Am trimis un colet in Austria cu Posta Romana. Serios!

Mi-am comandat o pereche de platforme care s-au dovedit a fi un numar mai mic asa ca le-am impachetat frumos sa le trimit inapoi.

Sun la FedEx, cei care mi le adusesera la usa si carora le platisem 9 Eur pentru transport, iar domnul de la telefon, foarte amabil, imi transmite ca ma costa 420 de lei serviciul “door to door” pana in Austria. Pai stiti ceva, i-am raspuns, de banii astia imi mai cumpar o pereche si-mi da si restul 🙂 .

Asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa incerc cu Posta Romana. A fost ca o calatorie in timp – in timpul meu dar si in timpul universal – pentru ca undeva prin anii 97-98 nu aveam alta optiune de curierat asa ca foloseam frecvent serviciile acestei institutii. Chiar si atunci, in momentul in care intram pe usa ma simteam undeva in filmele din anii 70 pe care le vedeam la televizor.

Dupa mai mult de 15 ani, nimic nu s-a schimbat. Aceleasi afise pe pereti, aceleasi tipizate la care scrii de-ti vine rau si unde nu ai voie sa gresesti altfel scrii din nou, aceleasi cozi interminabile si amestecate de nu stii unde sa te asezi si aceleasi doamne (dragute de altfel) dar  total depasite de situatie.

In fine, ma asez la coada (erau 5 persoane in fata mea dar a durat o ora pana am predat coletul), iau un formular de pe tejghea, il completez conform modelului afisat, intreb daca e bun si aflu ca nu, ca exista un altul, extern, care trebuie adus de undeva din spate, il completez si pe acesta si astept cumintica sa ajung la ghiseu.

Predau pachetul impachetat exemplar in hartie, lipit cu scotch bine de tot, cu adresa frumos scrisa cu pixul albastru si astept cu emotie verdictul.

– Nu ati completat la descrierea continutului.

– Ba da, am scris “o pereche de pantofi”.

– Dar nu ati specificat numarul de bucati.

– Numarul de bucati de perechi sau numarul de bucati de pantofi?

– Numarul de perechi normal.

– Sunteti sigura? Nu de alta dar e pe propria raspundere!

– Haideti doamna, ca nu conteaza. Scrieti 1 si gata.

Imi scaneaza formularul – care avea cod de bare!!!, de-asta trebuia unul special pentru externe – si ma intreaba daca are valoare coletul.

– Are ii zic, 70 de Eur. Pot sa trec in Eur sau trebuie in lei la cursul de schimb valutar BNR?

– A, daca are valoare trebuie legat cu sfoara. Nu pot sa-l primesc asa.

– Cum?! Bine, dar e lipit cu scotch de jur imprejur, nu se desface si se vede daca umbla cineva in el. Sfoara la ce ajuta?

– Imi pare rau dar asa e procedura, daca are valoare si e extern trebuie legat cu sfoara.

– Unde scrie asta?

– Nu scrie dar asa e procedura.

– Si trebuie neaparat cu sfoara??? intreb aproape invinsa de procedura misterioasa. Ma uit prin geanta si gasesc orice dar nu sfoara.

– As putea sa-l leg cu o funda sau cu o fasie de material, ce ziceti? Sau sa-i pun un fermoar de rochie, am mai multe culori la mine. Niste elastic rotund ar merge? Sau poate o banda decorativa cu paiete bomban in timp ce ma uit in jurul meu prin oficiu sa vad daca nu cumva au de vanzare niste sfoara. Dar nu aveti dumneavoastra pe aici vreo bucatica de sfoara ramasa de pe la un alt colet? indraznesc sa intreb. Macar sa-i punem asa… o fundita  intr-un colt ca sa respectam procedura nescrisa, ma gandesc.

Doamna este draguta si rade si imi zice ca se uita ea prin depozit. Imi ia coletul, imi printeaza chitanta si incaseaza cei 60 de lei, contravaloarea transportului.

Fericita, impachetez chitanta si inainte sa plec imi incerc inca o data norocul:

– Stiti cumva in cat timp ajunge?

– Hahaha, cum as putea sa stiu asta? rade doamna din toata inima. Oricum minim o saptamana, imi spune in timp ce, cu gura inca la urechi se intoarce spre urmatorul client.

 Update, 5 zile lucratoare mai tarziu: Am primit mail din Austria, coletul a ajuns teafar si nevatamat!!!

Ca sa fiti la curent in timp real cu toate noutatile de pe Meseriadeparinte.ro nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.

Comenteaza cu contul de FB