Cum s-a transformat Arena Fanilor in Arena Dusmanilor

Am ajuns la meciul Romania – Finlanda printr-o succesiune de intamplari foarte ciudate si foarte convingatoare. Spun asta pentru ca nu am fost in viata mea pe un stadion si nici nu intentionam sa o fac vreodata iar meciurile la care m-am uitat de-a lungul timpului le pot numara pe degetele de la o mana. Am facut-o doar pentru ca juca Romania si m-a prins spiritul de bucurie si emotie generala.

Asa si acum, m-am dus pentru bucuria spectacolului, pentru ca evident nu fusesem niciodata pe Arena Nationala si pentru ca simteam ca ma voi incarca cu energie. De cand am inceput sa alerg si sa particip la diverse curse am ajuns putin dependenta de energia pe care ti-o da o multime care vibreaza la unison, imi place sa ma scufund in fericirea generata de aceasta energie si imi incarc bateriile pentru foarte mult timp.

Nu m-am inselat. Pana sa inceapa meciul ma uitam la fetele oamenilor care radiau, care isi consumau nerabdarea imbratisandu-se, strigand si aplaudand.

Cand a intrat pe teren echipa nationala toti suporterii au fost in delir. O revarsare de dragoste si de bucurie cum rar ti-e dat sa vezi. M-am alaturat si eu bucuriei generale, am sarit alaturi de vecinii de tribuna si am scandat din toata inima “Hai Romania”.

hai romania

Prima repriza ne-a tinut pe toti cu sufletul la gura. Inca entuziasmati si increzatori, suporterii strigau si ii incurajau pe jucatori, se suparau la fiecare ratare insa reveneau cu urale la fiecare faza pe poarta finlandezilor. Si pentru ca in primele 45 de minute am stat aproape calare pe finlandezi, in tribune emotiile cresteau in intesitate asteptand cu nerabdare un gol pentru a putea rabufni. Din pacate acest lucru nu s-a intamplat, asa ca pauza a venit exact in momentul in care incurajarile si sperantele lasau loc unei stari usor iritante de frustare.

Citeste si:  Jenny McCarthy despre vaccinuri si fiul ei diagnosticat autism

Deja oamenii comentau, trecusera 45 de minute iar jucatorii nu facusera “nimic” pe teren, iar premiul pe care il asteptau cu totii, un gol, intarzia sa apara.

A doua repriza a inceput cu un sentiment de neliniste in tribune. Uralele se auzeau doar cand erau faze pe poarta insa din ce in ce mai des se intampla ca huiduielile sa fie adresate jucatorilor nostri si nu adversarilor. Pentru ca “EI”, jucatorii nostri, nu faceau nimic pentru “NOI”.

EI, cei care alergau pe teren, se pare ca nu faceau indeajuns incat sa ne multumeasca pe NOI, cei care stateam pe scaune si comentam. Pentru ca, nu-i asa, “NOI degeaba am venit aici?” Meritam si NOI un gol, niste puncte, o calificare ceva. Iar EI (ce-i pe care ii incurajam si ii sustineam in prima repriza, pentru ca asta fac fanii, asa-i?) deci EI nu prea mai reprezentau nimic. Decat o mare dezamagire.

Apoi a venit golul finlandezilor. A fost momentul in care s-a dezlantuit furia. Toata bucuria, fericirea si energia de la inceputul meciului s-a transformat intr-o mare de ura care se revarsa asupra jucatorilor de pe teren cu o forta distugatoare.

“DE-MI-SIA” au inceput sa urle intr-un glas toti suporterii veniti pe Arena Nationala sa-si sustina Echipa Nationala. Intr-o mare de huiduieli, jucatorii au continuat sa-si faca treaba pe teren in timp ce “suporterii”, “fanii”, “sustinatorii” au inceput sa plece. Mai erau in jur de 15 minute pana la finalul partidei iar cei din tribune le intorceau spatele jucatorilor carora cu doar cateva zeci de minute inainte le strigasera dragostea lor.

