De ce ati pus, doamna, broccoli pe friptura?

O vad cum vine suparata, urca scarile grabita dar gafaind din cauza efortului, se agata de balustrada la ultimele doua trepte, apoi ajunge in dreptul nostru si incepe sa despacheteze o felie de pizza de la un restaurant faimos.

Dupa ce despacheteaza nervoasa felia de pizza, incepe sa culeaga diverse toppinguri de deasupra si cu un aer de martir le mananca unul cate unul.

pizza felie

-Ia uite cata grasime are pizza asta, cum sa mananci asa ceva? il intreaba retoric pe nepotelul care statea impasibil pe scaunul din sala de asteptare, cu cartile de engleza in brate si ochii in telefon.

-I-am facut o pulpa la gratar si am pus broccoli pe ea si nu vrea sa manance, si a trebui sa-i cumpar porcaria asta! povesteste oricui vrea sa o asculte.

-Stai mai baiatule, ca uite, are niste salam si nu e sanatos. Apoi mai mananca cateva guri din felie.

-Nu vrea sa manance ce i-am adus eu de acasa, pentru ca am pus broccoli pe friptura, ne reaminteste tuturor celor care eram in aceeasi sala de asteptare, cu ochii pe ceas. Speram cu totii ca mai e putin pana la fix cand se termina ora de engleza, iar copiii nostri vor veni sa ne salveze.

-Deci eu i-am gatit pulpa la gratar si i-am pus si broccoli iar el nu vrea sa manance, ne mai spune inca o data si chiar daca toata lumea isi fereste privirea care cum poate, totusi, o bona nu reuseste sa scape la timp. Asa ca, politicoasa, se simte obligata sa spuna ceva. Doar ca este atat de enervata de toata povestea incat nu mai rezista si rabufneste:

– Dar de ce i-ati pus, doamna, broccoli pe friptura daca stiti ca nu-i place?

-Pai i-am pus, doamna, ca sa fie sanatos, doar ca lui nu-i place si nu vrea sa manance!

-Dar asta va intreb, daca stiati ca nu-i place, nu v-ati gandit ca nu o sa manance? Nu mai bine ii faceati friptura simpla?

-Asa-i gatim, doamna, ca sa manance si legume. Plus ca acum il cam doare si burta ca a  baut lapte de la scoala si nu e obisnuit. Noi ii facem din asta de migdale sau de cocos.

– Si laptele asta, pe care i-l faceti, ii place? pluseaza bona.

-Ei, v-ati gasit! Nu-i place nici ala, nu prea bea decat daca-l obliga maica-sa. Cu mine nici nu se atinge.

-Si atunci de ce chinuti, doamna, copilul, de ce nu-i gatiti ce mananca, in loc sa gatiti ce vreti dumneavoastra sa fie sanatos? Nu era mai bine daca ii dadeati niste lapte normal acasa sa nu mai bea din cel de la scoala? Si nu mai bine ii faceati friptura simpla, decat sa o faceti cu broccoli si sa nu o manance? Nu era mai bine decat sa-i dati pizza?

-Pai ce sa facem, doamna, ca doar porcarii mananca. Tot timpul refuza ce-i gatim noi, asa ca suntem nevoiti sa-i cumparam fastfood din asta ca de-abia diseara ajungem acasa. Si va dati seama ca daca mananca tot timpul din oras, noi acasa ii gatim cat mai sanatos, doar ca nu-i place si nu mananca.

Bona se uita fascinata la bunica in cauza, clipeste de cateva ori, apoi da din cap si incepe sa caute preocupata ceva in geanta. Se opreste si deschide gura ca si cum ar vrea sa mai spuna ceva dar apoi ne vede pe toti la fel de consternati si revine la geanta salvatoare.

Intre timp copiii au iesit de la ora de engleza, noi ne imbracam si incepem sa coboram scarile in graba.

Inainte sa iesim pe usa aud din spate cum bunica se plange, pentru a cata oara?, “intelegeti dumneavoastra? Eu i-am facut friptura dar nu vrea sa o manance pentru ca i-am pus broccoli pe ea!”

Pe drum am intrebat-o pe Andreea ce vrea sa manance cand ajungem acasa si mi-a raspuns ca vrea shaorma. Asa ca ne-am oprit in piata sa cumparam niste cartofi, pui si legume, si in timp ce asteptam tramvaiul am intrebat-o daca vrea si niste broccoli.

Prinsese si ea putin din discutia de pe hol asa ca am inceput sa radem amandoua si am planuit sa-i facem o surpriza Alexandrei cand vine de la scoala >:) .

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *