Modul de gândire al unui copil mic
1. Gândirea lui este egocentric?. Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai pu?in con?tient de tot ceea ce se afl? în afara experien?ei lui imediate. Spre exemplu, la început, bebelu?ii nu sunt con?tien?i de faptul c? mânu?ele ?i picioru?ele lor le apar?in, c? fac parte din corpul lor. De asemenea, ei nu realizeaz? c? obiectele exist?, chiar ?i atunci când ei nu le mai pot vedea. Gândirea egocentric? persist pe parcursul întregii perioade a primei copil?rii.
2. Gândirea lui este dominat? de percep?ii. Copilul mic este foarte mult influen?at de ceea ce vede, aude sau experimenteaz? la un moment dat. Pentru el, „s? vad? înseamn? s? cread?”. Rareori acord? aten?ie schimb?rilor subtile dintr-o stare într-alta; mai degrab? el prive?te lucrurile ca fiind statice, ca r?mânând neschimbate. Copiii mici nu-?i folosesc experien?ele trecute ca baz? de ra?ionament ?i deduc?ie. Dac? „v?d” ceva întâmplându-se, chiar dac? este posibil s? nu mai fi v?zut niciodat? mai înainte, ei cred c? este adev?rat.
3. Gândirea lui merge mai degrab? de la particular la particular, decât de la general la particular. Copilul mic trebuie s? creasc? pân? va în?elege c? evenimentele au o cauz? ?i c? situa?iile difer?. El nu în?elege c?, atunci când se întâmpl? ceva, într-o anumit? situa?ie, nu înseamn? c? totul va decurge la fel în orice alt? situa?ie.
4. Gândirea lui este relativ nesociabil?. Pe m?sur? ce cresc, copiii devin tot mai con?tien?i de oamenii din jurul lor. Ei încep s? acorde mai mult? aten?ie la ceea ce spun ceilal?i ?i la modul în care gândesc. Cu toate acestea, copiii mici care, de obicei, sunt înc? foarte egocentrici, acord? foarte pu?in? aten?ie celor din jur. Ei consider c? nu trebuie s?-?i explice p?rerile în fa?a nim?nui. Dimpotriv?, ei cred c? to?i ceilal?i ar trebui s? ?tie ce gândesc ei cu privire la un lucru ?i cum au ajuns la o anumit? concluzie. ?i chiar dac? încearc? s? parcurg? înc? o dat? procesul gândirii, pentru a demonstra altcuiva cum au ajuns la o anumit? decizie, lucrul acesta li se pare extrem de dificil, dac? nu chiar imposibil. Acesta este motivul pentru care întrebarea: „De ce ai f?cut a?a?” nu are pentru un copil, aproape nici o însemn?tate. El poate s? r?spund? foarte bine cu un sincer: „Nu ?tiu”, cu „Pentru c?” sau cu o simpl? ridicare din umeri. Este nevoie de mul?i ani de interac?iune cu al?i oameni – discu?ii, argument?ri, acorduri sau dezacorduri – înainte ca un copil s? înve?e regulile de baz?, necesare unei gândiri logice.
