Cand eram mica imi doream sa cant precum Alina Manole. Si alaturi de Marius Matache.

Cand eram mica mi-am dorit foarte mult o chitara. Este unul din primele lucruri pe care mi le amintesc din copilarie, asa ca probabil aveam in jur de 4-5 ani. Stiam exact ce chitara imi doresc, o vazusem in vitrina la Muzica, era maro, lucioasa si costa 300 de lei. Le-am spus alor mei despre ce e vorba si au fost foarte incantati de idee.

– Asa ramane, mi-a spus taica-miu, va luam o chitara sa invatati sa cantati.

– Pai, stai, cum adica “ne iei”? Eu vreau chitara doar pentru mine.

– Pai va luam una la amandoi, cantati pe rand. Doar nu-ti imaginezi ca iti luam tie una si lui frati-tu alta. O chitara pentru amandoi e suficient.

– Nuuuu, poate n-ai inteles, eu nu vreau sa “ne” luati o chitara. Eu vreau chitara mea. Vreau chitara personala.

Ma rog, dialogul este updatat la limbajul de acum, la vremea respectiva m-am pus pe plans, si am urlat vreo doua ore ca vreau “chitara personala”. Ai mei s-au amuzat foarte tare si expresia respectiva a ramas in istoria familiei ca o dovada de egoism si incapatanare si e data exemplu de fiecare data cand cineva vrea ceva doar pentru el. Concluzia este ca nu mi-au luat chitara pentru ca nu am cedat sub nicio forma sa imi impart visul cu altcineva si daca nu se poate “chitara personala” atunci mai bine lipsa. Mi-am sters cu totul visul din minte si mi-am vazut de viata.

Insa ieri s-a intamplat ceva. Ieri mi-am adus aminte cat de mult mi-am dorit sa cant la chitara si m-am intrebat oare ce s-ar fi intamplat daca ai mei mi-ar fi cumparat acea chitara cand i-am rugat. Oare as fi reusit si eu sa cant precum Alina Manole? As fi putut sa stau pe scena in fata unei sali pline cu oameni care canta alaturi de mine? As fi reusit sa le aduc lacrimi in ochi cu emotia pe care o transmit? As fi reusit sa le fac sufletele sa vibreze alaturi de mine?

Citeste si:  Ne spionam sau nu copiii?

Imi place sa cred ca da. Simt ca, intr-un fel pe care nu pot sa-l explic, imaginea mea despre mine cu o chitara in mana, pe vremea cand eram copil si visam la asta, este exact imaginea Alinei pe care am vazut-o aseara.

WP_20160308_19_19_08_Pro

Insa nu mi-am pus niciodata problema ca as putea sa cant alaturi de altcineva. Dar daca as fi facut-o, cu siguranta mi-as fi ales un partener de scena precum Marius Matache. Un cantaret la fel de emotionant si sensibil, pe care  il cunosc de ceva timp dar este prima data cand il vad desfasurandu-se pe scena. Si recunosc ca am fost luata prin surprindere. Nu am fost absolut deloc pregatita pentru spectacolul pe care ni l-a oferit, pentru forta vibranta cu care canta si modul in care se transforma pe scena. Desi, cumva, ramane tot el, cel care face glume tot timpul si altaturi de care ai de asemenea ochii in lacrimi dar de la atata ras. Nu se dezminte nici pe scena, practic nu exista nicio pauza intre cantece (sau uneori chiar in mijlocul lor 🙂 ) in care sa nu faca o glumita 🙂 .

Ieri am fost la un spectacol extraordinar, organizat de Marius Matache si Alina Manole, cu ocazia zilei de 8 martie. Alaturi de ei l-au avut pe Cristian Mihai, un tanar deosebit de talentat care canta dumnezeieste la nai. Iar naiul este unul dintre instrumentele muzicale pe care nu le-am inteles niciodata. Este peste puterea mea de pricepere modul lui de functionare iar asta face totul si mai interesant. Pentru ca desi mintea mea refuza sa creada ca acel intrument poate sa cante, totusi urechile mele auzeau sunetele incredibile care acompaniau chitara. Chiar incredibil.

Citeste si:  Otite, otite...

WP_20160308_19_58_32_Pro

Dar o sa ma opresc aici pentru ca nu am cum sa va fac sa intelegeti starea pe care am trait-o aseara. Insa o puteti trai si voi pe pielea voastra. Urmariti-i pe FB si mergeti la concertele lor. Eu mi-am propus sa merg cat de des pot si sa le iau si pe fete cu mine. Simt ca este genul acela de experienta care lasa urme adanci in viata oricui si vreau sa le ofer fetelor sansa asta. Din pacate copiii nostri sunt privati de la a asculta muzica adevarata si e pacat.

Daca va intrebati unde a avut loc concertul, ar trebui sa scriu inca o data pe cat am scris pana acum. Si nu vreau sa va plictisesc, asa ca o sa pastrez detaliile pentru un articol separat. Va spun doar ca este vorba de o locatie ultracentrala, foarte frumos renovata dar care pastreaza parfumul de demult al vremurilor in care a fost construita. “Centrul cultural Casa Artelor” are o poveste impresionanta, readusa la viata de intreaga echipa care se ocupa de organizarea evenimentelor ce promoveaza educatia prin cultura.

Citeste si:  Mai cumparam jucarii educative copiilor?

WP_20160308_20_35_01_Pro

Asa, ca un detaliu picant, Casa Artelor tine de Primaria Sectorului 3 si jur ca nu as mi-as fi imaginat in veci ca o institutie publica se poate prezenta la un asemenea nivel de organizare si ca poate fi la curent cu tot ce se intampla in prezent, din punct de vedere tehnologic. Trebuie sa mergeti acolo sa vedeti exact la ce ma refer, eu inca sunt uimita de faptul ca, dupa ce am cerut mai multe informatii despre Centrul cultural, la plecare nu am primit niste foi printate, ei bine, am primit toate informatiile pe stick :-0 . Si cate un trandafir, ca doar a fost 8 martie, right? Absolut fascinant, mai mergem acolo ca ne place.

Poate ati fi tentati sa credeti ca entuziasmul meu se datoreaza degustarii de vin care a avut loc dupa spectacol, prin amabilitatea celor de la Domeniile Samburesti. Nici gand, dovada e ca a trecut o zi si eu inca ma mai minunez.

Promit sa revin cu un articol despre acest lacas de cultura care m-a impresionat maxim si despre cei care merita toate aprecierea noastra, oamenii care se ocupa de el.

Si nu uitati: Marius Matache & Alina Manole & Cristian Mihai.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile de pe Meseriadeparinte.ro nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.

Comments

comments

One thought on “Cand eram mica imi doream sa cant precum Alina Manole. Si alaturi de Marius Matache.

  1. Pingback: Dupa 20 de ani la Casa Eliad | Alina Manole

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *