11 animale au murit astazi la Circul Globus intr-un incediu puternic

Acesta este titlul din ziare, insa mult mai corect este sa spunem “11 suflete nevinovate, tinute captive in custi, pentru distractia oamenilor, au murit astazi arse de vii sau intoxicate cu fum. 11 fiinte nevinovate, luate din mediul lor natural, tinute in sclavie si chinuite ani de zile pentru amuzamentul rasei superioare, au murit in chinuri groaznice, din neglijenta autointitulatilor stapani“.

incendiu circul globus bucuresti

foto

“Incendiul a cuprins o clădire de pe Şoseaua Petricani din Capitală şi se întinde pe o suprafaţă de 300 de metri. Este vorba despre un grajd pentru animale în care se află cinci lei şi tigri. Primele informaţii arată că animalele ar fi ale Circului Globus.

De asemenea, flăcările au cuprins şi o clădire administrativă.

Pompierii au solicitat intervenţia medicilor veterinari, luând legătura atât cu reprezentanţi ai Circului Globus, cât şi ai Grădinii Zoologice, astfel încât animalele să fie tranchilizate şi mutate din grajdurile cuprinse de flăcări.

Reprezentantul ISU a precizat că la ora transmiterii acestei ştiri incendiul se manifestă la pereţii clădirii şi la o parte din acoperiş, iar animalele sunt în pericol mai ales din cauza fumului.  – sursa “

Pentru ca este innaceptabil sa mai toleram aceste abuzuri impotriva animalelor si pentru ca ne dorim interzicerea utilizarii animalelor in circuri si gradini zoologice, pentru ca dorim sa ne aliniem tarilor civilizate care au interzis deja aceste practici, ne vom alatura celor care vor initia o petitie publica care va solicita aceste lucruri.

Daca doriti sa va alaturati acestui demers si sa semnati petitia, va rog sa lasi un comentariu.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

 

 

Comenteaza cu contul de FB

11 thoughts on “11 animale au murit astazi la Circul Globus intr-un incediu puternic

  1. Sunt total impotriva gradinilor zoologice si a circurilor. Sustin ca oamenii care s.au gandit la astea, ca un mod de a aduce venituri, ar trebui sa aiba soarta animalelor inchise( sa stea in custi si alti oameni interesati de asa primate sa dea bani sa traiasca).Animalele nu trebuie legate, inchise, luate din mediul natural( mai ales aca vorbim de ursi polari.. viata le e data peste cap.) De ce sa aducem girafe, tigri din locul lor propice si sa ii intemnitam in betoane, custi?! Circul nu are scena principala locul unde activeaza animalele biciuite, scena este chiar locul unde sunt scaunele… oamenii care platesc sa vada cruzimea sunt animalele principale. Prostii care platesc si rad de niste acrobatii invatate de animale sub puterea biciului, batailor crunte, pedepselor… dragi oameni, noi suntem animalele… iar sufletele care au pierit… au suferit o moarte crunta. Sunt dezgustata!

  2. Suflete nevinovate ! De cele mai multe ori animamlele ne dovedesc ca sunt cu mult mai inteligente si mai iubitoare decat noi ….

  3. Pacat!! Pentru amuzamentul uman neghiob…pt niste bani…ar trebui sa fie interzise circurile ! Fiecare “animal” are mediul sau de viata, inclusiv noi!

  4. Primul pas trebuie făcut de noi,părinții, sa nu ne ducem copiii la circ 🙁

  5. Locul animalelor nu este la circ! Sa ne invatam copiii sa le iubeasca si sa nu tolereze exploatarea lor. !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *