-o lume bolnava, asa cum a fost cea in care am crescut noi, orice copil din curtea scolii ar putea fi in locul lui Mircea.

Violenta naste violenta, indiferent daca este fizica, verbala sau emotionala. Urmele nu se vad intotdeauna, dar ele raman acolo.

Am scris acest articol in cadrul campaniei sociale de prevenirea bullying-ului, derulata de Itsy Bitsy. Campania se va intinde pe tot parcursul anului si va atinge copii de orice varsta, pentru a diminua semnificativ suferinta inutila data de bullying, de comportamente de genul: insulte, imbranceli, intimidari, hartuire etc.

“Gradinite fara bulling in Sectorul 3” este programul pilot al campaniei de constientizare a bullyingului si a aparut in urma semnalelor de alarma trase de copii, cu privire la agresiunile la care sunt supusi zilnic in gradinite, scoli sau online, fara a simti ca primesc sustinerea de care au nevoie de la adulti

Camapania este finantata de Primaria Sectorului 3, Bucuresti, si se deruleaza in parteniat cu Asociatia Parintilor Isteti. Mai multe detalii despre proiect gasiti pe siteul Itsy Bitsy

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

😘 Sharing is Caring! 😘  Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe  Facebook (click aici).

 

Citeste si:  CSR European Lessons

Comments

comments

  • Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

  • Cum sa dresezi un elefant

    Pare o misiune imposibila, nu-i asa? Ei bine, partea cea mai grea e sa faci rost de puiul de elefant, […]

  • Am fost acolo cand s-au donat echipamente in valoare de 26.000 de eur

    Ma bucura foarte tare atunci cand pot sa vad cu ochii mei rezultatele campaniilor facute pentru diverse cauze si de […]

  • Roblogfest 2012

    Am aflat cu bucurie ca blogul meu a fost  nominalizata pentru Roblogfest 2012. Este o competitie extrem de interesanta si sunt […]

  • Cu o atitudine potrivita, pubertatea nu ar trebui sa fie ceva infricosator

    Multi copii cu varste intre 9 si 12 ani se bucura cand aud de adolescenta, le surade ideea, chiar daca […]

2 thoughts on “De ce mi-e (inca) frica sa merg la scoala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*