Ce facem cand cei mici au crize de furie?
Cand cei mici sunt suparati, obositi sau chiar nervosi, reactia noastra in general este sa corectam nu sa ne conectam. Obisnuim prea des si prea usor sa-i certam, sa-i jignim si sa le taxam comportamentul in loc sa ne apropiem de ei ca sa aflam ce anume ii deranjeaza si mai ales, cum ii putem ajuta.
E important sa stim ca in momente de stres, cortexul prefrontal al celor mici (care nu este complet dezvoltat inca), este inundat cu cortizol, hormonul stresului. Rezultatul este acea reactie denumita “lupta sau fugi” in care functiile rationale ale creierului sunt blocate si raman la comanda doar cele primare, care au legatura directa cu supravietuirea. Este o reactie neurologica incontrolabila la varste mici, dar de care ne lovim de multe ori chiar si noi, adultii.
Sa astepti de la un copil aflat intr-o stare acuta de stres, sa aiba autocontrol si sa isi stapaneasca aceste reactii primare este de-a dreptul nerealist. Amenintarile, pedepsele si cearta sunt nu doar complet nefolositoare ci de-a dreptul periculoase pentru ca nu fac decat sa adauge si mai mult stres situatiei in care ne aflam deja.
Ce au nevoie cu adevarat copiii in aceste momente, este ajutorul nostru.
- In primul rand sa-i ajutam sa faca fata emotiilor care ii coplesesc
- Apoi, sa ii ajutam sa se linisteasca, luindu-i in brate si asigurandu-i ca totul este in regula si ca sunt in siguranta.
- De-abia dupa ce s-au calmat, putem avea o discutie in care sa vedem care sunt cauzele care i-au adus in starea respectiva.
Daca in loc sa facem toate cele de mai sus ii pedepsim, tipam la ei sau ii trimitem in camera lor, nu doar ca situatia va dura mult mai mult si ca cei mici vor iesi foarte “sifonati” din ea, dar vom rata si sansa de a-i invata cum sa reactioneze pe viitor atunci cand se vor confrunta cu o problema similara.
“Conectare, Comunicare, Cooperare” sau metoda celor trei “C” este cheia in orice situatie dificila pe care o intampinam cu cei mici, indiferent ca este vorba de o criza, de o sperietura sau un conflict.
Conectarea – presupune sa ii aducem (mental) alaturi de noi, in prezent, pana reusim sa-i calmam si sa-i facem sa realizeze ca sunt in siguranta si ca suntem acolo ca sa-i ajutam.
Comunicarea – inseamna sa ii ajutam sa identifice emotiile pe care le simt, sa le numim si sa le acceptam. Sa ii ajutam sa exprime ce i-a suparat si sa le aratam ca ii intelegem si ca ne pasa.
Cooperarea – este atunci cand ii ajutam sa depaseasca situatia tensionata si sa isi indrepte atentia catre viitor. De asemenea e util sa-i invatam cum sa se calmeze si sa incerce sa-si recapete autocontrolul, pana vor ajunge sa-si echilibreze singuri emotiile.
Cand fetele mele sunt suparate sau au momente in care nu-si pot controla emotiile, le iau in brate iar ele instictiv isi ingroapa fata in adancitura de la gatul meu. In timp ce le mangai pe spate, le spun ca totul e bine, sa respire adanc si sa incerce sa-mi spuna ce s-a intamplat ca sa stim ce avem de facut. Indiferent cat de ridicol e motivul care le supara, la ascult si repet dupa ele facandu-le sa vorbeasca si sa “scoata” toata supararea din ele. (“Te-ai suparat pentru ca sora-ta ti-a luat cartea si acum nu mai stie unde a pus-o. E urat cand face asta, asa-i? Nu e frumos cand altii iti iau lucrurile fara sa te intrebe, asa e?“).
Cand lucrurile s-au calmat, de-abia atunci e momentul sa aflu cu exactitate ce s-a intamplat pentru ca de multe ori, ce s-a intamplat, cu ce au inteles ele, nu are nicio legatura.
Incerc sa imi aduc aminte in permanenta ca predicile sunt pentru momentele cand toata lumea e calma, rationala si poate gandi limpede.
Cand situatia e insa tensionata, cei trei “C” sunt aliatii mei cei mai puternici.
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
