Cum ne tratam in timpul sarcinii si al alaptarii

In ambele sarcini mi-a fost foarte rau. Greturi, varsaturi, ameteli, am terminat primul trimestru la spital dupa ce am  vomitat o noapte intreaga. La asta se adaugau durerile de spate, pe care le-am “carat” vreo 5 ani, pana cand ambele fetele au inceput sa fie pe picioarele lor. Am racit destul de des, dar asa cum stiti, nu am putut sa ma tratatez cu aproape nimic. Desi medicul imi recomanda diverse medicamente, spunandu-mi ca nu e grav daca le iau, eu totusi le-am evitat cat am putut. Imi aduc aminte cand i-am spus de durerile de spate si mi-a zis sa-mi dau cu diclofenac. Am citit prospectul si scria negru pe alb ca nu se recomanda in sarcina. “Nu-i bai”, mi-a zis medicul relaxat, asa se scrie in toate prospectele, ca sa nu faca pacientii abuz.

Mi-ar fi placut sa stiu atunci tot ce stiu acum despre remediile naturale, care sunt blande atat cu organismul mamei dar si al bebelusului. Pentru ca daca as fi stiut nu m-as mai fi chinuit atat. Iar fetele la randul lor, ar fi scapat de multele dureri de dinti, de burtica, de febra s.a.m.d., intr-un mod blad fara sa apelam la atat de multe substante de sinteza care nu sunt intotdeauna necesare.

Citeste si:  Sa nu ziceti ca nu v-am spus!

Cei de la Fares s-au gandit la toate problemele care pot aparea in sarcina sau in timpul alaptarii precum si la afectiunile specifice bebelusilor asa ca au lansat o gama speciala numita “Mami și bebe” – singura gama de produse naturale cu actiune blanda dar eficienta, din plante alese cu grija, astfel încât să fie potrivite pentru bebelusi, copii mici, femei însărcinate și mamici care alapteaza.

O sa incept cu Biosept, un atibiotic natural foarte eficient pe care eu il folosesc cu succes atat pentru fete cat si pentru mine. Cand le-am dat eu prima data fetelor acest antibiotic, nu exista varianta sirop, dar capsule sau tinctura. Tinctura a fost imposibil de administrat 🙂 , are un miros si un gust foarte puternic, asa ca singura varianta ramaneau capsulele. Doar ca fetele aveau 3 respectiv 6 ani. Cu multe emotii le-am explicat ce au de facut, cum sa inghita capsula cu multa apa si dupa ce mi-au spus ca vor sa incerce, am trecut cu brio de aceasta proba 🙂 .

Citeste si:  Homeopatia in Romania

biosept-a18 (1)Voi nu trebuie sa faceti experimente similare, pentru ca acum exista si varianta Biosept sirop, care are un gust minunat si rezultate incredibile. Biosept este recomandat in stari febrile, raceală, gripa, amigdalita, faringita, bronşita, cistite etc. Mai multe detalii despre sirop gasiti aici iar descrierea tuturor ingredientelor precum si indicatiile fiecaruia gasiti aici.

biosept-a19

Pentru durerile de burtica specifice nou nascutilor si copiilor mici, exista Babycalm solutie. Acesta este recomandat pentru colici, balonari, aerofagie, vărsături. Descrierea completa o gasiti aici.

babycam-D104

Pentru starile de greata si voma, specifice sarcinii (dar nu numai), avem acum Emetofit comprimate, care contine: chimion, roinita, ulie esential de lamaie, ghimbir, tinctura de propolis. Are efect antiemetic, antispastic, carminativ, stimulent digestiv si nu are efecte secundare. Detalii aici.

emetofit-D99

Pentru febra la nou nascuti si copii mici, exista supozitoarele Fitofebril, care contribuie la reducerea temperaturii. Fitofebril are efect antifebril si antimicrobian si este foarte bine tolerat de cei mici. Mai multe informatii gasiti aici.

Citeste si:  Toate informatiile despre inscrierea la clasa pregatitoare 2016

fitofebril

Acestea sunt doar cateva recomandari, exista produse naturale facut din plante pentru aproape orice afectiune, puteti afla mai multe detalii pe site-ul Fares. Sau, puteti sa faceti ca mine, sa mergeti in magazinele de profil si sa discutati cu vanzatoarele sau sa luati prospecte si pliante cu informatii detaliate.

Va doresc multa sanatate si multa intelepciune sa alegeti tot ce e mai bun pentru voi si copiii vostri.

Disclaimer: Acest articol este bazat pe o experienta personala. Acest articol nu contine sfaturi medicale. Daca va simtiti rau sau aveti copilul bolnav, mergeti la doctor pentru un diagnostic avizat.

Comments

comments

  • Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

  • Titluri noi la Editura Litera Mica

    Ne apropiem cu pasi repezi de sarbatorile de iarna si de mult asteptatele pachete cu cadouri de sub brad asa […]

  • Si care-i problema sa fii gunoier?

    Miercurea vin gunoierii. Dis de dimineata, tomberoanele sunt aliniate la poarta, la fel si cainii care asteapta semnalul sonor al […]

  • Citim în iarbă, în Herăstrău, pe 28 septembrie

    Duminică, 28 septembrie, vă aştept cu drag la a treia ediţie Citim în iarbă, în Parcul Herăstrau, în zona Roata […]

  • Dezvoltarea copiilor la varsta de 10 ani

    Ce se ascunde in spatele caruselului emotional al copilului tau de clasa a 5a. In jurul varstei de 10 ani […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*