“Cumpeli, mami, cumpeli?”

Cred ca nu mai este o noutate pentru nimeni ca vizionarea prelungita la TV dauneaza dezvoltarii si functionarii creierului. Mai mult decat atat, cateva ceasuri petrecute zilnic de copii in fata televizorului vor influenta definitoriu modul in care creierul lor va raspunde pe viitor la provocarile lumii reale si modul in care vor procesa informatia.

In toate cartile  referitoare la acest subiect exista explicatii stiintifice pentru argumentare, cum ar fi schimbarea activitatii electrice a creierului (traseele electroencefalografice), modelele de emisie alfa, faptul ca in timpul vizionarii TV emisfera stanga amorteste lasand emisfera dreapta sa indeplineasca activitatile cognitive, etc. Internetul este plin de acest tip de informatii dar sunt destul de greoaie asa ca nu o sa insist foarte mult pe ele. Mi se pare mult mai interesanta abordarea din punct de vedere al rolului jucat din punct de vedere al mediului de dezvoltare.

Asa cum scria Healy in 1990 “ceea ce face copilul in fiecare zi, modul in care gandeste, felul in care comunica, stimulii care ii atrag atentia, toate acestea au puterea de a modifica nu numai structura creierului ci si modul in care creierul este folosit (schimbari functionale). O privare de stimuli corespunzatori va avea consecinte dramatice asupra mintii tinere, usor maleabile”. O conditie necesara dezvoltarii normale a functiilor creierului este implicarea si participarea activa a copilului la experienta cotidiana.

Citeste si:  Matematica distractiva

Copilul trebuie sa aiba controlul realitatii pentru a se putea implica in procesul de explorare. Daca va ramane pasiv, neimplicat in fata unor stimuli, indiferent de natura lor, acestia nu-i vor folosi copilului la nimic.Din aceasta perspectiva, este evident ca televizorul nu poate fi considerat un mediu propice de dezvoltare. Privind excesiv la televizor, copiii se obisnuiesc sa nu mai doreasca sa inteleaga ce se intampla in lumea care-i inconjoara. Se multumesc doar cu senzatiile. Celor care privesc mult la televizor li se saraceste in mod proportional capacitatea de a imagina jocuri, li se slabeste dinamismul metal.

Privitul la televizor poate parea benefic dintr-un anumit punct de vedere : afluenta mare de informatii si capacitatea micutilor de a retine imagini sau cuvinte pe care le pot reproduce. Unii parinti sunt incantati de acest lucru doar ca mai tarziu, conform studiilor, acesti copii sunt incapabili sa inteleaga sau sa lege in mod rational informatiile detinute.

Citeste si:  Cum sa dresezi un elefant

Spre exemplu, la inceputul anilor 70 a aparut termenul de “learning disabilities” (incapacitate de invatare) in momentul maturizarii primei generatii de tineri crescuti cu televizorul. La testele neurologice la care au fost supusi ei pareau normali, insa deficientele au inceput sa se evidentieze in momentul in care li s-a cerut sa invete ceva in mod organizat, sa sustina printr-un efort constient acest proces, aplicand logica si analiza.  S-a dovedit ca acesti tineri se plictiseau repede, isi pierdea atentia usor si se concentrau foarte greu.

Apropo de reclamele de la TV, recunosc ca desi eu nu mai dau drumul la televizor de luni de zile, cele mici mai scapa la cate un desen. Unde, evident, exista reclame agresive la care ele reactioneaza in moduri surprinzatoare pentru mine. Desi le-am explicat de nenumarate ori ca nu mergem la magazin doar ca sa cumparam ceva ci ca mergem doar daca avem nevoie de ceva, se pare ca mai am de lucrat.

Citeste si:  Vaccinurile: Preventie sau Boala?

Mai nou, cum incep reclamele Andreea (2,5 ani) repeta ca papagalul “cumpeli, mami, cumpeli?”. Iar ieri, am fost la piata si am trecut pe langa un supermarket care avea cosurile in fata. Cand am trecut pe langa ele Andreea imi zice “cumpeli, mami, cumpeli?”; “Ce sa cumpar Andreea?”; “Cosu, mami, cosu.”

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

Sharing is Caring!  Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe  Facebook (click aici).

Comments

comments

  • Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

4 thoughts on ““Cumpeli, mami, cumpeli?”

  1. si noi ceream cand eram mici… doar ca nu aveam atata diversitate la dispozitie. Cred ca este important sa folosim dorimtele copiilor pentru a ii invata valoarea banilor si pentru a ii educa practic…. cat despre “lucratul cu ei” asta va dura cam toata viata, nu? 😛

  2. da, asa e, trebuia sa pun ghilimele la “lucrat” 🙂

    momentan ma aflu sub influenta unei dimineti de “exceptie” cam asa cum povesteam aici: http://meseriadeparinte.ro/?p=955.
    Andreea a urlat 1 ora pentru ca vroia sa se incalte cu tenisii, pe care nu i-am gasit in toata casa. Desi putea sa aleaga dintre alte 6 perechi de sandale si pantofi, ea nu si nu, vrea cu tenisii. Nu era mai bine daca avea doar o pereche sau doua si terminam discutiile? (stiu ca nu era mai bine, pentru eu asa am avut si nu mi-a placut. dar poate a fost mai usor pentru mama 🙂 )
    La gradi Andreea inca urla, a inceput si Alexandra ca ea nu vrea a doarma la pranz (o inteleg perfect, daca nu ii e somn, de ce trebuie obligata? Dar nuuu, noi nu crestem indivizi, noi crestem turme care mananca la comanda, dorm la comanda, rad la comanda…), am intarziat si la birou, deci totul e sub control…

    Revin cand sunt mai zen 🙂

  3. ha, ha, n-a venit inca zen-ul?

    eu imi aduc aminte cat sufeream cand eram mica si copiii de prin vecini primeau “pachete”. nimic din ce aveam eu (productie locala) nu mai era interesant.
    dar pe de alta parte, nici abundenta de acum parca nu e buna. tone de jucarii, haine si alte obiecte cumparate doar pe principiul “cumpeli, mami, cumpeli”? iar a doua zi nu se mai uita nimeni la ele.

    1. scuze, a venit zen-ul asa de bine ca am uitat sa raspund 🙂
      daca tot depanam amintiri eu imi aduc aminte de un neckermann din copilarie, mai precis o anume papusa. mult timp am visat la ea, decupasem poza si ma jucam cu ea, nu-mi mai trebuia alta jucarie.
      sau imi aduc aminte cum imi construiam jucarii cu frati-miu, cel mai tare a fost cand ne-am facut o chitara :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*