Jucatorii dezamagisera, nu se ridicasera la nivelul asteptarilor asa ca nu mai meritau nimic. Pentru ca si ei erau doar niste nimicuri care au ajuns pe teren cine stie de ce. Chiar asa, de ce se afla pe teren jucatorii aia? Cine i-a ales pe incompetentii astia sa faca parte din Echipa Nationala si sa reprezinte Romania? Cine? Orice suporter din tribune ar fi jucat mai bine si oricare dintre fani ar fi putut sa dea macar un amarat de gol, nu ca distrusii aia de pe teren care nici macar jucatori nu pot fi numiti.

Citeste si:  Basmele terapeutice

HUOOOO!!! DEMISIA!!!! au continuat urletele din tribuna.

Apoi un moment de liniste, in care timpul s-a oprit in loc, nimeni nu a mai respirat urmarind parca cu incetinitorul cum mingea intra in poarta finlandezilor. Dupa ce au tras aer in piept, nevenindu-le parca sa creada ceea ce vad, intr-un sentiment de perplexitate si nedumerire, acoperit doar de bucuria golului, suporterii au revenit intr-o fractiune de secunda la dragostea initiala si le-au trimis jucatorilor un boost de energie pozitiva in timp ce sareau in tribune si urlau si se imbratisau intre ei.

“BINE BAIETI! BRAVO MA!!! GOOOOOOL!!!! BRAVO MA!!!! RO-MA-NIIIIIIII-AAAAA”

Intr-o fractiune de secunda toate reprosurile si toata supararea si dezamagirea au fost sterse pentru ca “BAIETII NOSTRI” au dat gol.

“Bine ba, hai ca puteti. Haideti cu inca un gol, sa-i batem. Haideti baieti, hai pe ei. Ro-ma-niiia-aaaa!!!! Haide ba, da pase. Baaa, trage, ba la poarta. Baaa, cine pu*&#a mea te-a bagat ba pe teren. Baaaa, fu^&^*%^ti mo*%*tii ma%*$tii, mori ma! Baaa, nu sunteti buni de nimic. Distrusilor!!!! Asta-i Romania! Asta-i fotbalul romanesc! Mai bine stateam acasa, am venit aici sa-i vedem pe cretinii astia, muierile astea care se impiedica cand alearga dupa o minge! Asa va trebuie ba, cu echipa voastra, cu atrenori de ca*&%cat, ca nu sunteti buni de nimic.”

Citeste si:  Cum ne pregatim pentru o prezentare in public - interviu cu Mihai Baciu, Soft skills trainer

Am plecat spre casa perplexa. A fost cea mai intensa experienta pe care am avut-o vreodata, am vazut oameni iubind si urand simultan, am vazut oameni frumosi care transmiteau dragoste dar care intr-o fractiune secunda se transformau in niste monstri de ura care-si doreau sa-i distruga pe cei care nu le implineau asteptarile. Am vazut ce inseamna de fapt sa fii suporter: sa iti sustii echipa si sa fii alaturi de jucatori doar daca castiga, daca iti ofera ceva. Pentru ca ei de fapt joaca pentru TINE. TU esti cel care conteaza. Despre tine e vorba, despre multumirea si satisfactia ca “Bine, ba, i-am batut si pe astia”.

Stiti ce cred eu? Cred ca UEFA le-a facut un mare deserviciu jucatorilor pentru ca a permis prezenta suporterilor in tribune. Daca am fi ramas in faza in care toata lumea isi cumpara bilete virtuale si toata lumea ii sustinea si ii iubea pe tricolori de acasa, ar fi fost mult mai bine.

Iar Arena Fanilor nu s-ar fi transformat niciodata in Arena Dusmanilor.

Mai stiti de unde s-a plecat? Cat de frumoasa a fost aceasta initiativa in premiera? Cata bucurie ne-a adus aceasta idee care ne permitea sa le aratam jucatorilor ca suntem langa ei si ca ii sustinem no matter what? Pentru ca asta inseamna sa fii suporter, sa fii acolo si la bine si la rau.

arena fanilor romania finlanda

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*