Ce sunt de fapt cremwurstii

Una dintre cele mai apreciate mancaruri, cremwurstii reprezinta salvarea pentru orice zi in care nu ai avut timp sa gatesti ceva, pentru o gustare rapida sau pentru sanvisul celor mici. Sunt atat de gustosi incat chiar si cel mai mofturos copil ii iubeste iar noi, parintii, de multe ori rasuflam usurati pentru ca in sfarsit am gasit ceva sa-i placa si celui mic. “Da, poate nu e cea mai sanatoasa mancare, dar nu e ca si cum ar manca tot timpul. Doar o perioada, pana mai creste si intelege“.

Va suna cunoscut? Sau poate: “Stiu ca nu sunt sanatosi dar eu ii cumpar din aia buni, cu carne si fara E-uri.

Dap, ca si cum cremwurstii ar putea exista fara E-uri, coloranti, aditivi etc.

Ma distrez de multe ori cand prietenii ma provoaca la discutii despre faptul ca nu mananc carne, iar unul dintre argumentele lor supreme este: “haide mai, ca toti stramosii nostri au mancat carne si de-asta am evoluat ca specie. Altfel ramaneam maimute si stateam prin copaci“. Uite, ca la asta nu m-am gandit niciodata. Cu siguranta stramosii nostri mancau carne la fel de procesata precum mancam noi, cu siguranta aveau tehnologie sa dea gust bun oricaror resturi pe care nu le-ar manca nici cainii.

Citeste si:  Important! Cine trebuie sa elibereze "Avizul epidemiologic pentru (re)intrarea in colectivitate"?

Da, stiu sunt rea, insa ganditi-va ca noi cu aceste resturi si mizerii ne hranim copiii. Ganditi-va ca scopul mancarii nu este sa umple burta ci sa hraneasca. Iar hrana este vitala pentru o dezvoltare armonioasa si pentru un organism sanatos.

Doar 5 minute dureaza filmul de jos, spre sa aveti rabdare sa-l vizionati pana la capat.

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

Am mai scris pe acelasi subiect:

Nu dati banii pe prostii, luati mancare la copii si

Razboiul impotriva mezelurilor si a “carnurilor” procesate

[youtube nnJpA7WUOlA]

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*