Cele mai utilizate medicamente homeopate

De fiecare data cand vine vorba despre homeopatie sunt intrebata “Bine, bine, dar concret, ce medicamente iei pentru diferite afectiuni?”.

Pentru ca oricat ai citi despre homeopatie, oricat ai incerca sa intelegi cum functioneaza, pana la urma tot partea practica e cea mai importanta. Ce iau daca ma doare capul? Sau daca mi-am sucit glezna? Dar daca m-a intepat o albina? Exista remedii pentru emotie? Dar pentru frica de vorbit in public? Pentru introvertiti ai vreo sugestie?

Asa-i ca v-am atras atentia? Chiar daca putem sa acceptam ca exista medicamente homeopate pentru afectiuni fizice, unde ne tratam de obicei cu alopate, pare greu de crezut ca  homeopatia ne poate ajuta si atunci cand vorbim despre simptome pe care nici nu le putem descrie.

Emotiile, stresul, supararea, doliul, capul in nori, neatentia, gelozia, sunt doar cateva exemple despre afectiuni care intra in atentia homeopatiei dar carora noi nu le dam foarte mare importanta.

Dupa atatia ani de folosit aceasta medicina alternativa minunata, pot sa povestesc despre medicamentele pe care le folosesc eu in mod uzual dar si despre cele care sunt indicate in afectiuni punctuale.

medicamente homeopate

In articolul de azi am sa fac o trecere in revista a acestor medicamente, urmand ca in timp sa detaliez fiecare medicament in parte.

Va recomand sa salvati acest articol si sa-l recititi din cand in cand pentru ca il voi updata in permanent, pe masura ce imi diversific si eu experientele.

V-am mai spus in articolele anterioare ca fiecare remediu homeopat are o poveste. Mie imi place la nebunie sa citesc descrierile, atat ale substantelor din care sunt facute dar si caracterizarile pacientilor care se muleaza pe un anumit remediu. Daca va place sa cititi descrierile zodiilor si daca va place sa va regasiti in caracteristicile acestora, sunt sigura ca o sa va indragostiti si de toate detaliile pe care le vati gasi in homeopatie.

Iata care sunt medicamentele homeopate pe care le folosesc cel mai des:

Arnica Montana – probabil ca este regina neincoronata a medicamentelor homeopate. Este de nelipsit in trusa de prim ajutor si se foloseste in cazul oricarui fel de traumatism, taieturi, lovituri. Acest remediu este util atat pentru a reduce socul cat si pentru a usura durerea si a initia vindecarea. Este cea mai potrivita alegere inainte sau dupa interventiile chirurgicale. Actioneaza chiar si pentru socuri ce au avut loc cu ani in urma.

China rubra – Este remediul la care apelez ori de cate ori apar probleme digestive. Cu el am scapat de rotavirus si de toate indigestiile si enterocolitele care au facut ravagii in jurul nostru in verile trecute. Datorita acestui remediu am evitat antibioticele atunci cand ne-am lovit de diaree grava, deshidratare si chiar stari de voma.

Nux Vomica – este remediul pentru stari de voma si pentru varsaturi violente. In general se administreaza impreuna cu China si are efecte miraculoase. Dupa ce varsaturile trec, deja procesul de vindecare este in plin proces.

Belladonna (matraguna)- un remediu usor si aproape universal, il folosesc in anumite tipuri de febra si pentru durerii medii de urechi si de cap, in special aparute pe partea dreapta. Este recomandat si pentru dureri menstruale. Are efecte imediate, este analgezic, antipiretic, antiinflamator.

Chamomilla (musetelul) – este un remediu cu efect antiinflamator, antispastic, cicatrizant si antialgic. L-am folosit cu succes pentru rani ale pielii, afectiuni respiratorii sau ale ochilor. De asemenea, pentru stari de agitatie, psihica sau fizica si dificultati la adormire.

Drosera – Am descoperit acest remediu intr-o iarna cand bantuia un virus foarte puternic si toata lumea din jurul meu era la fel de afectata. Ajunsesem sa tusesc intr-un asemenea hal incat mi se spunea ca am pneumonie si neaparat sa merg la doctor. Mi-am facut o programare, pentru ca nu sunt inconstienta, insa intre timp am aruncat o intrebare si catre medicul homeopat. Mi-a recomandat acest remediu si dupa vreo 5-6 administrari pe parcursul unei zile, tusea mi s-a calmat ca prin minune, am reusit sa respir si sa vorbesc din nou iar in cateva zile toate simptomele disparusera.

Calendula (galbenele) – am folosit-o pentru zgarieturi, taieturi si majoritatea afectiunilor ale pielii si mucoaselor. Are efect antiseptic, hemostatic si analgezic.

Ignatia Amara – Este un remediu la care am apelat cand a fost vorba de stari de nervozitate, cu acumulare masiva de stres, in perioade coplesitoare emotional (doliu) si ori de cate ori ma simt la pamant. L-am folosit cu succes si la copii pentru a-i echilibra din punct de vedere emotional, mai ales in perioada de doliu sau de stres scolar sau competitii.

Gelsemium – poate o sa radeti dar acesta este remediul care m-a ajutat cel mai mult in ceea ce priveste progresele mele in ale vorbitului in public. Cei care ma cunosc stiu ca in urma cu nu mai mult de 3 ani, as fi lesinat instant si eventual as fi facut apoplexie doar la gandul ca am sa ma aflu pe o scena. In urma cu cateva luni am reusit performata de a vorbi in fata a peste 200 de oameni in timp ce ma aflam pe o scena in mijlocul Palace Mall din Iasi. Este cel putin una dintre dovezile evidente ca homepatia functioneaza, chiar daca nu stim inca cum.

Arsenicum album (arsenic) – Este remediul cu care am experimentat cel mai mare miracol, acela al granitei dintre viata si moarte. Cu ajutorul lui am ajutat un suflet sa plece linistit si impacat si am evitat foarte multa durere, remuscari si invinovatiri pentru noi. O sa mai dureze pana o sa detaliez experienta cu acest remediu pentru ca intamplarea e inca recenta si durerea nu pare sa se fi diminuat deloc.

V-am spus oare pana acum ca am tratat homeopat si animale? Toti membrii familiei noastre, indiferent ca sunt bipezi sau patrupezi 🙂 au beneficiat de efectele minunate ale acestor medicamente. Dar despre asta intr-un articol viitor.

Daca aveti vreo intrebare legata de vreun remediu anume sau despre ce trebuie sa folosim in anumite afectiunil, astept mesajele voastre si o sa va raspund cu drag.

Disclaimer: Acest articol are un scop pur informativ, va rog sa nu folositi automedicatia. Daca aveti copilul bolnav, mergeti la doctor pentru consult de specialitate.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

 

Comenteaza cu contul de FB

Comenteaza cu contul de FB

23 thoughts on “Cele mai utilizate medicamente homeopate

  1. e la fel de eficient ca un placebo.
    ingredientul activ e atat de diluat incat practic nu exista.
    indicele de diluare recomandat in homeopatie e de 1:1.000.000.000.000

  2. Buna ziua ma numesc Melania am 35 ani si vreau si eu un tratament pt homeopat pt. Un copilasi de 2 ani 5 luni care face bronsiolita foarte des

    1. Buna ziua, sa stiti ca eu nu sunt medic asa ca nu pot sa va prescriu medicamente. Ideea era sa va povestesc din experienta mea, pentru ce afectiuni am folosit homeopatia cu succes. Va recomand sa mergeti la un medic homeopat sunt sigura ca va poate recomada ceva util pentru fetita dvs. Multa sanatate!

      1. Buna seara! Oare ce remediu i-as putea da cainelui meu care are e.coli intestinal.si face diaree cu sange. Sau poate stiti vreun medic veterinar homeopat ? Multumesc!

  3. Eu am luat tot ce tine de răceli din gama Boiron, si m au ajutat mai mereu! Placebo sau nu, mi a trecut răceala. Le am luat cand eram gravida si acum ca alăptez. Plus ceaiuri de la Fares pt răceala si stimularea lactației.

  4. Fetița mea are iarna o tuse de nedescris și mereu îi dau homeopatice și au niște rezultate incredibile. Și eu am citit despre efectul placebo, dar cum poate ști un copil de 3 ani de așa ceva? ?

  5. Bună! Poți să-mi spui ce remediu ai folosit pentru pisica agresivă și cum l-ai administrat? Am și eu probleme cu un motan, castrat, agresiv cu “fratele” de apartament și uneori și cu noi.

    1. Buna, eu am folosit Ignatia Amara, este un remediu recomandat pentru hipersensibilitate emotionala si tulburari depresive. Se foloseste cand apar schimbari bruste de stare, cu trecere de la ras la plans si instabilitate comportamentala.

      Ca sa administrezi iti recomand sa iei legatura cu un homeopat deoarece in functie de “povestea” motanului iti poate recomanda dilutii diferite (sau chiar alt remediu). Pentru problemele vechi si bine ancorate in pacient se recomanda anumite dilutii iar pentru problemele mai noi, cu caracter de acuitate, se recomanda alta dilutie.

      Stiu ca pare simplu sa administrezi un remediu si sa rezolvi anumite probleme dar chiar e nevoie de recomandarea unui medic homeopat, altfel se poate sa nu obtii efectul benefic pe care ti-l doresti si e pacat.

      1. Da, așa am de gând să fac, mai ales că are și alte particularități de comportament, agresivitatea pare sa provină din frică, aparent nemotivat. Și am și găsit un homeopat care tratează și animăluțe. Mulțumesc pentru răspuns!

        1. Buna ziua! Imi puteti lasa si mie un nr de telefon al acelui medic veterinar homeopat? Am.si eu un caine care are e.coli intestinal si cu tratament alopat n-am rezolvat nimic.
          Imi puteti lasa detalii la adresa tataruoana@yahoo.com
          Multumesc!

  6. buna ziua !Am un baiat de 19 ani care are sindromul DOWN si in momente de emotie (cand are un concurs de ex.la inot ) sau cand este fercit.are o forma de excitatie si chiar ajunge in pragul de a se masturba.Asi dori daca se pate o recomandare pentru un tratament hemeopat. Multumesc!

  7. Remediile homeopate sunt atat de ieftine in comparatie cu medicamentele din farmacii si culmea, au si efecte benefice asupra organismului, fara efecte adverse. Noi folosim homeopatele de cel putin 3 ani si nu avem nicio problema. Un medic homeopat bun este domnul profesor Ovidiu Buciscanu, care trateaza de mai bine de 25 de ani , de la simple gripe, la diverse forme de cancer, cu pasiune si implicare emotionala. Adresa cabinetului este strada Popa Soare, nr.60, sector 2, tel : 0722 362 773.

    1. Sunt de aceeasi parere cu tine, referitor la homeopatie.
      Multumesc pentru comentariu si pentru recomandarea dlui dr.
      Chiar ma intreaba multi cititori la cine sa mearga daca vor sa foloseasca homeopatia.

  8. Cu multă plăcere, Draga mea . Îl recomand cu caldura pe dl profesor Ovidiu Buciscanu pentru ca știu câți oameni s-au tratat la dumnealui atât de diabet, cât și de cancer sau alte boli grave . Noi am avut o otita persistenta și nu reușeam sa scăpăm de ea. Cu un mix de ceaiuri antibiotice și 2 remedii homeopate ( Echinacea 7ch și Hepar Sulfur 5ch) am scăpat in scurt timp de ea. Dar dumnealui prescrie tratament individualizat fiecărui pacient in parte. De asemenea, realizează și diagnoza prin Iridologie , un fel de RMN al întregului organism , care este bineînțeles mult mai ieftin decât un RMN pentru o singura parte a corpului și este o tehnica noninvazivă , nu dăunează cu absolut nimic. Mai multe detalii sunt aici http://www.holimedclinic.ro
    Multa sănătate !

  9. Buna! Cu gelsemium ai scapt de tot de emotivitate? Sau doar cand este administrat? Multumesc!

  10. Văd ca a mai scris cineva despre dl doctor Ovidiu Buciscanu . Și eu îl recomand din suflet . Am scăpat de bronsiolita cu ajutorul dumnealui in scurt timp . Dar ideea e sa urmezi întocmai indicațiile .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *