Cum examinam abdomenul bebelusului

In ciuda aparentei complexitati ce se deruleaza in interiorul corpului unui bebelus, procesul digestiei este, in esenta, o calatorie de-a lungul unui tub incolacit, cu evenimente predictibile  pe parcursul acestui drum.

Din momentul in care constientizam acest lucru, ne este mult mai usor sa vizualizam diferitele structuri ce formeaza tubul digestiv precum si modul in in care acestea functioneaza.

palparea-abdomenului-bebe

foto

De multe ori ne dam seama ca anumite neplaceri in starea de bine a copilului se datoreaza digestiei defectuoase. Deoarece tulburarile tractului intestinal si alte boli au tendinta de a afecta caracteristica scaunelor celor mici, e important sa putem recunoaste ceea ce este normal si ce nu, la o anumita varsta.

Examinarea abdomenului unui bebelus incepe cu cateva observatii simple, urmate de ascultarea si in final palparea abdomenului.

Observarea abdomenului

Tinand bebelusul in picioare, drept, abdomenul arata rotunjit si proeminent, dand copilului un aspect burtos. Acest lucru este normal si persista pana in jurul varstei de 3 ani, cand abdomenul incepe sa se aplatizeze. Pielea trebuie sa fie neteda si intinsa.

Observati buricul (ombilicul). Acesta este de obicei putin intrat inauntru, dar la unii bebelusi predomina putin – poate o jumatate de centimentru – insa acest detaliu este absolut normal. La unii copii exista un defect minor de unire a muschilor peretelui abdominal in zona ombilicului, defect care permite iesirea, din cand in cand, a unei anse de intestin subtire in acea zona. Acest fenomen provoaca aparitia unei proeminente ombilicale, care devina mai eminenta cand beblusul plange si disparand aproape complet cand doarme. Acesta este o hernie ombilicala. Astfel de hernii nu pun probleme decat arareori.

Herniile pot aparea si in alte regiuni ale peretelui abdominal. Hernia femurala de exemplu, aparuta mai frecvent la fetite, are aspectul unei mici mase sau proeminente in zona in care abdomenul se continua cu coapsa.

Hernia inghinala, mai frecventa la baieti, poate sa arate ca o umflatura in zona inghinala sau ca o bucata de intestin care a alunecat in scrot. Orice masa abdominala suspecta trebuie supusa atentiei doctorului.

Ascultarea abdomenului

Daca aveti un stetoscop in casa, puneti diafragma rotunda oriunde pe abdomenul bebelusului si veti auzi zgomotele intestinale. Acestea suna ca un galgait facut de suspensia apoasa de alimente, pe masura ce este impinsa prin intestinul subtire.

In mod normal, zgomotele intestinale se aud la fiecare 10-15 secunde dar daca bebelusul nu a mancat recent, zgomotele intestinale pot fi mai putin evidente. Deseori, le puteti stimula prin atingerea abdomenului cu unghia. Absenta oricaror zgomote intestinale, la un copil care are si alte semne de boala, este un semnal de alarma si poate indica un blocaj intestinal. Totusi, uneori, zgomotele intestinale pot fi foarte discrete, astfel incat, inainte de a concluziona absenta lor, trebuie sa ascultati mai multe minute pe ceas.

Palparea abdomenului

Ultimul pas in examinarea abdomenului este palparea, o tehnica de apasare si pipaire cu degetele. Palpati in toate cele 4 cadrane ale abdomenului. Un cadran inseamna un sfert din abdomen – sus dreapta, sus stanga, jos dreapta si jos stanga. Punctul central este ombilicul.

Asigurati-va ca bebelusul este calm si relaxat. Puneti mana pe burtica bebelusului si aplicand o presiune usoara pana la moderata, impingeti buricele degetelor spre interior. Faceti acest lucru cu atentie, in toate cele patru cadrane. Probabil nu veti simti nimic, deoarece ansele de intestin subtire, care umplu incea mai mare parte cavitatea abdominala, alunca cu usurinta din calea degetelor. Dar, uneori, daca cel mic este foarte constipat, este posibil sa simti, pe stanga, o masa lunga ca un carnat. Este intestinul gros, plin cu fecale.

Daca o durere intensa a provocat spasmul muschilor abdominali, intregul abdomen va fi dur si sub tensiune, iar bebelusul va tipa.  Cu aceste exceptii, totusi, abdomenul trebuie sa fie moale iar palparea blanda nu trebuie sa provoace suferinta. Orice altceva trebuie comunicat medicului pediatru.

Disclaimer: Acest articol este unul informativ si nu tine loc de recomandare medicala. Pentru orice probleme de sanatate mergeti la medic pentru un consult de specialitate.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

 

Comenteaza cu contul de FB

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *